luni, 26 noiembrie 2012

Interviu cu Bogdan Alin Ota

„În Norvegia am primit absolut toate dovezile că Dumnezeu există cu adevărat."

După ce au ascultat piesa „Repentance" („Căinţă"), compusă şi interpretată de Bogdan, membrii juriului i-au spus că este genial. De vorbă cu Bogdan în exclusivitate, am aflat povestea vieții tânărului compozitor care, în semifinală, a spus că prima lui sursă de inspiraţie în muzică este Dumnezeu.
Bogdan Alin Ota își amintește cum, atunci când și-a prezentat compozițiile caselor de discuri din România, a fost refuzat de fiecare dată. Și-a luat însă revanșa, ajungând într-adevăr departe – tocmai în Norvegia, unde a intrat în finala concursului "Norvegienii au talent".

Bogdan Alin OtaUnul din membrii juriului a zis că viaţa ta este demnă de un film. Care e povestea ta, Bogdan?
B.A.O.: M-am născut în Botoşani, acolo am copilărit. Tot acolo am început să studiez pianul, după ce, la o serbare şcolară, o fostă elevă a învăţătoarei mele a cântat la pian tema lui Kirculescu, de la Teleenciclopedia. Mi-a plăcut atât de mult, încât de cum am ajuns acasă le-am zis părinţilor că vreau să ne luăm şi noi un pian. Am insistat foarte mult să avem un pian în casă. Părinţii mei au cumpărat pianul, considerând că voi fi un doctor strălucit şi cult.

Deci ei voiau să devii doctor, nicidecum pianist...
B.A.O.: Da... am primit foarte multe „şuturi" din cauza dorinţei mele de a deveni pianist. Pentru că am dat la Conservator şi nu la Medicină sau la Drept sau la ştiu eu ce altă facultate mai cu fiţe... Asta s-a întâmplat mai ales în primul an de facultate (1997-1998), când mă întâlneam pe stradă cu părinţii foştilor colegi de liceu şi mă întrebau la ce facultate am dat.

Am susţinut examen la stat, am dat admitere şi eram cam patru-cinci pe un loc... Era o concurenţă acerbă, fiindcă erau numai cinci locuri la dispoziţie. Bine, pe atunci oamenii dădeau la facultate pentru că îşi doreau cu adevărat o carieră în domeniul respectiv. Nu pentru că asta am auzit că se caută în Canada, cealaltă se caută în Germania, hai să studiem Calculatoare că e un domeniu bine plătit... Pe nimeni nu interesa asta atunci şi eu se pare că trăiesc în trecut. Nu sunt un om adaptat vremurilor noastre.

Spune-ne ceva despre familia ta. Mai ai fraţi/surori? Cântă şi ei?
B.A.O.: Da, mai am o soră. Ea este doctor în muzică. Este mai mică decât mine. Este profesoară de pian. E membră în tot felul de comisii naţionale la concursurile de pian (în jurii). Este un pedagog extraordinar. Eu nu am moştenit acesată răbdare de a explica unor oameni aşa cum face ea. Nu pot să mă mândresc cu niciun fel de elev...

Ştiu că în 2009 aveai planuri cu formaţia Neuroleptika. Ce s-a întâmplat cu planurile acelea?
B.A.O.: Nu s-au realizat... a fost o experienţă plăcută pentru că în momentul în care am început proiectul de rock simfonic mi-am exersat în plus mâna în scriitura simfonică şi cam cu atât m-am ales din experienţa asta şi cu câţiva prieteni. Am făcut nişte înregistrări în Germania. Echipamentele noastre erau foarte scumpe, împrumutasem foarte mulţi bani din bănci, pentru că am mers pe ideea că ne trebuie bani şi scule pentru ca reţeta să fie completă. Altfel nu atingi succesul. Şi am împrumutat şi mai mulţi bani şi am făcut înregistrări în Germania, în Hamburg, într-un studio în care obişnuia să înregistreze şi Rammstein, un studio foarte mare, cu un inginer de sunet celebru, inginerul de sunet de la trupa Halloween. Am lucrat cu producătorul britanic, Peter Moss, la materialul demo pentru Neuroleptika. M-am întors în România cu acest CD înregistrat impecabil şi am fost cu el la case de discuri. Aici am primit mesajul: „Pa pa! Nu ne interesează."

După care m-am dus cu piese de genul celor cu care m-am prezentat în Norvegia, la care mi s-a spus: „Auzi, dar eşti chiar insistent!". „Da sunt insistent, deoarece aş dori să fac ceva..." Cu 7 milioane salariu de profesor în Bacău nu pot să trăiesc, nu pot să compun... e greu. Şi am tot fost refuzat. Sportul ăsta îl fac de prin 2003, de când am terminat Conservatorul... Ca să fac bani am lucrat în farmacii, am lucrat în pizzerii, am livrat medicamente, am făcut absolut orice pentru salarii, şi în august 2010, i-am spus soţiei că eu plec. Prefer să trăiesc într-o ţară şi să fiu un anonim, să fac orice altceva decât să trăiesc în România şi să mă privesc în oglindă.

Și așa ai plecat în Norvegia...
B.A.O.: Vă spun sincer. În momentul în care am găsit jobul ăsta de cărat copiatoare, mi-am zis că măcar aici nu mă ştie nimeni. Pot să car şi gunoi. În România eram o ruşine şi pentru familie şi pentru foştii colegi de Conservator, pentru cei care m-au cunoscut şi care ştiau că sunt cât de cât bun la pian şi la compoziţie şi făceam tot felul de joburi pentru un salariu. Şi am zis că prefer să trăiesc în oricare altă parte şi să fac orice job. Chit că montez roţi. Asta e, o să fiu un anonim între anonimi. Şi se pare că am avut noroc aici.

Bogdan Alin OtaCum ţi-a venit ideea să te înscrii la "Norvegienii au talent"?
B.A.O.: Nu am fost eu cu iniţiativa. Şefului meu i-a venit ideea, pe la sfârşitul lui decembrie, în timp ce căram o imprimantă în TV2 (un post de televiziune din Norvegia). Mulţumesc lui Dumnezeu că era un lift în clădirea aia... De obicei, prindem numai clădirile cu scări. O altă echipă e mai norocoasă şi are clădirile cu lifturi. Şi în lift era un afiş care anunţa că mai sunt doar câteva zile pentru înscrierea la emisiune şi că mai sunt câteva locuri.

Şeful meu, care ştia deja de la mine că atunci când eram în România mă ocupam de muzică, mi-a zis: „Aici ar trebui să te duci şi tu." Eu i-am zis: „Turarne (aşa îl cheamă), aş prefera să nu fac asta pentru că m-am otrăvit suficient cu tot felul de speranţe, timp de opt ani, după ce am terminat facultatea în România şi am crezut că dacă am echipamentele, producătorul din Londra, înregistrările perfecte, nu va mai avea nimeni nimic de reproşat..." Şi mă decisesem, gata. Nu mai depinde de mine. Tot talentul pe care l-am avut în mine l-am dat. Toţi banii pe care i-am avut i-am dat. Chit că şi acum mai am o grămadă de datorii la bancă. Dar se pare că nu e asta reţeta. Cel puţin asta am înţeles când am ajuns în Norvegia şi am văzut că Dumnezeu nu lucrează astfel. Că planurile Lui sunt cu totul şi cu totul altele.

Ai spus în emisiune că prima ta sursă de inspiraţie este Dumnezeu. De ce? Eşti o persoană credincioasă? Părinţii tăi sunt religioşi?
B.A.O.: Da, sunt o persoană credincioasă şi consider că aici, în Norvegia, am primit absolut toate dovezile că Dumnezeu există cu adevărat. Dar în afară de asta am fost pasionat în a studia tot felul de religii şi mistică religioasă. Aici în Norvegia am înţeles ce înseamnă „cere şi ţi se va da" sau „bate şi ţi se va deschide". Am înţeles asta pentru că mi-am dat seama că nu trebuie să-i ceri unui Dumnezeu desenat, ca în Capela Sixtină: cu barba albă şi cu mâna întinsă către nu ştiu ce fel de îngeri: „Doamne, dă-mi şi mie nu ştiu ce maşină cu roţile de nu ştiu ce dimensiuni", ci important este să ceri ce îţi doreşti cu adevărat de la viaţă. Şi, în momentul în care Iisus ne-a spus „să aveţi credinţă", la asta s-a referit. Cred că abia aici am înţeles cu adevărat lucrurile astea. Să crezi cu adevărat în ce vrei tu.

În atâţia ani de când studiez lucrurile astea, mi-am dat seama că Biblia este scrisă pentru ca toată lumea să o înţeleagă. Şi am înţeles că atâta timp cât izgoneşti negativismul din tine, asta înseamnă că îţi păstrezi credinţa în ceea ce ştii să faci şi în ceea ce eşti, şi automat primeşti ceea ce ceri. Şi atunci da, am înţeles definiţia pentru „cere şi ţi se va da" sau „bate şi ţi se va deschide". Nu este obligatoriu ca norocul unui om sau felul în care el cere anumite lucruri de la viaţă, de la divinitate, de la Dumnezeu să fie legate doar de un loc. Dacă nu e în România, atunci îmi iau zilele... că foarte mulţi au făcut prostia asta. Se pare însă că Dumnezeu lucrează cu totul şi cu totul altfel.

Şi tu L-ai văzut lucrând în viaţa ta în Norvegia...
B.A.O.: Eu cred că L-a văzut toată lumea. Sunt dovada vie că funcţionează... Personal, nu mă consider un geniu, deşi cei din juriu mi-au zis asta. În seara semifinalei, când au anunţat locurile 2 şi 3 eram ferm convins că altcineva va fi câştigătorul direct ales de public pentru finală. M-am rugat la Dumnezeu să nu pic din picioare. Vă spun sincer.

Ce ne poţi spune despre piesa din semifinală?
B.A.O.: Piesa din semifinală se numeşte „Repentance", care înseamnă „Căinţă" – a-ţi părea rău de păcatele făcute. Iar mesajul este unul de apropiere de Dumnezeu. Pentru că după ce te căieşti, ce faci? Îţi schimbi comportamentul, se schimbă totul, devii mai bun.

Ce legătură găseşti tu între muzică şi Dumnezeu/religie?
B.A.O.: Din punctul meu de vedere, Dumnezeu este în muzică. În momentul când spui ceva, dacă ai melodicitate în glas, e posibil să îţi atingi, într-un fel sau altul, interlocutorul. Atunci când cânt ce vreau să spun, se poate înţelege mult mai profund ce am de spus. Dacă Dumnezeu ne-a dat muzica, ne-a dat-o cu un scop. Eu consider că muzica ne ţine pe toţi uniţi. Este limbajul universal.

Cu ce gânduri aştepţi finala? Cum te pregăteşti? Mai compui vreo piesă?
B.A.O.: Eu o să continui să compun, cu sau fără acest concurs. Şi o să aleg din ce există. Acum e o piesă în proiect. Deocamdată este gata în proporţie de 90%, dar va fi gata până la finală. Din nefericire, timpul de emisie nu-mi permite să cânt mai mult de 2 minute sau 2 minute și jumătate. Fiind o emisiune televizată, au şi timpii de publicitate, timpii de pauză între reprezentaţii, în care trebuie să aranjeze decorul pentru fiecare participant, cu diverse accesorii. De aceea, trebuie să prelucrez piesa pentru a o adapta la program.

Ce vei face dacă vei câştiga?
B.A.O.: Am să continui în industria muzicală. Pe mine asta mă interesează. Este prematur să vorbesc acum despre dacă voi câştiga sau voi pierde, dar la varianta a doua prefer să nu mă gândesc.

Unde te vezi peste zece ani?
B.A.O.: Făcând aceeaşi treabă. Tot în muzică. Îmi doresc foarte mult să fac muzică de film.

Povesteşte-ne ceva ce ar trebui să ştim despre tine, şi nu te-am întrebat până acum.
B.A.O.: Asta este foarte greu. Ce cred eu că ar trebui să ştie oamenii despre mine? Cred că în România oamenii nu au avut ocazia să mă cunoască aşa cum sunt. Ce se vede în filmuleţele postate de la concurs... aşa sunt eu.

Dacă pot să le transmit oamenilor ceva legat de religie este că cei care cred cu adevărat în Dumnezeu ar trebui să închidă televizorul. Cel puţin partea cu ştirile. Dacă fac treaba asta, n-or să-şi mai spele creierul cu tot felul de tâmpenii, vor descoperi că Dumnezeu lucrează altfel pentru ei, şi vor vedea că El nu lucrează prin ştirile de la ora 5 şi că nu le va face niciun bine să vadă cum a evoluat războiul din Libia, cât le mai taie Băsescu pensiile. Nu îi ajută cu nimic. Pe mine nu m-a ajutat. Eu am refuzat de ceva timp să mă mai uit la televizor, pentru că din punct de vedere tehnologic am evoluat, dar din punct de vedere spiritual, nu. Eu cred că trăiesc undeva în secolul XIX şi mi-ar plăcea ca oamenii să se întoarcă acolo.

Bogdan, mulţumim pentru interviu.
B.A.O.: Mulţumesc şi eu şi să ştiţi că mi-a făcut mai mare plăcere să vă dau vouă, o revistă creştină, acest interviu, în cu totul alți termeni, decât să-l fi dat vreunui mare mogul de presă. (Sursa)