Într-o iarnă, un bătrân se plimba pe un câmp acoperit cu zăpadă. Deodată, observă o femeie care plângea.- De ce plângeți? o întrebă el atunci.
- Deoarece îmi aduc aminte de tinerețea mea, de frumusețea mea de atunci, de bărbatul pe care îl iubeam. Dumnezeu e atât de crud că ne-a dat capacitatea de a memora. Acum, îmi amintesc de primăvara vieții mele și plâng…
Bătrânul își aținti privirea spre un punct de pe câmpul acoperit cu zăpadă și începu să zâmbească…
- De ce zâmbiți? îl întrebă femeia.
- În fiecare primăvară, aici este un câmp de flori. Dumnezeu a fost foarte bun cu mine pentru că mi-a dat capacitatea să îmi amintesc și, astfel, să pot zâmbi…(Sursa)
