Europa Libera e o oglinda, putin afumata, in care ne vedem bine

De ce ati vrut sa faceti un film despre postul de radio Europa Libera?
E, cumva, o continuare la Marele jaf comunist. E vorba despre o epoca ulterioara Marelui jaf comunist si despre un mediu care este diferit. Acolo era filmul ca propaganda, aici e radio, n-are imagine, mi-a placut si ideea asta de a face un film despre ceva invizibil.
Cind ati inceput sa filmati?
Am filmat cite ceva inainte sa am finantarea incheiata. Am fost la Doina Cornea la Cluj, am fost la Budapesta in primavara lui 2006. Filmarea propriu-zisa am inceput-o in toamna aceluiasi an.
Documentarea pentru film mergea in paralel cu filmarile sau a fost inainte?
Eu am inceput sa ma documentez inainte sa filmez Marele jaf comunist. Cam in 2003 citeam despre Radio Europa Libera. Din 2003, am facut citeva calatorii, la München, la Paris, m-am vazut cu oameni de la Europa Libera, dar si cu altii.


Doi pereti antifonati pe care i-am plimbat pina in California

A fost, in primul rind, o documentare orala?
Da. Sigur, am citit cartile celor de la Europa Libera, am citit jurnalele Monicai Lovinescu, am citit cartile lui Gelu Ionescu – Copacul din cimpie si Covorul cu scorpioni. Am citit cartile lui Vasile Paraschiv, cartea despre Radu Filipescu, am citit tot ce putea sa-mi dea o imagine despre epoca, dizidenti si cum s-a implicat Radio Europa Libera in sustinerea lor. Am citit cartile unui american, Arch Puddington, care a si lucrat la Europa Libera si care are un capitol consistent despre redactia in limba romana.
Ati incheiat filmarile in 2006?
Da, iar la inceputul acestui an am inceput montajul. Am mai facut o filmare cu Magdalena Kopp, fosta sotie lui Carlos Sacalul; episodul n-a intrat in montajul pentru versiunea in cinematografe, dar va fi prezent in serialul pentru TVR. Noi sintem coparteneri cu TVR si vor fi difuzate trei episoade a cite 50 de minute, probabil in primavara anului 2008.
Mi s-a parut foarte frumos ca ati inceput cu secventa in care fostii redactori vin la fosta cladire, unde erau studiourile Europei Libere la München. Ce mai este acolo?

E o facultate de jurnalism.
Mai aminteste ceva ca acolo au fost studiourile Europei Libere?
Nu. Exista doar niste lampi On Air si o parte din indicatii; pe minere scrie Pull si Push.
I-ati adunat greu?
Au venit cu placere. A fost ca o intilnire de familie: dupa multi ani vechii prieteni se revad.


Monica Lovinescu – limpezimea care impune

Am vazut ca ati filmat individual pe multi dintre ei. Se pastreaza antifonarea in fostele studiouri?
Nu. Decorul este construit de mine. Eu am facut doi pereti antifonati pe care i-am plimbat din Romania si pina in California, unde am filmat-o pe Ioana Magura Bernard.
Ati filmat-o in Statele Unite, n-a venit la intilnirea de la München?
Nu. Am filmat-o in Statele Unite. Acest decor antifonat, care apare in fundal, este un semn distictiv si comun pentru cei de la radio.
M-a tusat si m-a impresionat, in film, imaginea Monicai Lovinescu. Este imobilizata la pat, cum spuneti in film Dar femeia aceasta iti arata, cum nu se poate mai clar, ca vocea si ideile ramin, chiar daca noi imbatrinim si ne imbolnavim. Imaginea Monicai Lovinescu este in premiera in deceniul acesta. Noi n-am mai vazut-o filmata de prin 1997-1998. Mi se pare o mare realizare ca aveti in film marturia Monicai Lovinescu. A fost greu sa o convingeti sa fie filmata?
N-a fost simplu sa accepte. Am avut diverse recomandari. Am vizitat-o inca in toamna lui 2004 si am filmat-o in 2005. In cazul doamnei Lovinescu, eu cred ca nu doar ideile ramin, dar si un fel de putere extraordinara. Dincolo de puterea ei fizica, diminuata, vocea e la fel, limpezimea e aceeasi si impune.

Spune foarte frumos in film ca trebuia sa vorbeasca in continuare la Europa Libera, dupa ce a fost batuta in 1977, sa arate Bucurestiului ca nu-i este frica.
Are o autoritate care emana... nu stiu din ce... dar e ACOLO, la Europa Libera.
Am senzatia ca ati filmat cu mare placere secventele cu Vasile Paraschiv, muncitorul de la Ploiesti care a infiintat un sindicat liber...
Da, imi place, il admir pe Vasile Paraschiv. I-am facut o intreaga poveste, la Ploiesti, la Bucuresti.
Mergeti cu el la vecinii lui Paul Goma, care zic ca nu se gindeau la cine este Paul Goma, ca pe Goma, zic vecinii, nu-l interesa cine locuieste cu el in bloc, ca nu-si cunostea vecinii. Ce va spune dvs. Vasile Paraschiv, de ce este un personaj principal in film?
Din pacate, desi il pretuiesc pe Vasile Paraschiv, e prea putin din povestea lui. In versiunea pentru televiziune e ceva mai mult. Omul a avut o existenta fabuloasa, opunindu-se de unul singur, cumva, nu numai unui intreg aparat terorist, dar si apatiei si nesimtirii generale. Are o vina extraordinara. Jos palaria! Cu toate ca a fost singur si l-au chinuit in fel si chip, Vasile Paraschiv a rezistat, are 80 de ani, e la fel de „verde“ ca acum zece ani.


Nu ne-a incurajat Europa Libera sa tacem?

Pe vecinii lui Goma i-ati filmat greu? Au parut sinceri cind au zis „da’ de ce sa ne intereseze Goma, cind Goma nu-si cunostea vecinii?“
N-am planuit nimic. Inainte sa filmez am fost sa vad locul, un bloc din Drumul Taberei. Si, pe urma, m-am dus cu Vasile Paraschiv sa cautam vechii locatari din 1977. Am gasit familia respectiva. Eroul principal este Vasile Paraschiv, el e cel care scoate acea declaratie de la vecini. El intreaba, nu puteam sa-i intreb eu, ca n-aveam nici un fel de drept si nici o justificare, ca n-am facut nimic, atunci. Eu am incercat sa-l inregistrez si pe Paul Goma. M-a refuzat. Dar nu se poate sa vorbesti despre vremurile acelea fara sa spui ce-a facut Goma. Am gasit aceasta solutie de a povesti momentul Goma prin Vasile Paraschiv.
Iar filmarea nu i-a intimidat pe vecini, a reiesit ca nu le-a pasat de Goma.
Eu nu-i judec foarte tare. Acei vecini reprezinta majoritatea. Asta m-a si interesat. Dincolo de tema pasivitatii generale romanesti, exista in film un raport cu Radio Europa Libera. Poti sa-ti spui la un moment dat intrebarea daca Europa Libera, vorbind pentru noi si spunind lucruri pe care noi nu indrazneam sa le spunem, nu ne-a incurajat sa tacem? Poti sa te intrebi: nu cumva ne-am multumit cu atit, cu aceasta voce careia i-am delegat curajul, responsabilitatea, ma rog, toate lucrurile pe care trebuia sa le facem noi?
Ne-am complacut, existind Europa Libera?
M-am gindit si la asta...

Filmul are cumva un mesaj de la Alexandru Solomon, care ar fi putut spune: „dragii mei compatrioti, ati avut Europa Libera, dar voi n-ati facut nimic. V-a placut sa ascultati Europa Libera, dar n-ati deprins lectia democratica“. N-aveti un gust amar – vazind acesti oameni impovarati de ani – si nu va intrebati pentru cine s-au zbatut, care a fost folosul?
Nici nu putem spune ca Europa Libera n-a folosit la nimic. Nicidecum. Moralmente a folosit unei populatii intregi. Cred ca informatia, cita am avut-o, a venit de acolo: informatia politica, dar si culturala. Bruma asta de opozitie cinstita si stimabila – cita a fost in Romania – a beneficiat de sprijinul Europei Libere. Radio Europa Libera furniza un fel de protectie, un punct de sprijin oamenilor care aici ridicau vocea. Vocea aceasta n-ar fi fost niciodata auzita daca n-ar fi fost Europa Libera si daca Securitatea nu se temea de Europa Libera. In clipa in care se vorbea la Europa Libera de cineva, acela capata un „spate“.
Ati vazut documente ale Securitatii din care sa reiasa ca Securitatea se temea de Europa Libera?
Da. In plus, Securitatea cauta sa contracareze Europa Libera intr-un mod cu totul si cu totul stupid.

Adica?
Ii urmareau si ii anchetau pe ascultatorii tineri care trimiteau scrisori la emisiunile muzicale. Incercau sa taie orice fel de comunicare intre ascultatori si radio; dar asta a fost imposibil, in sita asta cadeau jumatate, probabil, din mesajele care plecau catre Europa Libera. Dar nu toate! Tot timpul se gasea o portita. Romania n-a fost Coreea de Nord, s-o poti izola sub un capac ermetic. Au mai existat amenintari impotriva familiilor celor care lucrau la Europa Libera, care ramasesera in tara.

Securistii romani erau dezamagiti de atentatul din 1981

Ati insistat, in film, pe iradierea directorilor si redactorilor care au murit de cancer, in citeva luni. Pare sa fie real ce prezentati in film, dar nu e confirmat de nici un document al Securitatii. Totusi, a fost ceva?
Eu inclin sa cred ca a fost ceva. Ordinele s-au dat, exista documente in dosarele Securitatii: eliminati pe cutare si pe cutare... studiati mijloacele prin care pot fi eliminati... studiati mijloacele prin care postul poate fi aruncat in aer, intrerupta emisiunea... Exista si consecinta acestor ordine. Noua ne lipseste demonstratia legaturii intre ordin si efect.
Am aflat, din filmul dvs., ca bomba din februarie 1981, de la studiourile Europei Libere, a explodat intr-o simbata seara, in jurul orei 21.30. De obicei, daca studiai programul, vedeai ca simbata seara erau prea putini oameni la radio. Nu vi se pare o dovada de prostie sa pui o bomba simbata seara?
Nu. Ei n-au vrut sa aiba cit mai multe victime. Ei au vrut sa intrerupa emisiunea si sa distruga instalatiile. Asta explica, intr-un fel, si locul unde a fost plasata bomba, care era cumva aproape de camera de emisie.

Ce a distrus, care au fost efectele?
Efectul n-a fost cel scontat. Plasarea n-a fost perfecta. Daca o puneau la zidul celalalt, ar fi distrus „sala masinilor“, toate studiourile. Emisia nu s-a intrerupt decit 15 minute. Europa Libera avea inregistrate emisiuni in alt loc si ar fi putut oricum sa transmita. S-au spart geamuri, au fost oameni la sectia ceha si la stiri care au avut de suferit, au fost raniti. Trei persoane au fost ranite grav, una dintre ele a si murit in urma ranilor. In varianta pentru televiziune, Magdalena Kopp, fosta sotie a lui Carlos, povesteste reactia securistilor romani dupa bomba.
Puteti sa ne povestiti ceva in avanpremiera?
Dupa explozia de la München, Carlos si Magdalena Kopp au venit la Bucuresti ca sa faca bilantul impreuna cu clientii lor – Securitatea romana, care era la curent ca efectul investitiei n-a fost cel scontat. Securistii romani erau dezamagiti, asta povesteste Magdalena Kopp.

Domnule Solomon, ati vazut un document din care sa rezulte ca acest terorist, Carlos, este la originea atentatelor din 1981?
Carlos si Johannes Weinrich si-au stabilit Budapesta ca baza a atentatului, nu Bucurestiul. La Budapesta li s-a dat o casa conspirativa de catre autoritatile de atunci. Se adunau si Weinrich tinea toata documentatia: planuri ale postului, schite despre amplasament, frecventa vizitelor. Aceste documente, existind in casa de la Budapesta, au fost fotocopiate de securitatea maghiara. Toate. Securitatea maghiara a aflat de planurile de atentat si le-a remis colegilor lor din Germania de Est. Documentele acestea erau in arhivele Stasi. Dupa caderea zidului, arhivele Stasi au ajuns in Germania Federala si au devenit accesibile. Aceste documente pot fi consultate si cuprind planurile de constructie a sediului Europei Libere, impartirea birourilor si destinatia fiecarei incaperi, locurile de unde se emite. Tot din aceste documente stim despre convorbirile telefonice pe care le avea Carlos, ce s-a stabilit. In plus, aceste documente Stasi mentioneaza intilniri ale securistilor maghiari si cei est-germani, care se intreaba ce sa faca: pe teritoriul Ungariei, teroristi foarte cunoscuti si cautati planuiesc atentate la München, in Germania Federala. Era o situatie delicata... Exista minuta unei intilniri intre securistii est-germani si cei maghiari care se intreaba: uite ce au comandat romanii grupului Carlos! Ce ne facem in situatia asta? Romanii nu ne-au anuntat, spun securistii maghiari. Pe urma a fost informat KGB-ul, dar nimeni n-a stopat intentia de atentat.

Am vazut ca ati ajuns la Carlos, ati difuzat in film o convorbire telefonica pe care ati avut-o cu el, aflat intr-o inchisoare franceza. In dosarul pentru care este intemnitat in Franta sint mentionate fapte facute la comanda Securitatii romane?
Nicidecum. Carlos a fost judecat si condamnat la inchisoare pe viata numai pentru o singura dubla crima la Paris, in 1975, cind a omorit doi agenti francezi.
Restul...
Restul, pentru toate celelalte atentate mari, din anii ’80, trenuri aruncate in aer, gari devastate – nu. Nici atentatul contra Europei Libere nu e pe rol...


Nu-i judec cind filmez

La dezbaterea care a insotit filmul, unde au participat reprezentanti ai presei, doamna Doina Jela a spus ca singurul personaj relaxat din film este Ilie Merce, astazi parlamentar. Eu cred ca relaxat era si Carlos, cind a vorbit cu dumneavoastra. A vorbit elogios despre Ceausescu. Cum va explicati aceasta relaxare a lor, de la Ilie Merce la Carlos?
Nu stiu daca se poate face o paralela. Totusi, Carlos e inchis. In plus, Carlos cred ca are un temperament latin, sud-american, o mare parte din aura lui vine dintr-un soi de charisma. In interviul din film, a fost suficient de prudent si nu s-a autodenuntat. In ce-l priveste pe domnul Merce, nu stiu daca era relaxat sau nu... Eu incerc sa stabilesc o relatie pe baza de incredere cu oamenii, oricine ar fi ei. Relatia e bazata pe faptul ca nu-i judec, nu filmez dupa idei preconcepute cind apas pe buton.
Totusi, domnule Solomon, ce imagine socanta, ce contrast, intre Monica Lovinescu, pe un pat, imobilizata, si Ilie Merce, asezat pe un jilt in Parlamentul Romaniei, intr-o incapere unde poti sa intorci tractorul; Ilie Merce, barbierit proaspat, cu fata fara nici un rid, fara cearcane, vorbind despre Europa Libera ca despre un „adversar“, pe care, insa, nu trebuie sa-l „supralicitam“. A acceptat greu Ilie Merce sa fie in film?

Am mai facut un interviu cu Ilie Merce, pe alta tema. Il cunosteam. A acceptat relativ greu, dar a fost de acord. Eu am apreciat ca si-a asumat povestea asta. Se inteleg niste lucruri dincolo de ce spune. Ramin intotdeauna uimit de cit de mult se intelege din ce spune un om la un interviu – din taceri, din omisiuni...
In cazul securistilor romani, nu e nici o consecinta. Eu n-am vazut nici un securist care a urmarit activitatea Europei Libere care sa fie luat la intrebari.
Acum citeva zile, Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului a cerut inculparea lui Nicolae Plesita.
Sintem inca in faza de a administra probe.
E adevarat, din trei in trei ani se anunta ca sintem in faza de a se deschide un proces. Si despre Plesita s-a mai spus ca e in fata unui proces, inca de acum trei ani. Ca e gata dosarul...
Si ati mai auzit ceva?
Nu.

A intrat dosarul lui Plesita in instanta?
Nu.
Dar pe Plesita l-ati mai vazut la televizor?
De nenumarate ori.
In film apare si Dan Zamfirescu, omul care in anii ’80 scria si el impotriva Europei Libere. In film el spune ca ii admira pe cei de la Europa Libera, pe Monica Lovinescu, pe Virgil Ierunca, pe Noel Bernard. Citeste in film un articol contra Europei Libere. Unde a aparut acel articol?
A aparut in Romania literara. Dan Zamfirescu este un om cultivat, un carturar veritabil, un admirator al Europei Libere. Sincer.
Si totusi scria impotriva Europei Libere!
Scria. A scris impotriva Europei Libere... Destul de putin, erau altii mult mai productivi... Arthur Silvestri era „specialistul“ de serviciu, impreuna cu cei de la Saptamina.
Arthur Silvestri n-a vrut sa fie in film?
Nu l-am gasit. Era tot timpul plecat in strainatate. E om de afaceri.


Fani ai lui Ceausescu in redactia ziarului Le Figaro

Va admir ca l-ati gasit pe Bernard Poulet, ziaristul francez care a dorit sa-l intilneasca, la Ploiesti, in 1982, pe Vasile Paraschiv si a fost batut de Securitate. S-a intors la Paris si poza lui, desfigurat in bataie, a aparut in toata presa franceza.
Cazul lui Bernard Poulet e interesant dincolo de agresiunea asupra lui. El a venit in Romania intr-o perioada in care Ceausescu inca era apreciat in Occident. Cazul lui Bernard Poulet reprezinta un inceput de declin pentru Ceausescu, in mediile occidentale. In urma intimplarii cu Bernard Poulet, Mitterrand si-a anulat o vizita in Romania. Bernard Poulet este unul dintre primii jurnalisti occidentali care, prin legatura cu Europa Libera, a inceput sa priceapa ca Nicolae Ceausescu nu e un pion al liberalismului in blocul comunist, ci, din contra, ultima ramasita stalinista. El a aratat adevarata fata a Romaniei, a deschis ochii presei franceze asupra lui Ceausescu. Sa nu uitam ca in Le Figaro erau frecvent articole despre minunata Romanie a lui Ceausescu, despre Marele Conducator. Le Figaro e un ziar de dreapta si in redactie se gaseau fani ai lui Ceausescu; un redactor, Michel Hamlet, a publicat si o biografie a lui Ceausescu.

Din proprie initiativa n-au fost subventionati de la Bucuresti?
Nu stim. Bernard Poulet e jurnalist de stinga, a lucrat intr-o redactie de stinga si, in general, presa de stinga a fost mai receptiva la criticile aduse regimului Ceausescu decit presa de dreapta. Asta e un paradox al anilor ’80. Totul e paradoxal in filmul asta: securistii credeau ca Europa Libera e o oficina a CIA si asculta direct de ordinele de la Casa Alba. Redactorii Europei Libere se luptau cu un fel de cenzura americana, care incerca sa-i tempereze. Toata lumea credea despre ceilalti ca sint altceva decit sint. Ascultatorii romani, cel putin eu, credeam ca Europa Libera e un post romanesc din exil. Nu mi-am pus niciodata problema ca e un post american. Cred ca Europa Libera e o oglinda, putin afumata, in care ne vedem bine, inca ne recunoastem in Europa Libera.
Filmul va merge si la festivaluri internationale?
Da, am fost la Festivalul de la Amsterdam. Avem un distribuitor international din Luxemburg, care s-a indragostit de film si se ocupa de plasarea filmului pe orbita internationala. Filmul va fi distribuit foarte repede in Luxemburg, unde, la o tara de 450.000 de locuitori, exista tot atitea sali de cinematograf cite sint in Romania. Fara gluma!


„Presiunea ascultatorilor a fost determinanta pentru evolutia Europei Libere“

Am sa va fac un repros, de ordin istoric. Ati vorbit in film despre relaxarea din vremea lui Jimmy Carter – convietuirea pasnica intre cele doua sisteme. De fapt, optica asupra comunismului si a Romaniei s-a schimbat in vremea lui Ronald Reagan. El e presedintele care a decis infruntarea cu sistemul sovietic ca „imperiu al raului“ si a hotarit distantarea de comunism. In film nu apare mentionat Ronald Reagan pentru rolul sau in prabusirea comunismului.
Accept reprosul. Eu am vrut sa vorbesc despre perioada de dinainte de Reagan, cind Ceausescu era primit la Casa Alba, iar Jimmy Carter il considera un mare conducator. Ruptura este facuta de Ronald Reagan, el a modificat substantial toata politica americana. La Bucuresti, americanii au avut un foarte bun ambasador, David Funderburk, care trimitea la Washington rapoarte extrem de critice despre regimul Ceausescu. David Funderburk ii sustinea pe disidentii romani si cerea mai multa implicare din partea Statelor Unite. Nu si-a incheiat mandatul, dindu-si demisia si reprosind Departamentului de Stat o implicare prea blinda in situatia din Romania. Ceausescu si David Funderburk s-au intilnit fata in fata, la incheierea misiunii sale la Bucuresti; Ceausescu i-a reprosat ca a dezinformat autoritatile americane privind situatia din Romania, Funderburk i-a vorbit despre incalcarea drepturilor omului si degradarea vietii cetatenilor.
Europa Libera evolua intre exigentele managementului american, care cerea mai multa sobrietate, si redactorii postului, care isi construiau emisiunile cu gindul la ascultatori. Politica americana, cel putin pina la Ronald Reagan, nu incuraja critici apasate impotriva lui Ceausescu.

Parerea mea este ca presiunea ascultatorilor a fost determinanta pentru evolutia Europei Libere. Ascultatorii nu doreau sa auda menajamente fata de Ceausescu. Ascultatorii romani doreau sa auda, pe baza unei analize realiste, o critica vehementa, cu un limbaj mai colorat, impotriva lui Ceausescu. Asta oferea Europa Libera. Redactorii Europei Libere erau prinsi, la München, intre trei presiuni: conducerea americana a postului, Securitatea si ascultatorii din tara. Intotdeauna au precumpanit dorintele si asteptarile ascultatorilor.
Mi-a placut foarte mult ca l-ati avut in film si pe un redactor muzical al postului de radio Europa Libera, Andrei Voiculescu, care v-a aratat sacii de scrisori primite din Romania, de la ascultatori.
Da, oamenii scriau si cereau piese. Eu am liste intregi de pseudonime de ascultatori care scriau la Europa Libera, la programele muzicale. Programele muzicale au fost ideea lui Noel Bernard, care sustinea ca doar asa postul isi va crea noi ascultatori, ca doar asa tinerii vor incepe sa se fidelizeze. Mai intii, vor asculta programele muzicale, iar apoi se va intimpla, cind vor mai creste, sa asculte si programele politice. Au fost trei redactori muzicali foarte buni la Europa Libera: regretatul Cornel Chiriac, Radu Theodor si Andrei Voiculescu.

Unde l-ati filmat pe Andrei Voiculescu?
Acasa. Are un studio ca la Europa Libera, are o discografie impresionanta. Andrei Voiculescu traieste la Bucuresti, din pacate e nefrecventat si nefolosit in programele muzicale ale posturilor comerciale de radio. El ar putea sa faca emisiuni muzicale cu brio, dar nimeni, de la vreun radio romanesc, nu i-a cerut asta. Maninca muzica pe piine...
Mi-a ramas in minte, in filmul Razboi pe calea undelor, motivul ochilor. Aveti chiar un personaj, o profesoara nevazatoare de la Cluj, Ana Hompot, care spune ca ascultarea Europei Libere tinea de ceea ce s-ar putea numi o „frica fericita“. De ce motivul ochilor? Ochi deschisi, ochi inchisi...
Cind asculti, n-ai nevoie de vaz, iti imaginezi cu ochii mintii. Intr-un fel si eu am incercat, prin filmul asta, sa-mi imaginez epoca aia. Cei de la Radio Europa Libera isi imaginau Romania fara sa o vada. Aveau informatii, dar nu puteau vedea o strada din Romania, o alimentara din Romania. Exista o gramada de povesti, ale oamenilor de la radio, despre intoarcerea lor in tara dupa 1990. Circulau cu taxiul. Soferii opresc masina si ii imbratiseaza pentru ca i-au recunoscut dupa voce. E semnul unei familiaritati, al unei lungi prietenii, care exista fara ca redactorii si ascultatorii sa se fi vazut vreodata.

Cine e Ana Hompot?
E o femeie care a sustinut-o pe Doina Cornea, o vizita cind Doina Cornea era complet izolata. Ana Hompot a ramas linga Doina Cornea pina la sfirsit, pina in decembrie 1989. A trimis poezii la revista Agora din Statele Unite, pe care o facea Dorin Tudoran. Poeziile au fost citite la emisiunea lui Virgil Ierunca, Povestea vorbei. Ana Hompot vorbeste despre orbirea populatiei, o populatie care nu mai stie pe ce lume traieste si incotro se indreapta, dar care asculta Europa Libera.
Ana Hompot a fost anchetata de Securitate pentru ca o vizita pe Doina Cornea?
Da, a fost la Securitate. Nu s-a intimidat. O vizita in continuare pe Doina Cornea. Putea rezista... se comporta normal intr-o lume anormala. Numai ca prea putini oameni s-au comportat normal in vremurile alea. Normalitatea era sa nu vorbesti niciodata in public ce ai vorbit acasa...

Va propun sa incheiem dialogul nostru fara vreo intrebare. Va rog sa-mi spuneti citeva cuvinte despre Neculai Constantin Munteanu. In film apare, intr-o secventa, pedalind pe bicicleta pe autostrazile Germaniei, chestie care mi-a placut foarte mult.
Neculai Constantin Munteanu este un om foarte atasat, plin de umor, de verva si de multa modestie fata de ce a facut. Cred ca in film se citeste faptul ca oamenii astia, si Neculai Constantin Munteanu, au avut o viata foarte complicata: nu s-au putut bucura nici de libertate, nici de binefacerile Occidentului. Ei traiau cu obsesia Romaniei, legati ombilical de tara asta, cautau fiecare firimitura de informatie care venea de aici. N-au fost integrati in lumea occidentala, traiau cu gindul la Romania, erau urmariti de Securitate, iar cind au venit aici, nu s-au mai putut reintegra in tara lor, in Romania. Eu am facut un film si am spus o poveste. Si am incercat sa ma delimitez de un anume discurs gaunos anticomunist, care s-a auzit dupa 1990, un discurs maniheist... Daca am fi discutat serios pe tema asta, a trecutului comunist, probabil ca am fi progresat... Dar am ramas la nivel de sloganuri si de patetisme.(Sursa)