Trăieşte înconjurat de cărţi şi este preocupat mai tot timpul de citit şi de scris. Totodată, îşi iubeşte meseria de bibliotecar, considerându-se un norocos că are un astfel de loc de munc. Gabriel Funica lucrează din anul 1991la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu", în prezent fiind coordonator al colecţiilor speciale. Alt loc de muncă probabil că nici nu i s-ar fi potrivit mai bine având în vedere apetitul său pentru citit şi scris. Debutul în ale scrisului s-a produs în anii 1990, pe când era simplu muncitor, dar cu preocupări intelectuale, la o fabrică din Focşani. „Mă prinseseră şi pe mine fiorii creaţiei. Încercam în felul meu să iau atitudine civică, gestul meu de atunci considerându-l astăzi unul idealist. Mă încuraja însă reacţia publicului cititor", spune Gabriel Funica. De-a lungul ultimilor două decenii, eseurile sale au fost publicate în reviste culturale de renume, precum „Convorbiri literare", „Dilema", „Flacăra", „Revista V", ani de zile având la dispoziţie o rubrică săptămânală în ziarul „Milcovul".
În prezent este redactor-şef al publicaţiei „Oglinda literară", cu care se pregăteşte să aniverseze o sută de numere neîntrerupt. În anul 2005 a publicat şi prima sa carte, „Hârtii lipite", în care foloseşte, ca element lingvistic, aforismul.
„Toată lumea scrie cărţi. Numai eu nu. La urma urmei, cele mai bune cărţi sunt cele pe care nu le-ai scris. Dacă le scrii regreţi, dacă nu le scrii iar regreţi. Ca însurătoarea lui Kierkegaard", scrie Gabriel Funica într-unul din aforismele sale. Scrisul este un elogiu adus lecturii. Completează că scrisul este pentru el o consecinţă a lecturilor. „Este interesant nu să scrii, ci să ai disponibilitatea de a citi. Scrisul este elogiul adus lecturii", spune Funica. Chiar şi acum, după 20 de ani de activitate creatoare, susţine că păstrează aceeaşi relaţie specială cu coala de hârtie, scriindu-şi textele cu stiloul pentru ca apoi să le transcrie pe computer.
Gabriel Funica este şi un autodidact în privinţa studiului limbilor străine, în special franceza, traducându-şi singur din diferiţii autori pe care i-a citit. Ca şi preferinţe pentru lectură, Gabriel Funica îl situează pe primul loc pe Mateiu Caragiale, considerându-l un eseist de mare clasă, însă îi citeşte cu aceeaşi plăcere şi pe Mihail Sadoveanu, Mircea Cărtărescu, Emil Cioran sau Mircea Eliade. La capitolul scriitori străini îi trece în revistă pe Thomas Mann, Marcel Proust, Dostoievski, Balzac. Ca om care trăieşte înconjurat de cărţi, Gabriel Funica spune că doar cartea este cea care poate să ne arate drumul bun în viaţă, tot ea contribuind la formarea discernământului individului.
Întrebări şi răspunsuri - Vă place ceea ce faceţi la Biblioteca Judeţeană?
Îmi face o mare plăcere munca la bibliotecă. Nici nu eram la grădiniţă când părinţii m-au adus la bibliotecă. Destinul a făcut să lucrez aici la un moment dat. Şi acum vă spun un lucru care poate fi stupefiant pentru unii: biblioteca este şi va continua să fie o instituţie fundamentală a fiecărei comunităţi.
Ca om care staţi în preajma scriitorilor vrânceni, cum îi percepeţi?
Nu o spun din complezenţă, ci sunt sincer mărturisind că am o părere bună despre scriitorii autohtoni. Nu este uşor să scrii nişte cărţi, să vrei să fii ca ele, din ce în ce mai bun. Asta presupune un efort.
Ce-i place
De câte ori am ocazia, îmi place să merg la anticariat. Îmi plac seriozitatea, austeritatea, punctualitatea, îmi plac cărţile şi lectura, în general cam tot ceea ce ţine de un raţionament al gândirii umane plus o cafea bună la prima oră a dimineţii.
Ce nu-i place
Nu-mi plac discuţiile inutile, lucrurile făcute în grabă şi de mântuială, ideile de-a gata, tehnica supersofisticată. Detest, de asemenea, imitaţia şi stilul de viaţă baroc, altfel spus, pierderea de timp cu frivolităţi, mofturi şi capricii. (Sursa)
