După prima ediţie care a strâns marţea trecută în faţa televizoarelor 2 milioane de români, astă seară Pro TV a difuzat a două etapă a audiţiilor pe nevăzute. Ce s-a văzut la tv: voci bune şi foarte bune, replici spumoase şi surprize de proporţii.
Emisiunea a debutat în forţă cu o posibilă Voce a României: Cătălin Dobre. El i-a promis mamei, care-l aştepta în culise, că va rupe scena în două şi a interpretat piesa lui James Brown, I feel good.L-a făcut pe Smiley să se întoarcă iar pe Moga să se întrebe “cum poate”, dintr-o fiinţă atât de plăpândă, “să iasă vocea aia”. Şi asta pentru că tânărul de 21 de ani cântăreşte doar 51 de kilograme şi este destul de firav. “Cu forţă”, a fost răspunsul băiatului care şi-a găsit loc în echipa lui Smiley. “Ce bine că am apăsat pe butonul ăsta, eşti foarte bun”, a fost replica juratului, convins că “nu se potriveşte imaginea cu vocea. Niciodată”.
Iar nimic din vocea lui Cătălin, student la Relaţii Internaţionale, nu trădează ceva din drama pe care acesta o trăieşte. Are astm, care i-a fost transmis genetic, concurentul moştenindu-şi mama. “Nu pot să respir cum trebuie”, a mărturisit el în interviul de prezentare.
“Astmul micşorează din ambitus, nu pot să ating anumite note”, a povestit Cătălin. Parcă pentru a-i face în ciudă bolii, el cântă de mic, de la 3 ani, iar de la 13 a luat lecţii de canto. “Am muncit ore în şir, mai mult şi mai mult”, a mai spus concurentul, care ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru eliberarea căilor respiratorii. Deocamdată nu şi-a permis-o pentru că nu are bani, dar asta nu l-a împiedicat să cânte şi să ajungă în echipa lui Smiley, care – încântat – şi-a luat noul elev în braţe.
Smiley încântat de noul venit în echipa lui, Cătălin
Ediţia a doua a adus în faţa juraţilor şi un cuplu de îndrăgostiţi, pe Beatrice Vlădan şi pe Vlad Stoia . O braşoveancă şi un bucureştean, “colegi de apartament”, aşa cum s-au prezentat la interviu. N-au cântat în duet, ci au fost contracandidaţi, fiecare sperând să obţină un loc în echipaunuia dintre cei patru juraţi – Horia Brenciu, Loredana, Smiley sau Marius Moga. Nu cu orice preţ însă, fiecare declarând că şi-ar dori ca jumătatea să meargă mai departe, în faza următoare a competiţiei muzicale.
Dacă Beatrice (21 de ani) a întors cu vocea ei trei scaune – pe al lui Moga, pe al lui Brenciu şi pe al lui Smiley, Vlad Stoia a făcut ca tot careul de juraţi să-l privească şi să şi-l dispute. Amândoi concurenţii l-au ales pe Brenciu pentru a le fi antrenor, Vlad recunoscând că în decizia lui a cântărit 10% faptul că iubita lui a optat pentru acelaşi artist.
Din culise cei doi au fost încurajaţi de mama lui Beatrice, dar şi Alina Dincă, fosta concurentă de la Românii au talent, una dintre finaliste. De altfel, Alina este cea care l-a pregătit muzical pe Vlad. A plâns când l-a ascultat cântând Hello a lui Lionel Richie, dar şi atunci când i-a văzut pe juraţi întorcându-se spre “elevul” ei.
Bucureşteanul Vlad Stoia i-a făcut pe toţi cei patru juraţi să se întoarcă
Ana Odagiu a fost alegerea Loredanei. Bucureşteanca de 25 de ani a făcut-o pe artistă să apese pe buton şi să se întoarcă. Fata care în copilărie cânta la perie, în faţa oglinzii, după cum a mărturisit în interviul de prezentare, este astăzi actriţă, fiind absolventă a Universităţii Naţionale de Artă teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale. “Mai mult cânt decât joc”, a povestit Ana în faţa juraţilor, dar a făcut “potrivirea perfectă” cu Loredana, după ce a interpretat piesa Never Forget You.
Ana Odagiu, actriţă, a intrat în echipa Loredanei
Horia Brenciu şi-a scos la bătaie toate armele, a promis chiar şi un sărut, pentru a o convinge pe cea mai tânără concurentă din ediţia a doua e show-ului muzical Vocea României să i se alăture în echipă. Şi a reuşit să o ia pe Iuliana Puşchilă, o elevă de 16 ani din Mangalia. “Mă regăsesc privindu-te”, i-a spus Loredana adolescentei cu voce puternică. “M-ai cucerit pe deplin”, a continuat artista interesată de evoluţia micii concurente, care a reuşit să-i facă să se întoarcă şi pe Smiley, dar şi pe Horia Brenciu. La ales pe acesta din urmă dând curs dorinţei sale secrete – de a face parte din echipa show-man-ului originar din Braşov.
Cea mai tânără concurentă de până acum, Iuliana Puşchilă, şi l-a ales drept mentor pe Brenciu
“Nevorbit de mult” cum l-au descris pe Ionel Istrate juraţii, moldoveanul din Chişinău a fost una dintre surprizele show-ului cu numărul 2. Ca să-i convingă de calităţile lui vocale, tânărul de 20 de ani, impresariat de mamă, nu s-a dat în lături de la nimic.
După ce a cântat în spaniolă piesa lui David Bisbal, Buleria, Ionel a luat-o pe ruseşte şi apoi a interpretat o piesă în română. Supranumit în copilărie “privighetoarea nistreană”, după cum afirmă, Ionel – acum student al Academiei de Studii Economice din Chişinău – povesteşte că vorbeşte 6 limbi: engleza, rusa, româna, germana, ucraineana şi bulgara, “ceea ce reprezintă un avantaj”, crede el.
Entuziasmul şi vocea moldoveanului i-au făcut pe Smiley şi pe Marius Moga să se întoarcă, dar acesta l-a preferat pe cel dintâi pe motive de prioritate. “Smiley s-a întors primul”, şi-a explicat Istrate alegerea.
Ionel Istrate din Chişinău a intrat ]n echipa lui Smiley, care şi l-a disputat pe moldovean cu Moga
Şefă a unui deprtament financiar într-o firmă de telecomunicaţii, Teodora Moroşanu, 25 de ani, cântă de mică, exersându-şi mâna pe chitara tatălui ei. A interpretat piesa lui Pink, Perfect, şi l-a făcut pe Moga să se întoarcă.
Teodora Moroşanu l-a convins pe Moga să o ia în echipă interpretând o piesă a lui Pink
“Nu ştiu dacă sunt pe gustul lui Marius Moga, vocal. Am intrat în studioul lui acum 10 ani şi cum am intrat aşa am şi ieşit”, a povestit în interviul de prezentare Georgiana Mototolea, 31 de ani. Câteva minute mai târziu însă avea să întoarcă primul scaun cu vocea ei, iar juratul care-l ocupa era chiar Marius Moga, încântat de ceea ce a auzit. “Piesa asta, Oh, darling, a lui Paul McCartney a fost scrisă special pentru tine”, i-a spus tinerei Horia Brenciu, care a întors şi el scaunul. Cu toate astea, Georgiana, care este solistă a Teatrului de Operetă Ion Dacian şi cântă în două musicaluri, l-a ales pe Moga motivând că aşa i-ar putea spune periodic unei verişoare interesate ce mai face compozitorul.
La 10 ani de la prima întâlnire cu Marius Moga, Georgiana a intrat acum în echipa compozitorului
Horia Brenciu şi-a completat echipa cu încă o fată, cu o hunedoreancă de 19 ani, Cristina Vasiu.Tânăra cântă de când era la grădiniţă, când educatoarea a descoperit cât este de talentată şi i-a sfătuit pe părinţii Cristinei să o dea la o şcoală de muzică pentru a face canto şi un instrument. Tânăra a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi cu o melodie de Jessie James l-a făcut pe Horia Brenciu să apeze butonul.
Hunedoreanca Cristina Vasiu merge în echipa lui Horia Brenciu
La audiţiile pe nevăzute a venit şi Marian Vasilescu, cunoscut publicului de la “Românii au talent”, şi susţinut în culise de părinţii lui adoptivi, iar din sală de câştigătorul primei ediţii a concursului, Adrian Ţuţu.
Marian Vasilescu, cunoscut publicului de la “Românii au talent”, merge în echipa lui Smiley
Vasilescu, în vârstă de 20 de ani, a intrat în echipa lui Smiley, singurul care şi-a întors scaunul. “Am un feeling pentru oamenii speciali”, a fost replica juratului, afirmând că în echipa lui sunt “doar oameni speciali”. “Îmi aminteşti de mine când făceam poze în grâu”, i-a spus concurentuluiMarius Moga, explicându-i acestuia că “e rândul lui Smiley să ajute pe cineva care să-mi semene, pentru că invers s-a întâmplat”.
Sursa: gandul.info