Am primit acum cateva minte un telefon de la prietenul meu Vlad Parvu, care mi-a dat exceptionala veste ca Roger Waters va sustine, in sfarsit, un concert in Romania, pe 28 august 2013, in Piata Constitutiei din Bucuresti.
Roger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd, aduce
în România cea mai spectaculoasă producție muzicală a momentului –
show-ul The Wall! Evenimentul va avea loc pe 28 august 2013, în Piața
Constituției, fiind organizat de Emagic. Înainte să ridice zidul în fața
Casei Poporului, Roger Waters va cânta la Sofia pe 13 august 2013.
Fanii Pink Floyd, una dintre cele mai iubite trupe rock din istoria
muzicii, vor avea în sfârșit ocazia să vadă live la București
super-producția inspirată de cel de-al 11-lea album al trupei, The Wall.
Show-ul este combinația perfectă de muzică live, proiecții
impresionante, efecte vizuale uimitoare și decoruri grandioase, toate
reunite într-o construcție colosală, concepută sub forma celebrului zid.
Spectacolul reia povestea lui Pink, personajul principal al albumului,
întreaga punere în scenă având suportul noii tehnologii. Fanii vor putea
asista nu doar la un simplu concert, ci la o producție
multi-dimensională fabuloasă despre care întreaga presă internațională
vorbește la superlativ.
Primul turneu The Wall a început pe 15 septembrie 2010 la Toronto
în Canada și a continuat cu în America de Nord, Europa, Australia și
America de Sud. A înregistrat numeroase recorduri de audiență: 192 de
concerte și peste 3,3 milioane de spectatori, devenind rapid unul dintre
cele mai de succes turnee din istorie. Turneul început acum 2 ani a
reprezentat prima interpretare integrală din ultimii 20 de ani a
pieselor albumului The Wall de către unul dintre membrii Pink Floyd.
Ultima era tot a lui Roger Waters, la Berlin în 21 iulie 1990. Cea de-a doua serie de concerte europene din 2013 va include 18
locații în aer liber, printre care și Piața Constituției. Locația este
singura din țară capabilă să găzduiască o asemenea desfășurare de forțe.
Însusi autorul proiectului se declară impresionat de noile dimensiuni
ale set-up-ului:
“Sunt extrem de încantat de faptul ca producția The Wall se
reintoarce în Europa. O să fie distractiv pentru toți cei prezenți. Am
reproiectat întregul concept The Wall special pentru locațiile în aer
liber. Va fi impresionant pentru că implică mult mai multă mișcare,
acțiune, dramă și suspans comparativ cu show-urile ce au loc în săli
acoperite. Zidul este mult mai mare, întreaga construcție de altfel este
mult mai amplă, astfel încât să ofere tuturor spectatorilor o
experiență mult mai intensă. E drept, o astfel de producție nu ar fi
fost posibilă acum 40 de ani, însă lucrurile s-au schimbat, tehnologia a
avansat, iar acum putem face lucruri inimaginabile. Un astfel de
spectacol trebuie văzut!”, a declarat Roger Waters.
De-a lungul timpului, producția originală a celebrului album The
Wall a fost pusa în scenă integral doar de 29 de ori în cadrul turneului
de promovare susținut de Pink Floyd în 1980, și încă o dată în
Germania, ca formă de sărbătorire a căderii zidului din Berlin, în fata a
peste 200.000 de oameni. The Wall rămâne unul dintre cele mai
emblematice albume din istoria muzicii, cu efecte profunde asupra
culturii pop, rezonând cu multe generații de fani.
Ecouri media:
The Wall “Cel mai bun show facut vreodata. Punct.”, New York Post “
The Wall live este pur si simplu un show perfect. Fiecare om ar trebui sa vada, macar o data in viata, o asemenea productie!”, Philadelphia Inquirer
“The Wall este un proiect grandios, un adevarat triumf al ambitiei. Este punctul culminat al realizarilor muzicii rock! ”, The Times, Londra
“The Wall este ecranul perfect pentru o productie muzicala absolut uluitoare, cu animatii si efecte grafice nemaivazute”, London Evening Standard
“E imposibil sa nu fii surprins de acest show, o experienta multisenzoriala imposibil de egalat”, The Guardian. Sursa
Ecouri media:
The Wall “Cel mai bun show facut vreodata. Punct.”, New York Post “
The Wall live este pur si simplu un show perfect. Fiecare om ar trebui sa vada, macar o data in viata, o asemenea productie!”, Philadelphia Inquirer
“The Wall este un proiect grandios, un adevarat triumf al ambitiei. Este punctul culminat al realizarilor muzicii rock! ”, The Times, Londra
“The Wall este ecranul perfect pentru o productie muzicala absolut uluitoare, cu animatii si efecte grafice nemaivazute”, London Evening Standard
“E imposibil sa nu fii surprins de acest show, o experienta multisenzoriala imposibil de egalat”, The Guardian. Sursa