Preotul, ocnasul si mantuirea

Ce deschide poarta spre mantuire, in viata unui om? Cum poate, un preot sau un credincios, sa isi apropie semenul de acel moment al iluminarii, al descoperirii, al reintregirii, al mantuirii? Ani la randul am crezut ca sfatul apasat, insistent chiar, invatatura repetata la “vreme si la nevreme” cum spuneau unii inaintasi, dojana atenta sa nu ii scape nici o alunecare a subiectului ei, regulile transformate in legi si gardurile, pana la cer, a dogmelor traditionale, acestea si altele asemenea lor pot sa aduca un om in curtile Imparatiei. Si poate ca aveam dreptate, poate ca si asta este o cale. Simpla putinatate a rezultatelor nu trebuie sa invalideze metoda, nu-i asa?  

Am descoperit apoi ca ea, mantuirea, se vede cel mai bine in viata mantuitului si nu in cuvintele sale. Ce rost are sa il crezi, in cele vesnice si importante, pe un om care nu nu vadeste incredere, prin felul de vietuire, in vorbele propovaduite?

 

Jean Valjean, un tanar sarac si flamand fura o paine pentru a-si astampara foamea. Este prins, judecat si inchis, toate sperantele spulberandu-se in haina de ocnas. Dupa mai multi ani, evadeaza si, dupa ce o multime de oameni si case refuza sa-i dea o bucata de paine, ajunge în cele din urma în casa primitoare a episcopului Bienvenu (sa nu credeti ca este  o poveste ce nu isi poate gasi similitudini in realitatea noastra – si astazi, ocnasii intampina aceeasi reactie din partea noastra, a celor liberi). Episcopul, plin de mila crestineasca, il aseaza pe ocnas la masa sa si ii cere Baptistinei (sora sa)  sa aduca mancaruri bune si sa puna tacamurile cele scumpe folosite la ocazii importante! Aceasta, din priviri isi mustra fratele, insa preotul insista, depasind cu mult standardul bunatatii si a dragostei ce se cuvine aratat.

Dupa felul in care era imbracat si starea lui Jean, preotul stia ca are la masa un evadat cautat de politie. Nu era naivitate si nici neatentie la detaliile din jur. Si asta nu-i atat! Episcolul isi opreste musafirul peste noapte si ii pune acestuia la dispozitie  o camera si un pat bun pentru a se odihni. Neobisnuit cu patul moale se trezeste in plina noapte, buimac, cand – potrivit apucaturilor unui ocnas si a amenintarilor din ziua de maine – pune mana pe argintaria ochita în timpul mesei si se pierde in întunerecul noptii. Curand, insa, este prins de jandarmi, adus în fata domnului Bienvenu, care, la acuzatiile jandarmilor, il declara nevinovat, mustrandu-l pe Jean “– De ce nu ai luat si cele doua sfesnice de argint, doar ti le daruisem si pe ele?”

 

Restul e istorie! Un preot cu inima deschisa, care face din bunatate nu numai o arta dar si un instrument ce deschide usa mantuirii in viata lui JeanValjean! Un ocnas prins in capcana obiceiurilor proaste, inchis in colivia ruginita a propriei vieti. Un roman ce trebuie sa se gaseasca in biblioteca: Mizerabilii! (Sursa)