Au trecut sapte decenii de la nasterea lui Cornel Chiriac, cel care, mai intai de la “Radio Romania”, apoi de la “Europa Libera” a demonstrat ca muzica rock poate submina sistemul pietrificat, ca poate fi o forma de contestare a totalitarismului si de regasire a demnitatii. A fost unul dintre jurnalistii radio cei mai pretuiti de catre legendarul Noel Bernard. Nu facea doar emisiuni muzicale exceptionale, ci organiza adevarate tribune ale libertatii. A intruchipat paradigmatic ceea ce Monica Lovinescu a numit est-etica.
Atunci cand in tara menestrelul de serviciu Adrian Paunescu se prosterna dizgratios “cantand Conducatorul” si slavind “libertatea comunista” (o facea inca inainte de al sau “Cenaclu”, acolo insa lucrurile au ajuns la paroxism), Cornel Chiriac sustinea valorile occidentale, pluralismul, transparenta si diversitatea opiniilor. A trait in adevar, spre a relua formula extraordinar de patrunzatoare a lui Havel. A fost iubit de milioane de tineri din Romania. O iubire ne-comandata, ne-regizata, ne-contrafacuta, precum in sinistrele spectacole-mamut ale “Cenaclului Flacara al Tineretului Revolutionar”. Intr-un fel, insasi infiintarea “Cenaclului ” lui Paunescu la mijlocul anilor 70 era raspunsul nomenklaturii ideologice (PCR, UTC, UASCR) la contagioasa lectie de libertate propusa de realizatorul de la “Europa Libera”. Nu neg ca au existat si artisti onesti care au participat la circul paunescian. Au fost ori s-au lasat inselati. Manipularea grandilocvent-patriotarda a fost deopotriva perfida si grotesca. In mare masura, prin emisiunile lui Cornel Chiriac de la “Europa Libera” a prins fiinta o contra-cultura a libertatii in Romania.
Citesc pe Hotnews: “La 4 martie 1975 a fost injunghiat linga masina sa, intr-o parcare din Munchen. Vestea mortii sale a fost o lovitura uriasa pentru iubitorii de muzica din Romania. Au aparut imediat zvonuri ca fusese asasinat din ordinul regimului Ceausescu, evident deranjat de emisiunile care promovau nu doar muzica buna, ci si ideile “subversive” ale lui Cornel Chiriac despre libertate.” Politrucii regimului erau turbati cand venea vorba de muzica rock, de culturi alternative. Nu am intalnit reactionari mai batuti in cap, mai ingusti la minte, decat ideologii comunisti din acele timpuri ale nesimtirii si nerusinarii.
Ce puteau pricepe cei pe care poetul Geo Dumitrescu ii numea “tovarasul Gusa” si “tovarasul Ceafa”, ce puteau pricepe Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu, Cornel Burtica, Ion Iliescu, Petru Enache, Traian Stefanescu, Pantelimon Gavanescu, Constantin Bostina, Suzanica Gadea si Cornel Pacoste, servitorii ideologici ai dictaturii, din muzica formatiilor “Pink Floyd”, “Creedence Clearwater Revival”, “Led Zeppelin”, “Deep Purple” si “Jefferson Airplane”? Cum sa tolereze ei atractia tinerilor spre Beatles, Rolling Stones, Jimy Hendrix, Janis Joplin, Jose Feliciano? Intuiau un singur lucru: asa ceva, o asemenea debandada este de nepermis. Nu e mult mai frumos si mai “indicat” sa inganam balade revolutionare cu accente pretins patriotice? Limbajul muzicii rock este unul universal. Tocmai de aceea regimurile comuniste l-au prigonit.”Carta 77″ a pornit ca miscare de sustinere a formatiei rock “Plastic People of the Universe”. Textele le scria, intre altii, Martin Palous, filosof arendtian si voegelinian, discipolul lui Jan Patocka. Havel l-a admirat pe Frank Zappa (si viceversa).
Probabil ca arhivele DIE pot spune multe despre atentatul criminal la viata acestui soldat al libertatii. Daca n-ar fi fost ucis, daca ar fi apucat caderea dictaturii, nu ma indoiesc ca vocea lui Cornel Chiriac ar fi rasunat fara ezitare in favoarea rupturii radicale cu un sistem pe care l-a detestat si care, din nenorocire, a reusit sa-l rapuna. A fost un non-conformist, un spirit anti-totalitar, o constiinta libera, opusul a ceea ce regimul incerca sa impuna drept model cultural. Romania democratica ii datoreaza imens. (Sursa)
