La intersecţia străzilor Şepcari şi Covaci, în imediata vecinătate a Curţii Vechi, stă o clădire, despre care tradiţia urbană spune că ar fi cea mai bătrână cafenea a Micului Paris. Deşi funcţiunea originară poate fi contestată, împreună cu vechimea declarată a imobilului, cert e că, în sfârşit, centrul istoric a primit o reabilitare de înaltă calitate, în care noul şi vechiul se susţin reciproc.
Unii susţin că ar fi fost construită către sfârşitul secolului al XVIII-lea, alţii că ar fi fost zidită la mijlocul celui următor, dar majoritatea au căzut de acord că, indiferent de momentul edificării, clădirea cu numărul 16 de pe strada Covaci a fost de la bun început cafenea şi, de ce nu, chiar prima cafenea a Bucureştilor. Studiul istoric care a precedat lucrările de reabilitare de care a beneficiat în ultimii ani monumentul desfiinţează, din nefericire pentru amatorii de mituri urbane, această teorie de mult întipărită în conştiinţa locului. Semnat de prof. univ. dr. arh. Anca Brătuleanu şi bazat pe numeroase documente dintre cele mai diverse, studiul arată că monumentul a fost zidit în trei etape distincte şi „a fost gândit de la bun început ca o investiţie imobiliară”, cele trei etape corespunzând a trei prăvălii diferite, construite separat şi funcţionând separat până în anii ’60, când o intervenţie de restaurare a produs unificarea spaţiilor de la subsol şi a celor de la parter, precum şi înzestrarea cu o nouă funcţiunea, cea de cafenea.
Arhitectura de inspiraţie neogotică a faţadei se datorează probabil unei intervenţii a arhitectului Schlater, care a reparat biserica învecinată a Curţii Vechi după incendiul din 1847 sau, la fel de probabil, unor meşteri care ar fi preluat în anii 1847-1855 tipul de cornişă al bisericii şi l-ar fi transpus în clădirile alăturate. Pentru aceasta pledează fotografiile realizate de Angerer în 1856, care arată că mai multe clădiri au faţadele tratate asemănător. Printre componentele artistice ale faţadei se remarcă consolele figurative sub formă de lei, medalioanele în relief cu portrete în stilul Renaşterii situate între arcadele ferestrelor, profilul în arcadă de deasupra ferestrelor şi uşilor şi, nu în ultimul rând, caseta decorativă amplasată deasupra ferestrei de la intersecţia celor două faţade.
Analiza stării de conservare a elementelor faţadei a scos la iveală numeroase degradări ce au necesitat minuţioase intervenţii de conservare şi restaurare, coordonate de restauratorul Iulian Olteanu. Decaparea văruielilor suprapuse, îndepărtarea selectivă a intervenţiilor necorespunzătoare efectuate cu mortare pe bază de ciment, consolidarea suprafeţelor friabile, refacerea tencuielilor în zonele afectate, refacerea profilelor prin tragerea cu şablonul la faţa locului, întregirea volumetrică a ornamentelor, refacerea soclului din piatră sunt doar câteva de pe o lungă listă de operaţiuni.
Una dintre cele mai vizibile intervenţii a fost însă îndepărtarea acelor obloane care dădeau o identitate aparte cafenelei vechi. Pentru cel care cunoaşte locul, noua imagine va părea cel puţin stranie, dacă nu chiar nepotrivită, dar autorii proiectului au avut o suită de motive pentru această decizie. Cum amenajarea interioară presupunea un spaţiu cald şi luminos, prezenţa obloanelor ar fi blocat pătrunderea luminii, iar deschiderea lor ar fi creat suprapuneri deranjante din pricina diferenţelor de dimensiuni de la un gol la altul. Constatându-se că obloanele au fost de fapt un adaos al intervenţiei anilor ’60, şi nu un element original, îndepărtarea lor nu a pus probleme în faţa Comisiei Monumentelor Istorice şi poate cel mai bucurător lucru este că proprietarul, deşi era liber să o facă, a ales să nu le ducă la fier vechi. Elementele de tâmplărie au fost înlocuite cu unele noi, ferestrele primind rame din lemn masiv, executate individual pentru a respecta golurile iniţiale.
Cafeneaua Veche urma să cuprindă un restaurant cu specific mediteraneean şi o zonă de bar la parter precum şi un club la subsol, motiv pentru care amenajarea interioară era menită să susţină vizual aceste funcţiuni. Astfel, partea de restaurant este un spaţiu dominat de lumină şi culori calde, cu piese de mobilier specifice stilului şi o serie de detalii pictate ce la prima vedere par a fi resturi de picturi originale. În ceea ce priveşte subsolul, autorii proiectului au optat pentru un contrast izbitor între vechi şi nou, bolta de cărămidă cu ale sale arce dublou, atent curăţată şi consolidată acolo unde era necesar, constituind fundalul unor piese de mobilier realizate din materiale de ultimă generaţie, dintre care barul executat din Hi-Macs reprezintă punctul central.
Text: Réka Ţugui
Foto: Şerban Bonciocat, Ciprian Stoian
Proiect: Vizual Art
Arhitectură şi design interior: Sebastian şi Wanda Bârlică
Restaurator: Iulian Olteanu
Colaborator arhitectură: Daniel Petrescu
Pictură: Adrian Lulciuc, Dumitru Holban, Mircea Nechita
Articol publicat în numărul 122 al revistei igloo habitat&arhitectură.
