Revista Forbes a adunat peste 25 de personalităţi din mediul economic, social şi cultural, în căutarea răspunsului la întrebarea: „Care este cea mai bună idee a României?“. Această curiozitate este pretext pentru o altă dilemă: la ce foloseşte efortul de a aduna la un loc o serie de oameni deştepţi, cărora să le dai o temă de gândire comună?
Societatea românească pare să fi uitat să caute, să promoveze şi să pună în practică propriile sale idei. Mai cu seamă ideile bune. În zilele noastre, ideile nu mai sunt aşteptate să răsară din neant. Ele sunt sădite şi fabricate, întocmai ca şuruburile, adesea în „fabrici de idei“ - think tank-uri sau grupuri de reflexie, aşa cum sunt numite în România. Despre importanţa acestor grupuri de reflexie se discută destul de puţin la noi. Însă contribuţia pe care o pot aduce societăţii o serie de minţi luminate, închise în aceeaşi încăpere şi cu aceeaşi temă de gândire, e uşor de subliniat prin fapte.
Spre exemplu, mulţi ştim că una dintre cele mai inspirate decizii din istoria României – aducerea pe tronul Principatelor a lui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen (1866) – a plecat de la ideea lui I.C. Brătianu. Însă puţini ştiu că în jurul lui Brătianu se formase un grup de reflexie – ceea ce azi numim, americăneşte, think tank. Brătianu, Kogălniceanu, Rosetti şi alţi politicieni care au organizat referendumul popular în baza căruia Carol I a fost înscăunat, erau un „grup“ de minţi strălucite care aveau o temă de gândire comună – pe cine să aducă la tron după ce contele Philippe de Flandra refuzase... oferta. Din interacţiunea lor s-a născut poate cea mai bună idee din istoria României; aducerea unui domnitor străin care, prin reformele sale, a aşezat ţara în lumea modernă.
Vrem să spunem că ideile bune nu sunt rodul unor întâmplări fericite. Ele pot fi la fel de bine şi fabricate. Şi chiar dacă primele think tank-uri autentice (al căror scop bine definit este chiar acela de a produce idei) au apărut prin anii 1930 (cu preponderenţă în tehnologia militară), o mulţime de grupuri de reflexie formate accidental (sau numite altcumva) stau la baza marilor idei din lume şi, fireşte, din România.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, crede că cea mai bună idee a României postdecembriste este aderarea la Uniunea Europeană (UE) de la 1 ianuarie 2007 – părere pe care o împărtăşesc, de altfel, 12 dintre cei 25 de oameni chestionaţi de Forbes. El povesteşte, însă, că data aderării a fost stabilită cu şapte ani mai devreme, de către premierul de atunci - Mugur Isărescu. Acesta a adunat la aceeaşi masă partidele politice, sindicatele şi societatea civilă. S-a discutat săptămâni la rând, până s-a obţinut un consens la care a participat chiar şi Biserica. S-a întocmit un act cu toate semnăturile şi a fost trimis la UE. Documentul e unic în istoria noastră prin consensul semnatarilor, spune Vasilescu, care atrage atenţia că după România şi Bulgaria, nimeni nu a mai fost admis în structurile UE.
Cu alte cuvinte, dacă nu aderam la 1 ianuarie 2007, poate că azi nu mai eram membri UE. Iar doctrina s-a cristalizat când mai multe creiere s-au aşezat la aceeaşi masă, cu aceeaşi preocupare pe ordinea de zi – atingerea unui consens cu privire la integrarea României.
Sigur, e greu să spui că atunci, în anul 2000, un grup de reflexie (format accidental) a fost cel care a ambalat frumos ideea aderării şi a trimis-o către Europa. Însă, cu siguranţă, grupul acela a funcţionat după principiile unui think tank de azi. Unii spun că ideile bune sunt preţioase tocmai pentru că sunt rare. Asta nu înseamnă că procesul naşterii ideilor nu poate fi accelerat. Iar grupurile de reflexie – ca cel născut (artificial) de Forbes în acest articol – sunt acceleratorul ideal pentru cele viitoare.
Să dăm deci voce minţilor adunate de noi pe aceeaşi temă de gândire – care ar fi cea mai bună idee pentru România de mâine? (Continuarea articolului, AICI)
