Roger Waters in concert - Bucuresti - Romania - 28 august 2013

Am primit acum cateva minte un telefon de la prietenul meu Vlad Parvu, care mi-a dat exceptionala veste ca Roger Waters va sustine, in sfarsit, un concert in Romania, pe 28 august 2013, in Piata Constitutiei din Bucuresti.

Roger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd, aduce în România cea mai spectaculoasă producție muzicală a momentului – show-ul The Wall! Evenimentul va avea loc pe 28 august 2013, în Piața Constituției, fiind organizat de Emagic. Înainte să ridice zidul în fața Casei Poporului, Roger Waters va cânta la Sofia pe 13 august 2013.

Fanii Pink Floyd, una dintre cele mai iubite trupe rock din istoria muzicii, vor avea în sfârșit ocazia să vadă live la București super-producția inspirată de cel de-al 11-lea album al trupei, The Wall. Show-ul este combinația perfectă de muzică live, proiecții impresionante, efecte vizuale uimitoare și decoruri grandioase, toate reunite într-o construcție colosală, concepută sub forma celebrului zid. Spectacolul reia povestea lui Pink, personajul principal al albumului, întreaga punere în scenă având suportul noii tehnologii. Fanii vor putea asista nu doar la un simplu concert, ci la o producție multi-dimensională fabuloasă despre care întreaga presă internațională vorbește la superlativ.
  

Primul turneu The Wall a început pe 15 septembrie 2010 la Toronto în Canada și a continuat cu în America de Nord, Europa, Australia și America de Sud. A înregistrat numeroase recorduri de audiență: 192 de concerte și peste 3,3 milioane de spectatori, devenind rapid unul dintre cele mai de succes turnee din istorie. Turneul început acum 2 ani a reprezentat prima interpretare integrală din ultimii 20 de ani a pieselor albumului The Wall de către unul dintre membrii Pink Floyd. Ultima era tot a lui Roger Waters, la Berlin în 21 iulie 1990. Cea de-a doua serie de concerte europene din 2013 va include 18 locații în aer liber, printre care și Piața Constituției. Locația este singura din țară capabilă să găzduiască o asemenea desfășurare de forțe. Însusi autorul proiectului se declară impresionat de noile dimensiuni ale set-up-ului: 

“Sunt extrem de încantat de faptul ca producția The Wall se reintoarce în Europa. O să fie distractiv pentru toți cei prezenți. Am reproiectat întregul concept The Wall special pentru locațiile în aer liber. Va fi impresionant pentru că implică mult mai multă mișcare, acțiune, dramă și suspans comparativ cu show-urile ce au loc în săli acoperite. Zidul este mult mai mare, întreaga construcție de altfel este mult mai amplă, astfel încât să ofere tuturor spectatorilor o experiență mult mai intensă. E drept, o astfel de producție nu ar fi fost posibilă acum 40 de ani, însă lucrurile s-au schimbat, tehnologia a avansat, iar acum putem face lucruri inimaginabile. Un astfel de spectacol trebuie văzut!”, a declarat Roger Waters. 

De-a lungul timpului, producția originală a celebrului album The Wall a fost pusa în scenă integral doar de 29 de ori în cadrul turneului de promovare susținut de Pink Floyd în 1980, și încă o dată în Germania, ca formă de sărbătorire a căderii zidului din Berlin, în fata a peste 200.000 de oameni. The Wall rămâne unul dintre cele mai emblematice albume din istoria muzicii, cu efecte profunde asupra culturii pop, rezonând cu multe generații de fani. 

Ecouri media: 

The Wall “Cel mai bun show facut vreodata. Punct.”, New York Post “

The Wall live este pur si simplu un show perfect. Fiecare om ar trebui sa vada, macar o data in viata, o asemenea productie!”, Philadelphia Inquirer 

“The Wall este un proiect grandios, un adevarat triumf al ambitiei. Este punctul culminat al realizarilor muzicii rock! ”, The Times, Londra 

“The Wall este ecranul perfect pentru o productie muzicala absolut uluitoare, cu animatii si efecte grafice nemaivazute”, London Evening Standard 

“E imposibil sa nu fii surprins de acest show, o experienta multisenzoriala imposibil de egalat”, The Guardian. Sursa

Adriano Celentano revine pe scenă după 18 ani

Cunoscutul cântăreţ italian Adriano Celentano revine pe scenă după o absenţă care a durat 18 ani, cu două concerte care la Arena din Verona, numite 'RockEconomy', dedicate crizei economice din zona euro, informează mass media din Italia, scrie Agerpres.

Adriano Celentano, în vârstă de 74 de ani, cel mai faimos cântăreţ italian, nu a ascuns niciodată pasiunea sa pentru politică şi nici faptul că este un susţinător al stângii italiene. După 18 ani de absenţă de pe scenele din Italia, Celentano a decis să organizeze două concerte-eveniment la Arena din Verona, în cursul cărora va prezenta luni şi marţi 30 de piese din repertoriul său, cu intenţia de a atrage atenţia asupra crizei economice din zona euro.

23.000 de bilete au fost vândute în 127 de minute, la preţul de 165 de euro, dar multe bilete au fost puse la dispoziţia tinerilor la preţul simbolic de un euro, deoarece Celentano a dorit să dea un semnal concret împotriva crizei economice, o decizie unică în istoria 'show business'-ului mondial, subliniază mass media din Italia. Pe Internet, în ultimele ore, se oferă bilete la preţul de 35.000 de euro, dar multe persoane, din întreaga lume, se oferă să cumpere bilete şi la preţul record de 500.000 de euro, potrivit agenţiei Adnkronos. Biletele au fost cumpărate în numeroase ţări din lume, iar concertele vor fi transmise în direct de postul privat de televiziune Canale 5- Mediaset, care va filma cu 13 camere de luat vederi, printre care trei, speciale, poziţionate pe două avioane.

Celentano l-a invitat la Verona, ca oaspete de onoare, pe economistul francez Jean Paul Fitoussi, pe care îl va chema pe scenă pentru a purta o discuţie asupra crizei economice din zona euro.

 http://www.evenimentul.ro/articol/adriano-celentano-revine-pe-scena-dupa-18-ani.html

Zidurile Cetăţii de scaun a Sucevei vor tremura pe ritmuri de Pink Floyd

"Zidurile Cetăţii de scaun a Sucevei vor tremura pe ritmuri de Pink Floyd. Speak Floyd este noul invitat surpriză la Bucovina Rock Castle.

Speak Floyd este singurul tribute-band Pink Floyd din România şi s-a înfiinţat în ianuarie 2010 la Cluj având în componenţă muzicieni cu experienţă şi cunoscuţi din alte proiecte:

- David Bryan (Hotel FM) - voce;
- Sandy Deac (Kappa, Desperado şi alţi artişti) - clape, voce, acoustic & electric guitars, lap steel guitar;
- Kovacs "Kovi" Laszlo (Kappa,Desperado şi alţi artişti) - electric & acoustic guitars;
- Razvan "Vava" Rotis (Razvan Krivach Band) – tobe şi percuţie;
- Kolumban Zoli (De La Funk,Yesterdays) - bas;
- Edi Raita (LeeQuid) - clape;
- Lazăr Rudy (Gaio Jazz Band) – saxofon.

Proiectul a pornit ca o expresie a pasiunii membrilor săi pentru muzica şi mesajul maeştrilor muzicii progresive, Pink Floyd. După o perioadă de circa 6 luni, timp în care au avut loc repetiţii zilnice şi o definire a repertoriului de interpretat, trupa Speak Floyd debutează la Motor Bike Party de la Bacău unde creeaza o mare surpriză. Toate concertele Speak Floyd care au urmat au trezit un amplu interes la public în special la cel tânăr (16-25 ani), lucru extrem de interesant şi de îmbucurător pentru o societate care părea a fi condamnată la autodistrugere prin perpetuarea non-valorilor. După 30-35 de ani, muzica celor de la Pink Floyd este în continuare savurată de un public numeros ceea ce a facut ca toate concertele tribute-bandului Speak Floyd să se desfăşoare până acum cu casa închisă. Speak Floyd a concertat la Bacău, Oradea, Cluj, Suceava, Baia Mare, Târgu Mureş, Alba Iulia, Sebeş, Bucureşti.

Fiind o trupă tribut, Speak Floyd nu îşi propune decât să diversifice spectacolul prin inserarea unor elemente vizuale deosebite iar pe viitor, show-urile vor fi structurate pe albume aparţinând diverselor perioade. Un spectacol al trupei Speak Floyd se desfăşoară pe parcursul a aproximativ 1 oră şi 45 minute şi cuprinde piese de pe albumele "Dark Side Of The Moon", "Wish You Were Here", "The Wall", "A Momentary Lapse Of Reason" şi "The Division Bell". În tot acest timp, are loc o proiecţie video sincronă, creată de artistul clujean Călin Chiorean care este responsabil şi de elaborarea ID-ului vizual Speak Floyd. Mai multe detalii pe www.bucovinarockcastle.ro."

Recenzie concert Speak Floyd la Gambrinus Pub

Intrucat a ajuns de mult timp pe la urechile mele vestea ca Speak Floyd e o trupa care suna impecabil si executa fidel compozitiile muzicale ale trupei pe care o omagiaza, i-am ascultat in sfarsit Vineri seara pentru prima oara live in cadrul unui concert organizat de Gambrinus Pub. Avand in vedere renumele celor de la Pink Floyd, cat si faptul ca Speak Floyd sunt singura lor trupa tribut din Romania, publicul de aseara a fost pe cat de numeros, pe atat de variat ca varsta si specific.

Speak Floyd, care in componenta sa inseamna David Bryan (voce), Sandy Deac (clape, voce, chitara acustica/electrica), Kovacs Laszlo (chitara acustica/electrica), Razvan Rotis (tobe si percutie), Kolumban Zoli (bass), Edi Raita (clape) si Lazar Rudi (saxofon) s-au format in anul 2010 sub forma unui side project – intrucat fiecare dintre membrii trupei mai activeaza in alte proiecte muzicale in urma carora acestia si-au dobandit capacitatile de a manui un proiect atat de dificil. Poate datorita faptului ca nu ma incanta neaparat conceptul de trupa tribut, nu imi dau seama exact ce fel de asteptari am din partea unei astfel de formule. Pe deoparte, as putea aprecia atat o abordare personalizata cat si o replica cat mai fidela a repertoriului trupei omagiate, lucru pe care in cele din urma l-am apreciat in executia celor de la Speak Floyd. Minus cateva diferente intre vocea lui David Bryan si cea a lui David Gilmour, si puteai inchide ochii fara sa-ti dai seama daca Floyd incepe cu Speak sau cu Pink; atat de aproape de Pink Floyd au sunat..

Dupa cum bine stim, showurile celor de la Pink Floyd sunt foarte elaborate si epateaza intr-o mare masura prin calitatea si monumentalitatea montajelor video care sunt proiectate in background. Pentru ca spectacolul lor sa fie complet, Speak Floyd au acordat atentie si acestui element cat se poate de semnificativ, si pentru a intregi atmosfera, au rulat in fundal propriul lor arsenal de visuals, care cuprindea atat cadre din The Wall, cat si imagini sau pasaje specifice albumelor de pe care se regaseau piesele pe care le-au interpretat. The Wall, Wish You were here si Dark Side Of The Moon; acestea sunt cele 3 albume din care a fost alcatuit repertoriul de Vineri, astfel selectat incat sa surprinda cele mai cunoscute piese ale celor de la Pink Floyd, care au fost fredonate vers cu vers de catre cei prezenti in public. Astfel, timp de aproximativ doua ore, ne-am delectat cu compozitii ca Mother, Run Like Hell, In The Flesh, Young Lust, Confortably Numb, Hey You, Have A Cigar, Us And Them, Wish You Were Here, Shine On You Crazy Diamond si inca altele; ultimele doua fiind interpretate atat pe parcursul concertului, cat si cu ocazia celor doua reveniri ale trupei la bis, conform solicitarilor publicului.

La prima vedere, Speak Floyd e o trupa de asa mare succes datorita alegerii de a reproduce compozitiile muzicale ale celor de la Pink Floyd; motiv pentru care am putea ridica usor din spranceana intrebandu-ne ai cui sunt fanii care merg la concertele lor. Desi, daca e sa tin cont de alte concerte tribut la care am mai fost, nici o alta trupa nu a reusit sa ma faca sa-mi zic “wow!”, insa Speak Floyd au reusit, motiv pentru care, in ciuda oricaror preconceptii care pun in ecuatie problema imitatiei, aceasta eticheta nu o pot aplica si in cazul celor de la Speak Floyd. In cazul lor, daca esti fan Pink Floyd, atunci cu siguranta o sa iti placa si felul cum canta ei; asta in mare parte datorita faptului ca principalul rol pe care si-l asuma trupa e de a aduce muzica cat mai aproape de ascultatorii sai. E foarte probabil ca pentru majoritatea dintre cei prezenti la concertul lor acesta sa fi reprezentat cel mai apropiat pas de la inregistrarile ascultate acasa spre o experienta cat mai apropiata de veridic, Speak Floyd venind intr-o formula in care conceptul de trupa tribut capata sens.

Impreuna cu alte detalii care au compus seara, cum ar fi sonorizarea impecabila, oamenii faini adunati in Gambrinus, saxofonul lui Lazar Rudi (asta mi-a placut mie in mod deosebit), jocurile de lumini si multe altele pe care fiecare le-a receptat in felul sau; fara s-o mai lungesc, concertul celor de la Speak Floyd a cuprins cu siguranta toate ingredientele necesare pentru un eveniment reusit, care nu a facut decat sa puna sub reflectoare o gramada de lucruri bune. In urma concertului lor pot confirma ca tot ceea ce auzisem despre ei de dinainte e adevarat, iar in ceea ce-i priveste, personal nu o sa mai ridic acea spranceana de care vorbeam mai devreme. (Sursa)

Celelalte Cuvinte - Concert aniversar la Sala Palatului

Celelalte Cuvinte, una dintre cele mai vechi şi apreciate trupe de rock autohton, a oferit un spectacol în care a concentrat emoţii puternice, căldură şi dinamism. Noaptea de 8 decembrie 2011 de la Sala Palatului a fost destinată sentimentelor adevărate, iar trupa a oferit ceea ce a promis în deschiderea concertului: o seară lungă – de Muzică.

Citeşte interviul în exclusivitate cu solistul trupei Celelalte Cuvinte, Călin Pop!

30 de ani de muzică adevărată, fără rabaturi spre comercial

Înainte de începerea propriu-zisă a concertului spectatorii au fost întâmpinaţi de proiecţii pe o pânză ce acoperea toată scena, ca o cortină. Vocea lui Florian Pittiş a răsunat în Sala Palatului pe “Fără cuvinte”, în timp ce imagini cu trupa, din tinereţe, se derulau în ritmuri lente.

Momentul deschiderii concertului a coincis cu desprinderea pânzei în spatele căreia se afla trupa. Concertul a început cu acorduri puternice de rock, atât de cunoscute publicului. “Oglinda II” (1992) a fost piesa cu care s-a pornit în călătoria muzicală, de 30 de ani, a celor mai frumoase cuvinte.

De la anul 1992 s-a trecut la 1995 cu “Lumea de apoi”, “Armaghedon”, “Lupii”. A urmat anul 2004, cu “WWW” şi o întoarcere spre începuturi cu “Scrisori iubite”, “Dacă vrei” (1987) iar apoi, melodii în care se întâlnesc toate generaţiile, aşa cum a spus şi Călin Pop, precum “Comoara” sau “Nu-mi da tot într-o zi”, ambele din 1990.

Cu un du-te vino continuu între ani şi stiluri muzicale, cei de la Celelalte Cuvinte nu au scos publicul de sub tensiune – poate doar în pauza de 15 minute care a avut rolul de a-i pregăti pe spectatori pentru “greul” serii.

Publicul a lăsat trupa fără cuvinte

Dacă trupa Celelalte Cuvinte a avut o prestaţie exemplară, la fel de ireproşabil a fost şi răspunsul publicului, care a contribuit cu urări, strigăte, dans şi aplauze. S-a bifat pe listă cel mai important lucru pentru un concert de rock – datul din cap, apoi la mulţi ani-ul spontan şi entuziast, strigătele şi aclamaţiile de sfârşit de melodie, scandarea “Cu-vin-te! Cu-vin-te!” în pauzele dintre cântece şi buna dispoziţie, pe tot parcursul concertului.

Călin Pop a mulţumit de fiecare dată publicului şi s-a arătat impresionat de numărul mare de spectatori, fie din Bucureşti, fie veniţi la Sala Palatului special pentru eveniment. Plecăciuni au fost de ambele părţi ale scenei iar când solistul a căzut în genunchi cu chitara, publicul s-a ridicat în picioare, aplaudând. Parcă la nici un alt concert comunicarea între trupă şi public nu a fost mai puternică – prin cuvinte sau fără.

Alte momente deosebite ale serii au fost părţile de solo ale artiştilor – dezlănţuirea tobelor cu Leontin Iovan (baterie), Tiberiu Pop (claviatură) cu mâinile magice pe clape, Ovidiu Roşu (inginer de sunet şi vioară) cu acordurile de vioară, Marcel Breazu (bass, voce) şi Călin Pop (voce, chitară), cu vocea inconfundabilă şi chitara aprinsă.

“Celelalte Cuvinte – 30 de ani” a fost un spectacol aniversar care nu se va şterge din mintea publicului şi nici din cea a trupei, după cum ne-a asigurat Călin Pop. Trupa a mişcat publicul, timp de mai bine de trei ore, cu piesele romantice şi pline de sensibilitate, dar l-a mişcat şi în ritmuri dezlănţuite de rock, pe care fanii şi-au răvăşit pletele.

O reprezentaţie ce a impus respect nu se putea termina decât în aplauzele înflăcărate ale publicului, după piesa de final, “Iarbă prin păr” – una dintre cele mai iubite ale trupei. ”Celelalte Cuvinte – 30 de ani“ a fost un eveniment prezentat de Mişcarea de rezistenţă, susţinut de Farmexpert şi recomandat de Rock FM. Sursa

Vezi mai multe poze de la concertul Celelalte Cuvinte de la Bucureşti!

Despre alienare - The Wall - Roger Waters

Urcam treptele de pe aleea care duce la intrarea în Papp Laszlo Sportarena din Budapesta şi în faţa mea era o familie de români. Un bărbat care avea în jur de patruzeci de ani, soţia sa, şi tatăl unuia dintre ei, un domn care se mişca greu, cu trupul slăbit şi cu o şapcă pe cap, cu ajutorul căreia ascundea semnele bolii care îl măcina. În sală puteai vedea imaginea asta repetată pe diverse vîrste: copii de zece ani cu părinţii lor, copii de şaisprezece ani cu părinţii lor. Maghiari, cehi, sîrbi şi foarte mulţi români. În sectorul în care am stat multă lume vorbea româneşte, de cîteva ori am avut impresia că totul se desfăşoară în ţară. În timpul piesei Hey You m-am trezit că îi zic în română unei doamne carnje stătea lîngă noi să închidă IPhone-ul, fiindcă lumina lui era tare deranjantă.

The Wall e un album conceptual înregistrat de formaţia Pink Floyd pe parcursul anului 1979. Spre deosebire de cele trei albume Pink Floyd dinaintea acestuia (Dark Side of the Moon, Wish You Were Here şi Animals), The Wall are şi structura unei opere rock, spune o poveste care invită la punere-în-scenă, nu la o simplă reprezentaţie în care sînt cîntate piesele de pe discuri. În turneul de la începutul anilor optzeci, The Wall a fost montat în patru oraşe, Los Angeles, New York, Dortmund şi Londra, cu treizeci şi unu de spectacole în total. Ultimele cinci spectacole de la Londra au fost filmate, însă doar cinci piese au fost înregistrate pe peliculă, pentru restul folosindu-se banda video (VHS). Una dintre înregistrările din concertele de la Earls Court e folosită de Waters în acest turneu: piesa Mother e cîntată în duet de Waters-actual cu Waters-din-1980. Pe zidul ce e în construcţie pe scena actuală rulează imagini cu acel fucked-up Roger (după cum se caracteriza el însuşi înainte de piesă), iar vocea prezentă se împleteşte cu vocea de atunci a artistului.

Istoria discului The Wall începe în 1977, cînd Pink Floyd încheia turneul american In The Flesh, prin care promovau albumul Animals. Pe stadionul Olimpic din Montreal, în faţa scenei, era un grup de tineri care se agitau neîncetat şi deranjau formaţia. David Gilmour a fost atît de iritat de cele întîmplate pe stadion încît a refuzat să mai intre pe scenă pentru bis, iar Waters, în timpul concertului, l-a scuipat pe unul dintre tinerii aflaţi în grupul respectiv. În noaptea respectivă Waters a discutat cu producătorul Bob Ezrin şi cu un prieten de-al acestuia, un psihiatru, despre sentimenul de alienare care l-a cuprins în timpul acelui turneu şi despre dorinţa sa de a se izola de audienţă în timpul concertelor prin construirea unui zid. Alienarea e tema principală a discului, prezentată prin intermediul lui Pink, un personaj care moşteneşte multe date biografice de la Waters. Din tema alienării decurg temele secundare ale alumului – teme protest la adresa politicii şi politicienilor, războiului, superficialităţii, consumului sau răcelii inter-umane.
Fiecare dintre autorităţile pe care le întîlneşte în viaţă – familia (tatăl mort în război, mama posesivă care vrea să controleze toate mişcările copilului, iubita şi soţia, străinii cei mai apropiaţi), şcoala (cu profesorii care ştiu ce e mai bine pentru fiecare în parte) şi statul (ca lege, război şi economie capitalistă) – pune o cărămidă la zidul în spatele căruia personajul se va trezi singur, străin de sine, visîndu-se vedetă rock neo-nazistă care îşi pune condamnă fanii şi îi execută.

Spectacolul din Budapesta a început la opt şi cincisprezece minute, ora locală. Doi soldaţi cărau pe scenă trupul lui Pink (sub forma unei păpuşi), în vreme ce în boxe puteau fi auzite replici din filmul Spartacus. Pink e aruncat de pe zid. Cîteva note cîntate la trompetă (care se vor dovedi a fi de pe Outside The Wall) şi izbucneşte In the Flesh? Artificii zboară spre tavanul sălii, apoi salbe de scîntei acoperă zidul, încă neterminat. Urmează nouăzeci de minute de spectacol, o experienţă care depăşeşte sferele muzicii şi devine un soi de prezenţă într-un film-mamut, în care douăsprezece mii de persoane îşi privesc gîndurile proiectate pe zidul-ecran construit pe scenă.
Pe The Thin Ice ecranul rotund plasat în mijlocul scenei, deasupra formaţiei, înfăţişează persoane ucise în diverse conflicte. Fiecare chip e pus pe una dintre carămizile zidului din faţa formaţiei în clipa în care ecranul rotund se închide şi se redeschide pentru a prezenta o altă persoană. Pe Another Brick in the Wall Part 1 reîncepe construcţia zidului, în faţa formaţiei. Urmează Happiest Days of Our Lives şi Another Brick in The Wall Part 2, în timpul cărora publicul e vegheat de ochii sensibili ai păpuşii profesorului-gigant desenată de Gerald Scarfe. Mesajul politic al piesei Mother e evidenţiat prin proiecţiile de pe zid. După întrebarea Should I trust the government din piesă, în partea dreaptă a zidului apare o replică – No fucking way, tradusă şi în maghiară în partea stîngă (Kurvara nem). La finalul piesei, în partea dreaptă a zidului poate fi citit mesajul Big Brother is watching you, în care literele Br din Brother sînt tăiate şi e trecut un M deasupra lor (noul cuvînt fiind Mother). În partea stîngă, deasupra zidului, o păpuşă uriaşă (mama atentă) scrutează publicul aflat în sală. Mesajul politic e accentuat pe Goodbye Blue Sky. Nu mai e doar o referire la distrugerile provocate de război, mesajul e actualizat prin trimiteri la comunism, capitalism, corporaţii şi consumism. Avioanele lansează asupra pămîntului bombe-simbol: secera şi ciocanul, cruci (latine), Steaua lui David, semnul dolarului şi logo-urile McDonald’s, Shell sau Mercedes. Ultima cărămidă e montată după ce Pink îşi ia rămas bun de la public (Goodbye Cruel World), anunţînd că nimic nu-l mai poate face să se răzgîndească, izolarea sa mentală devenind realitate.

După o pauză de cincisprezece minute povestea e reluată. Zidul e complet. Pe zid nu e nicio proiecţie. Formaţia cîntă Hey You. E extrem de derutant să auzi piesa, să ştii că formaţia e în spatele zidului, dar să nu vezi ce se petrece acolo. Vezi mişcările reflectoarelor deasupra zidului, e clar că ele accentuază prezenţa artiştilor ca în orice concert normal, însă nu poţi vedea cum lumina respectivă scaldă instrumentiştii. Chiar dacă ştiam în ce constă albumul din punct de vedere conceptual, chiar dacă ştiam că vom ajunge în această situaţie, impactul acestui moment a fost extrem de puternic. Întreaga experienţă a unui spectacol e pusă sub semnul întrebării. Să constaţi, la finele piesei, că aplauzi formaţia, ca şi cum totul ar fi în regulă, ca şi cum artiştii ar fi în faţa ta cu adevărat, ca şi cum piesele lor nu ar fi îndreptate şi împotriva audienţei într-o anumită măsură, e un mod excelent prin care spectatorul să simtă angoasa şi alienarea despre care vorbeşte povestea lui Pink.

Urmează Is There Anybody Out There?, Nobody Home, Vera şi Bring The Boys Back Home, suita mea preferată de pe album, o secvenţă muzicală lirică, care sădeşte în suflet o sfîrşeală plăcută. Proiecţiile de pe Vera mi-au zbîrlit fiecare por al pielii: vedem reacţia unor copii în clipa în care îşi revăd tăticii, la întoarcerea acestora de pe front. Piesa aceasta trimite cu o ironie amară spre Vera Lynn, al cărei cîntec – We’ll Meet Again – a fost foarte celebru în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un război în care tatăl lui Waters şi-a pierdut viaţa. Urmează Confortably Numb, clipă în care toată lumea cred că şi-ar fi dorit să fie Gilmour pe scenă, deasupra zidului. Visul neo-nazist al lui Pink e copleşitor, Waters dedică Run Like Hell tuturor paranoicilor din sală, iar marşul ciocanelor de pe Waiting For The Worms taie respiraţia. Ca şi întregul The Trial, în timpul căruia proiecţiile de pe zid sînt ameţitoare. Pe zidul construit pe scenă e proiectată imaginea aceluiaşi zid, care începe să se rotească dezvăluind, rînd pe rînd, chipurile acuzatorilor şi pe însuşi Pink, aşteptînd sentinţa. Zidul cade, pe ecranul rotund din mijlocul scenei coboară fata pe care a desenat-o Banksy pe zidul din Gaza. Outside The Wall.
Oricît de mult s-a chinuit, sau poate tocmai din această cauză, că s-a chinuit să cînte versurile care îi reveneau lui Gilmour, Robbie Wyckoff a scos în evidenţă absenţa chitaristului din Pink Floyd. Pe În The Flesh? şi în debutul lui Hey You, muzica a scîrţîit o scurtă vreme. Dincolo de aceste aspecte totul a fost la superlativ. Inclusiv Dave Kilminster (fiul lui Lemmy dela Motorhead), care a intepretat întreaga partitura a lui Gilmour. Efectele sonore au fost excelente, elicopterele sau gloanţele ropoteau prin toată sala, ecourile adînceau senzaţia de realism a spectacolului. Iar vocea lui Roger Waters a fost atît de bună încît deseori mi-am spus ca trebuie să fie o înregistrare! (Sursa)

Concert Yanni la Bucureşti

‘Nu uitati sa visati. Visele se pot indeplini. Noi avem puterea aceasta, doar ca e nevoie sa avem mai multa incredere in noi.’

Acestea au fost cuvintele care m-au atins la regalul muzical oferit de Yanni si formatia sa. Cineva a visat candva sa il aduca pe acest mare artist intr-un concert la Bucuresti. Si acest vis s-a implinit aseara.

Luna abia rasarea cand a Yanni a urcat pe scena, intr-un concert ce a marcat debutul turneului european ‘Truth of Touch’. Piesa dupa piesa, fiecare in parte cate o bijuterie muzicala, el ne-a daruit cate un colt de cer si ne-a purtat prin prin alte lumi. Cu ‘Nightingale’ (Privigehtoarea’) - cantec compus special pentru concertul din China si interpretat in Orasul Interzis - cu acordurile trepidante din ‘Storm’ sau cu melodioasele si tandrele atingeri ale clapelor si corzilor din ‘Acroyali’ sau ‘Felitsa’, melodia dedicata mamei sale, Yanni ne-a facut sa zburam, sa simtim magia muzicii si ne-a umplut sufletele de bucurie. Alaturi de Yanni, ne-au incantat cu talentul lor membrii formatiei: Alexander Zhiroff – violoncel, Benedikt Brydern – vioara, Charlie Adams – tobe, Dana Teboe – trombon, Gabriel Vivas – chitara – bass, James Mattos – corn francez, Jason Carder – trompeta, Lisa Lavie – voce, Lauren Jelencovich – voce, Mary Simpson – vioara, Ming Freeman – clape, Samvel Yervinyan – vioara, Sarah O’Brien – violoncel, Victor Espinola – harpa, Yoel del Sol – percutie.

‘Toate lucrurile extraordinare pe care le are omenirea acum au aparut la un moment dat dintr-un gand. Daca un om are puterea de a indeplini astfel de lucruri, toti putem face asta’.

Yanni, pe numele sau adevarat, Yiannis Hrysomallis, este unul dintre putinii artisti din vest carora li s-a ingaduit sa sustina un concert la Taj Mahal. Foarte apreciat la nivel mondial, artistul a acumulat mai mult de 35 albume de platina si de aur, cu vanzari totale de peste 20 de milioane de exemplare. Stilul sau muzical este frecvent descris ca fiind ‘new age’, desi el prefera termenul de ‘contemporan instrumental’.

Dupa India, in anul 1997 Yanni a fost singurul artist care a cucerit cu muzica sa Orasul Interzis din China unde a susinut un concert in fata unui numar impresionant de spectatori. In urma acestor doua experiente muzicale a rezultat ‘Tribute’ care a fost lansat, in acelasi an, in 1997.

‘Stiu ca omenirea trece acum printr-o perioada dificila. Imi doresc ca violenta sa inceteze si fiecare om sa aiba sansa de a trai o viata decenta. De fiecare data oamenii au reusit sa depaseasca obstacolele, stiu ca o vom face si acum’, a fost mesajul de final de concert al talentatului pianist si compozitor de origine greaca.

Luna era deja sus pe cer cand concertul s-a incheiat. La fel si sufletele noastre.

Multumim Yanni!

http://sheblogs.121.ro/firu-n_4/atitudini-despre-mine/2011/09/yanni-la-bucuresti-sau-cum-visele-pot-deveni-realitate/

Yanni - Voyage Live In Bucharest Romania Zone Arena

Genesis Klassic in concert la Turda

Primarul din Turda, Tudor Stefanie, anunta cu mare pompa ca legendara trupa Genesis va canta la zilele orasului. Frumos, nu?

Unul dintre ziarele cu pretentii, Adevarul, se grabeste sa publice un material si inghite galusca pe nerasuflate. Fara o documentara elementara, fara nicio o urma de informare jurnalistica. Mai mult decat atat, explicatia foto de la ilustrarea articolului te induce inca o data in eroare. Nu este trupa Genesis la Cluj. Imaginea este dintr-un concert din Pittsburgh in 2007.

.Iata ce scrie “jurnalistul” de la Adevarul:“Primăria Turda a bătut palma cu managerii legendarei trupe Genesis pentru a concerta cu ocazia zilelor municipiului. Informaţia a fost confirmată azi de primarul oraşului, Tudor Ştefănie, însă mai multe detalii cu privire la onorariul trupei vor fi oferite în cursul zilei de azi.Potrivit lui Tudor Ştefănie, la Turda vor veni toţi membrii trupei Genesis, cu excepţia solistului Phil Collins, despre care primarul oraşului Turda a declarat că este bolnav. “Ni l-am fi dorit foarte mult şi pe Phil Collins, însă acesta este bolnav şi nu se poate ridica din pat. Mai multe detalii despre onorariul trupei şi alte concerte care vor avea loc în cadrul zilelor municipiului vom putea oferi în cursul zilei de astăzi”, a declarat Tudor Ştefănie, primarul municipiului Turda.Zvonul că cei de la Genesis vor cânta la Turda a apărut la mijlocul lunii iulie, însă negocierile au durat câteva săptămâni, până ca înţelegerea să fie parafată. Concertul va avea loc duminică, 28 august, de la ora 21.00.

Trupa britanică s-a format in 1967 şi a produs nu mai puţin de 15 albume abordând diverse genuri, de la pop, rock progresiv, până la jazz. Actualmente trupa este alcătuită din Phil Collins (voce şi tobe), Mike Rutherford (chitară şi chitară bass) şi Tony Banks (clape). Peter Gabriel, Anthony Phillips şi Steve Hackett au jucat un rol important în primii ani ai trupei. Genesis se află printe cei mai bine vânduţi 30 de artişti din istorie cu aproximativ 150 de milioane de albume vândute la nivel mondial. Zilele municipiului Turda vor avea loc in perioada 26-28 august, iar intrarea va liberă la toate concertele.”

Toate bune si frumoase doar ca trupa Genesis nu mai concerteaza din 1997 cand a decis sa ia o pauza. Phil Collins nu mai este in trupa din 1996. In anul 2007, Genesis s-a reunit temporar pentru 20 de concerte in Europa, turneu ce a inclus si un concert caritabil in fata a 500.000 de oameni, la Circo Massimo din Roma. In prezent Phil Collins este bolnav deci oricum nu mai avea cum sa participe la concert.

Noroc cu site-ul realitatea.net care mai face lumina in aceasta poveste. La Turda se pare ca va veni Genesis Klassic, o trupa “tribute to Genesis” care va canta hiturile celebre si reorchestrate. Citez:

“Confuzie generală la Turda, după ce primăria a anunţat că la „zilele oraşului” va cânta celebra trupă Genesis. Confuzie şi în rândul iubitorilor de muzici: Genesis, care nu s-au mai reunit din 2007? La Turda? În ce condiţii? De unde până unde? Înfiinţată în 1967, Genesis este una din cele mai titrate formaţii ale rockului britanic, comparabilă cu nume ca Pink Floyd sau Yes. Trupa a fost condusă în prima perioadă de solistul şi compozitorul Peter Gabriel, care a urmat ulterior o strălucitoare carieră solo. Partitura vocală a fost preluată de percuţionistul Phil Collins, devenit şi el celebru inclusiv pentru cariera solo desfăşurată în paralel. Tot din Genesis face parte şi chitaristul Mike Rutherford, cel care a format şi trupa Mike and Mechanics care a cântat anul acesta la Bucureşti, în cadrul Rock the City.

Misterul a fost adâncit de însuşi primarul turdean, Tudor Stefanie , care a ţinut să le transmită concetăţenilor să-şi modereze bucuria: vine Genesis dar fără Phil Collins care e bolnav la pat. Altă buimăceală pentru melomani: Phil nu mai face parte din Genesis de 15 ani, bolnav sau sănătos, oricum nu avea ce să caute la concert. O parte din mister a fost rezolvat de TurdaNews care dezvăluie că nu avem de a face cu Genesis ci cu Genesis Klassic, trupa gen „tribute” care cântă hiturile originale în diferite variante de orchestrare. Dar nici TurdaNews nu face diferenţa între Genesis şi Genesis Klassik pentru că anunţă candid: „Phil Collins nu va fi prezent la Turda, așa cum se anunțase inițial. Asta pentru că formația Genesis Klassik nu-l mai are în componență de câțiva ani, solistul actual al trupei fiind Ray Willson.” Evident, Phil n-a făcut parte niciodată din trupa cu pricina.

Una peste alta, turdenii ar putea avea parte de un concert pe cinste la zilele oraşului lor dar pare destul de sigur că autorităţile locale habar n-au pe cine au angajat să cânte.”

http://idante.ro/trupa-genesis-la-turda-jurnalism-dupa-ureche/

Speak Floyd

Concertul Speak Floyd, organizat în Gambrinus Live Stage Pub, a unit sub același acoperiș, cu ajutorul muzicii, sute de oameni de toate vârstele. Plin aproape până la refuz, pub-ul ne-a prezentat aseară una dintre cele mai remarcabile, inspirate și fericite realizări ale sale.

În ceea ce privește viața culturală a Clujului, aceasta a fost întotdeauna puternic pronunțată, activă și calitativă. În ultimul timp, însă, totul pare să atingă cote maxime. În prezent, Clujul se poate lăuda cu din ce în ce mai multe proiecte culturale, care mai de care mai extraordinare, peste care nu se poate trece cu vederea. Așa se face că, în ultima săptămână, m-am lăsat uimită de musicalul Sunetul Muzicii, adus la Cluj de către cei de la Opera Națională Română Cluj-Napoca, m-am delectat cu două concerte de succes ale formațiilor clujene Luna Amară șiGrimus, după care mi-a fost dat să rămân aproape fără de suflare aseară, la concertul celor de la Speak Floyd.

Jos pălăria pentru public!

Concertul a fost anunțat pentru ora 21,00; cu toate acestea, când eu am intrat în Gambrinus Live Stage, la doar zece minute după ora fixă, localul era deja aproape plin. Nu pot aproxima numărul celor prezenți, însă pentru cei care au fost, în decembrie anul trecut, la concertul Alexandrinei Hristov, vă pot spune că, aseară, la Speak Floyd, publicul a fost aproape dublu. Și ce mai public! În ciuda abisului dintre concepțiile tineretului zilelor de astăzi și cele ale generațiilor mai vechi – dilemă vizibil prezentă la nivel social – publicul a fost, pe cât de variat în ceea ce privește vârsta celor prezenți, pe atât de omogen în atitudine și exprimare. Chiar dacă minimul de vârstă a fost undeva la optsprezece – douăzeci de ani, iar maximul a atins cincizeci+, publicul concertului Speak Floyd a fost unul unit, puternic, într-un singur gând și educat în același timp. Spun asta pentru că, așa cum mă așteptam, cei prezenți nu s-a îmbulzit unii peste alții, ba din contră. Tineretul, mai răzvrătit și mai dornic de-a se afirma împotriva diverselor constrângeri (sociale, politice etc.), a ales să stea cât mai aproape de scenă, în timp ce publicul matur, trecut prin viață, care a trăit deja aceste stări revoluționare, s-a „retras” undeva mai în spate, ocupând cealaltă jumătate a localului. Prezența într-un număr mare a publicului tânăr pare să fi fost un lucru surprinzător, dar în același timp îmbucurător pentru artiștii de pe scenă. Bineînțeles, nelipsitele tricouri cu imprimeuri Pink Floyd, ce se vedeau prin mulțime, au avut și ele rolul lor propriu, de-a electriza până și ultima fărâmă de emoție.

Speak Floyd to me…

Când ceasul a bătut jumătatea orei zece, Sandy Deac (voce, clape, chitară acustică și electrică, Berti Barbera (voce, percuție), Kovacs Laszlo (chitară electrică și acustică), Răzvan Rotis (tobe și percuție),Kolumban Zoli (bas), Kovacs Norbert (chitară, voce, lap steel guitar), Edi Raita (clape), Lazăr Rudy(saxofon), într-un cuvânt Speak Floyd, au dat startul unei seri excepționale. Trebuie menționat despreSpeak Floyd cum că sunt prima și singura formație gen tribut adus celor de la Pink Floyd în România.Speak Floyd s-a înființat în urmă cu doar un an de zile, timp în care a ajuns cu ale sale concerte prin Oradea, Suceava, Baia Mare, Târgu Mureș, pregătind în prezent primul concert în colorata capitală București.

Cea dintâi melodie, On The Turning Away (singura piesă cântată în concert de pe albumul A Momentary Lapse Of Reason – 1987), a fost momentul în care lumea a început să-și intre în stările transmise de muzica originală a celor de la Pink Floyd. Acompaniat de Sandy Deac, Berti Barbera și-a făcut prezența repede remarcată, fiind cel a cărui voce s-a auzit prima, clar și puternic, în boxe. În plus, acest concert marchează începutul colaborării formației Speak Floyd cu acest cunoscut muzician. Încă de la început, am fost impresionată de proiecțiile din spatele celor opt artiști. Proprii, originale și aproape de autenticitate – așa au fost proiecțiile la care s-a muncit din greu pentru a reda mesajul dorit la momentul potrivit, lucru pe care eu îl consider reușit. În ceea ce privește repertoriul lor din acest moment, cei de laSpeak Floyd s-au axat mai mult pe albumele Pink Floyd lansate în ultima jumătate a activității lor muzicale. Breath și Money au fost cele două piese alese de pe albumul The Dark Side Of The Moon, lansat în anul 1973. De pe albumul Wish You Were Here din 1975 am avut bucuria de a asculta melodia ce poartă numele albumului – care a fost și una dintre cele două piese de la bis – Shine On You Crazy Diamond și Have a cigar. Lansat în 1979, albumul The Wall – cu care Roger Waters este, în prezent, în plină desfășurare a unui turneu mondial – rămâne să fie, poate, cel mai cunoscut album al celor de laPink Floyd, iar asta cu siguranță și datorită filmului! In The Flesh, Mother, Run Like Hell, Another Brick In The Wall – cea de-a doua piesă de la bis – și inevitabila Comfortably Numb au fost piese alese de cei de la Speak Floyd de pe The Wall. Din toate acestea, din punctul meu de vedere, Shine On You Crazy Diamond a fost cea mai bine primită melodie. Nu știu prea multe despre un concert Pink Floyd live (deși eram atât de aproape de a ajunge la concertul din Croația al lui Roger Waters cu turneul The Wall – tot ceea ce știu este din filmulețele de pe Youtube. Așa că, scuzați-mi umila părere, însă concertul Speak Floyd de aseară din Gambrinus Pub a fost pur și simplu breathtaking… Să auzi o sală întreagă cântând din toate puterile refrenul piesei Shine On You Crazy Diamond este un sentiment pe care eu nu l-am mai trăit decât la concertul susținut de Leonard Cohen acum doi ani, în Budapesta, când Papp Laszlo Arena a fost plină de oameni care cântau la unison cu marele artist.

În ceea ce-i privește pe membrii formației Speak Floyd, profesionalismul lor se poate observa cu ochiul liber. Cât despre departamentul tehnic, situațiile coincid – sunetul a fost foarte, foarte bun. Deși fiecare dintre ei a fost sau este implicat în alte mari proiecte muzicale naționale (Sandy Deac – Kappa, Desperado,Kovac Laszlo – Kappa, Desperado, Răzvan Rotis – Razvan Krivach band, Kovacs Norbert – Tabassco, Paula Seling și Ovi, Kolumban Zoli – De La Funk, Yesterdays, Edi Raita – LeeQuid, Lazar Rudy – Gaio Jazz Band) și au, deci, o experiență vastă în acest domeniu, orele de muncă depuse pentru acest proiect trebuie menționate și lăudate. A ajunge să cânți piesele celor de la Pink Floyd la așa un nivel nu este tocmai o chestie de ‘ici, de ‘colo… Așadar, felicitări!

Mai jos, puteți citi un scurt interviu cu Sandy Deac, solist și instrumentist al formației Speak Floyd:

FlipFlop: Pentru început, spuneți-mi vă rog câteva date generale despre formația Speak Floyd. Când și cum s-a înființat?

Sandy Deac: Noi am făcut formația asta anul trecut, deci în 2010, în ianuarie, și a avut foarte multe schimbări de componență până am găsit-o pe aceasta, care e o componență care merge înainte și care face ca trupa să supraviețuiască. Și iată, după șase luni de zile, anul trecut, după ce am făcut repetiții, am făcut primul spectacol.

FlipFlop: De ce v-ați înființat atunci și de ce tocmai la Cluj?

Sandy Deac: Pentru că atunci am ajuns la maturitatea necesară să pornim acest proiect, care, repet, nu este ușor de făcut. Noi fiecare suntem în alte proiecte, în alte trupe, iar acesta este un side project și ne propunem să devină un proiect principal. Pentru că este un side project e destul de greu de adunat lume ca să vină la repetiții în fiecare săptămână și facem niște eforturi colosale ca să ajungem pentru a putea repeta.

FlipFlop: De ce Pink Floyd?

Sandy Deac: Pentru că suntem toți fani foarte mari de Pink Floyd. Dacă ar fi să fie după noi, să mergem într-un club, să ascultăm ceva muzică, asta am vrea să ascultăm.

FlipFlop: Ce ați realizat în această perioadă, de când v-ați înființat?

Sandy Deac: De ordin practic vorbind, nu am realizat foarte multe, decât faptul că am pus la punct un program foarte, foarte dificil și care cere foarte multă muncă. Din exterior pare că nu e mare lucru, dar… e, e mult, e mult de muncă și repetăm foarte, foarte mult.

FlipFlop: Îmi vine greu să cred că un cunoscător al muzicii Pink Floyd poate vedea ceea ce voi faceți ca fiind puțin sau ușor…

Sandy Deac: Eu ce să vă spun? Acest proiect a fost un pas foarte greu și ne-am propus să facem treaba asta pentru că suntem foarte mari fani. Sigur că era mai simplu să facem un tribute-band de Boney M, dar nu suntem fani nici de Boney M, iar asta ne-am dorit noi să facem. Ne-am înhămat la un drum mai greu puțin.

FlipFlop: Cum v-a primit publicul în acest un an de când existați ca și Speak Floyd?

Sandy Deac: Păi, cum ați văzut în seara asta, așa a fost peste tot, cam așa fost… Oamenii sunt doritori să asculte Pink Floyd și este foarte interesant că un public foarte tânăr ascultă muzica asta.

FlipFlop: Prezența lui Berti Barbera în formație va fi permanentă?

Sandy Deac: Nu știu ce să vă spun acuma, e o întrebare dificilă pentru că noi avem un alt vocalist, David Bryan, care este la formația HotelFM de la Eurovision, și care are un program foarte încărcat. Am găsit în Berti un foarte mare pasionat de Pink Floyd, care ne ajută să mergem mai departe. Este o întrebare la care nu vă pot da un răspuns foarte ferm acum… probabil că da!

FlipFlop: Vorbiți-mi, vă rog, despre show-ul concertelor Speak Floyd. Proiecțiile vă aparțin? L-ați făcut special pentru concerte?

Sandy Deac: Proiecția este originală, este concepută de artistul clujean Călin Chiorean și e foarte bine că nu am luat nimic de la Pink Floyd, nu am luat nimic din vizualul lor. Mă rog, spectacolul este mult mai mare, dar acesta fiind un loc destul de mic, ne-a fost destul de greu să ne desfășurăm. Așa că am făcut un fel de variantă restrânsă.

FlipFlop: Ați văzut vreun concert Pink Floyd live?

Sandy Deac: Pink Floyd live nu am văzut, dar am văzut foarte multe de Roger Waters, chiar de două zile am văzut un concert cu The Wall. Și este ceva incomensurabil. Mulți mi-au spus că „bă, nu te du’ acolo că te deprimi!” – nu-i adevărat. Este un motiv să mergem mult în față.

FlipFlop: De ce limitați durata concertelor la doar o oră și patruzeci și cinci de minute? Pink Floyd se cere mult explorat.

Sandy Deac: Așa este, într-adevăr! Având în vedere că trupă noastră este singurul Pink Floyd tribute-band din România în acest moment, lumea vrea să asculte hiturile importante ale trupei, ne-am propus să intrăm cu un program basic. Noi avem foarte multe piese în pregătire în acest moment, piese foarte grele de pe alte albume, care vor fi cântate la momentul în care ele vor suna așa cum trebuie. Acum intrăm cu un program mai simplu, clasic, după care vom intra cu programe pe teme. Încă nu-i momentul, o sa fie mai încolo.

FlipFlop: Să înțeleg că aveți planuri mari de viitor?

Sandy Deac: Da, avem foarte mari planuri. În niciun caz nu o să scoatem albume pentru că nu avem cum, în niciun caz, să facem videoclipuri… suntem o trupă de live – asta e tot ceea ce facem!

Text și interviu realizate de: Ioana Tăut

Foto: Radu Boțoiu

[View with PicLens]

Sursa: