Atunci când a primit proiectul unui restaurant la parterul unui imobil de pe strada Franceză, în centrul istoric al Bucureştiului, arhitectul s-a văzut în faţa unei dileme mai vechi pe care o numeşte „gâlceava designului cu confortul”. Cum s-ar traduce aceasta: în timp ce spaţiile minimalist-contemporane, cu obiecte de design de top, îşi trăiesc adesea clipa de glorie atunci când sunt fotografiate pentru a fi publicate, cele mai longevive şi atractive pentru public localuri se dovedesc cele simple, care transmit o anumită căldură şi atmosferă, fără a se califica neapărat pentru site-urile şi revistele de design. Hotărâţi să dea viaţă micului restaurant, proprietarii (numiţi co-autori pentru aportul lor creativ) şi arhitectul au decis să găsească un echilibru între design şi atmosferă şi au reuşit acest lucru urmărind în detaliu conceptul stabilit: bistro franţuzesc clasic cu o nuanţă contemporană.
Primul pas a fost curăţarea spaţiului existent, aflat de altfel într-o clădire destul de degradată. Au fost înlăturate elementele neadecvate (tâmplăria din PVC alb, faianţa imitaţie de marmură şi linoleumul), dar s-au păstrat, ba chiar au fost făcute vizibile, bolţile de cărămidă, un stâlp din „piatră de Paris” şi stâlpii metalici cu nituri, amplasaţi spre stradă şi descoperiţi după ce a fost înlăturată o structură improvizată din gipscarton. Tâmplăria faţadei – cartea de vizită a restaurantului – a fost complet refăcută din lemn după modelul celor pariziene, însă într-o culoare ce aminteşte mai degrabă de sudul Franţei. De asemenea, la interior, pentru pardoseală au fost folosite plăci de ciment cu motive florale, un material tipic pentru Parisul anilor 1900.
Amenajarea mizează pe elementele clasice de bistro precum mesele cu picior de fontă, bancheta, dalele cu motive florale, rafturile cu vinuri, dar le completează creativ cu accente contemporane precum aplicele create de Tom Dixon, scaunele Navy sau lustra Taraxacum de la Flos. O mare parte din mobilier – biblioteca ce ascunde grupurile sanitare, barul de la intrare şi rafturile speciale pentru vinuri – au fost proiectate special pentru spaţiu şi executate pe comandă. Iar experienţa (deja apreciată) a arhitectului în a recupera obiecte din case vechi sau spaţii culturale/industriale părăsite şi-a spus din nou cuvântul: fereastra cu cercevele metalice dinspre bucătărie provine de la o fabrică din anii ’20 şi a fost adaptată, cu nimime modificări, la arcada din interiorul restaurantului.
Toate aceste elemente şi detalii prind viaţă printr-o utilizare inteligentă şi creativă a luminii. În primul rând, ar fi vorba de spoturi cu halogen pe care arhitectul le apreciază pentru calitatea luminii, dar cărora li se adaugă multe alte surse cu un rol mai degrabă decorativ. Spre exemplu, în camera principală există aproximativ 40 de surse de iluminat dintre care o lustră cu 60 de becuri, 22 de spoturi, 4 aplice cu câte două braţe, 3 aplice simple de porţelan, 8 lămpi care atârnă deasupra meselor şi ancadramentul luminat al oglinzii. Pot părea prea multe, dar ele funcţionează de fapt la 20% din capacitate, ceea ce produce o lumină foarte plăcută, caldă, direcţionată pe puncte şi zone de interes. Unele luminează mâncarea şi vesela, altele diverse texturi care altfel s-ar fi pierdut în umbră, iar altele sunt strict decorative şi dau lumină de umplere. În această dimensiune a spaţiului, se pot cel mai bine observa calităţile de scenograf ale arhitectului.
Fără lamentări paseiste şi fără a imita simplist un model consacrat, cu o corectă şi creativă înţelegere a necesităţii îmbinării dintre nou şi vechi, dar şi a aceleia de a crea o imagine, o marcă, arhitectul Corvin Cristian semnează un nou reper pentru zona centrului istoric, care, de altfel, poate fi revitalizat în mod real doar prin astfel de iniţiative.
