Se intampla uneori sa te intersectezi cu oameni pe care nici nu-i banuiai ca exista, nici nu te gandeai ca vreodata i-ai putea cunoaste, iar cand intamplarea face in asa fel incat sa ajungi sa-i intalnesti, se produce declicul ala unic, care te face sa zambesti si pana la urma, sa fii fericit.Asa s-a intamplat si cu prietenul meu Vlad, de la care am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit vreodata si care m-a facut sa-nteleg inca odata o fraza pe care am auzit-o intamplator si pe care eu unul o consider foarte adevarata: Dumnezeu ne arata cat de mult ne iubeste, prin prietenii pe care ni-i da. Si cand ma gandesc la aceasta frumoasa intamplare despre care povestesc din nou astazi, realizez din nou cat de mult ma iubeste pe mine Dumnezeu...
Am primit cartea cadou de la prietenul Vlad. Pe prima pagina, am gasit scris un text pe care o sa-l reproduc aici si pentru care, nu mai pot decat sa raspund simplu: multumesc, prietene! (Restul intamplarii, AICI)
