14 noiembrie 2012 - Ora 06:30 - Marian Stanciu ma suna si ma intreaba daca am ajuns la aeroport. Tocmai plecam din casa. Pe la 07:00 am ajuns acolo si m-am intalnit cu Marian. La o astfel de misiune aveam nevoie de un cameraman tare de tot - Pustiu’ era varianta perfecta. Am discutat despre ce trebuie sa facem in Londra, cum sa facem, pe unde, cat, cum etc... discutii pentru a ne incuraja reciproc - sincer, el incerca sa ma incurajeze pe mine, constientizand cat de importanta era intalnirea pentru mine. Stia ca din punctul meu de vedere Waters face parte din top ten-ul muzicienilor contemporani si ca simpla sansa de a sta intr-o camera cu acest om reprezinta un moment unic in viata. Am urcat in avion si la ora 09:30 (ora Angliei) ne aflam in Londra. Am luat metroul si am reusit sa ajungem in statia Paddington, cea mai apropiata de strada unde urma sa locuim timp de doua zile.
Am mers la hotel si, in timp ce completam formularele, aud din spate cateva cuvinte intr-o limba romana perfecta. Ma intorc mirat - era Dragos Chiscoci, reprezentantul Emagic, organizatorii concertului Waters la Bucuresti. Schimbam cateva cuvinte si stabilim sa ne vedem in ziua de 15, la micul dejun, pentru a face planul de bataie. Reusesc sa tranform breakfast-ul intr-un fel de brunch, impingandu-l catre o ora ceva mai umana pentru mine - 09:30. Dar sa ne intoarcem la ziua de 14. Am luat o harta, am scanat tot ce era nevoie sa stiu si primul drum ales (dupa cum era si normal) a fost acela spre Abbey Road. Trebuia sa ajung pe celebra trecere de pietoni unde The Beatles au pozat impreuna cu 43 de ani in urma. Am vazut ca aveam de mers pana acolo un km si jumatate. Dupa aproximativ trei ore de mers, mi-am dat seama ca ceva nu este in regula. Ori s-a mutat Abbey Road (varinata putin probabila) ori eu merg in directia gresita. Ma opresc, intreb, iar raspunsul este sfasietor. Directia aleasa a fost complet gresita. Am mers trei ore in directia opusa. Buuun... macar am vazut cateva zone din Londra. Decid sa iau un taxi pentru ca nu aveam cum sa merg inapoi inca trei, patru ore. Opresc o masina si intreb: “Ma poti duce pana pe Abbey Road?” Raspunsul este afirmativ, asa ca urc. Opt km am mers pana la destinatie. Am recunscut locul imediat pentru ca o multime de oameni se aflau acolo pozand strada, cladirile, semafoarele, totul. Taximetristul ma intreaba: “Ai venit sa vezi trecerea de pietoni?” I-am raspuns ca aveam ca principal scop in viata sa ajung aici. Raspunsul lui a venit prompt si rece: “Tu si tot restul oamenilor.” Am salutat politicos, m-am dat jos si am inceput sa... fac poze! Am atins zidurile, am citit ce era scris pe ele (atat cat se putea), m-am bucurat teribil sa fiu intr-un loc unde s-a scris atata istorie. Am rugat un alt turist sa-mi faca o poza langa dungile de pe asfalt. Am incercat sa si traversez pentru o poza, insa masinile curgeau continuu. Oricum, prima misiune era indeplinita. Am plecat linistit spre hotel... trecuse o prima zi cu folos - sau asa simteam eu. Am ajuns in camera de hotel, m-am asigurat ca pozele sunt in aparat si ca nu exista riscul de stergere. L-am incuiat si am plecat din nou afara. Povestea primei zile din Londra se opreste aici.
15 noiembrie 2012 - ora 9:30, ma vad cu Dragos in restaurantul hotelului. Stabilim ce trebuie sa facem, ce intrebari sa punem, cum sa il furam pe Waters si sa il aducem in Bucuresti... planuri. La ora 12 eram in holul hotelului unde urma sa ne intalnim cu Zeul. Doua domnisoare care se ocupau de organizare au lipit biletele pe noi. Biletele cu numere, adica, asta ca sa stie ele unde este locul nostru. Ma simteam ca un participant la un concurs din-asta de talente. Suntem invitati intr-o sala de conferinte. Toata lumea monta echipamente audio/video, toti cautau locuri cat mai in fata... Pustiu discuta direct cu unul dintre cameramanii lui Waters si se asaza exact langa el, scapand astfel din zidul de cameramani inghesuiti in spatele salii. Pe ecranele din sala ne este prezentat un documentar de 8 minute despre turneul ce va porni in 2013.
Cinci minute de pauza si Roger Waters apare in incapere. Liniste totala. Fara atitudini superioare, fara priviri de star, Waters se asaza pe scaunul sau avand un zambet extrem de cald si privind prin toata sala. Saluta si incepe discutia cu un jurnalist britanic. Aceasta prima intalnire dureaza aproximativ 20 de minute. Se discuta mult despre proleme sociale si politice si mai putin despre muzica. (Artistul este cunoscut pentru parerile sale directe legate de tot felul de probleme sociale.) Acum urmau sa inceapa intr-o alta sala patru mese rotunde cu diferiti ziaristi. Noi aveam sa luam parte la intalnirile 3 si 4. (Singura tara care a putut merge la doua mese rotunde.) Aveam ceva de asteptat, asa ca impreuna cu Dragos si Pustiu’ am plecat sa bem/mancam ceva. Este greu sa te decizi unde vrei sa mergi sau unde vrei sa mananci, pentru ca exista zeci de locuri pe orice strada. Factorul decisiv in aceasta alegere a fost distanta. Am mers undeva la cateva minute, ca sa ramanem in zona. Ne-am intors la ora stabilita - 15:00, dar tot am mai avut de asteptat o ora alaturi de aproximativ 50 de ziaristi din toata Europa. Pe la 16:20 intram la prima masa rotunda. Ne asezam pe locurile stabilite, eram la fix un metru de Roger. Pe biletelul din fata mea scria: Alin Dinca - Belarus. Am ras, am intors cartonasul cu fata in jos si... apare Waters. Se asaza, ne priveste relaxat si ne spune ca este pregatit pentru intrebari. Din nou incep discutii despre situatiile din Turcia, Grecia, despre problema Kurzilor, despre religie, despre orice in afara de muzica. Schimb situatia si incep sa vorbesc cu omul despre muzica. Vorbim si nu il mai las din mana, pentru ca eram sigur de intrebarile ce urmau sa fie puse de alti ziaristi. Am vorbit cu Roger pana una dintre domnisoarele care se ocupau de el ne-a anuntat ca trebuie sa ne oprim. In cateva minute incepea masa 4... insa noi aveam sa fim prezenti si acolo, asa ca am stat relaxat. Ne mutam in alta sala si Roger nu intarzie foarte mult. Cere un pahar pentru a scuipa in el o bomboana mentolata. Din dorinta de ma apropia de el, ii dau paharul meu de apa. Gol. Multumeste, arunca bomboana, iar eu incep direct cu o noua intrebare. Eram curios daca stie ca va canta in fata Casei Poporului, unul dintre cele mai importante simboluri comuniste. Ce coincidenta... sa canti The Wall in fata acestei cladiri. Roger recunoaste ca nu a auzit de cladirea asta si intreaba mirat: “Chiar acolo am sa cant?” Ii confirm, iar unul dintre jurnalistii britanici duce discutia mai departe si ma intreaba daca este cumva acea cladire construita de Ceausescu. Roger asculta discutia si nu ii vine sa creada. Nu se pun foarte multe intrebari, pentru ca artistul raspundea pe larg, gandind raspunsurile si incercand sa ofere pareri cat mai exacte si detaliate. Dupa 10 minute, Roger se ridica si anunta ca aici se termina ziua petrecuta impreuna. Urc pe podium langa el si Dragos fotografiaza momentul. A fost singura poza pe care muzicianul a acceptat sa o faca in acea zi. Cu noi si cu o ziarista din Polonia, daca-mi aduc bine aminte. Ne-a salutat si a disparut intr-o camera din hotel.
Acolo s-a incheiat povestea. Greu de descris aceasta zi in simple cuvinte. Dupa cum bine m-a intrebat un prieten: “mirosea a geniu in jurul lui?” Nu stiu sa raspund la asta, dar cu siguranta un astfel de om te poate ajuta sa vezi lucrurile din jurul tau altfel. In data de 28 august 2013, Roger Waters aduce productia The Wall in Romania. Este o sansa unica si probabil ultima de a vedea asa ceva. Am vazut cum inteligenta si parerile pertinente pot sa razbata dintr-o figura umila si calda. Fara excese de superioritate, fara atitudini de rock star, fara nimic. Am sa inchei exact asa cum a incheiat Roger Waters - Aveti grija unii de altii. Doar asa lucrurile pot sa devina mai bune. Interviul video integral urmeaza sa fie postat zilele acestea. (Sursa)
