Nini: Cum ati ajuns in Germania?Dl. Tofan: Era nevoie de un translator care sa insoteasca un secretar de la CC al UTC, la un congres al studentilor comunisti de la Hamburg. Asta a fost o sansa pe care n-am ezitat s-o fructific. Eu am ajuns la Munchen in mai 1973. Probabil ca asa cum se intampla foarte multe lucruri importante in viata, am ajuns acolo intamplator.
Nini: Cum ati ajuns la postul de radio Europa Libera?
Dl. Tofan: N-am avut niciun plan de a ajunge la Radio Europa Libera. Am plecat din Romania cu chiu, cu vai si am ramas in Germania ilegal, pentru ca nu am emigrat sau plecat cu voie si am ajuns la Munchen din doua motive: o data pentru ca aveam un prieten neamt care locuia acolo si am putut sa stau la el la inceput si dupa aceea pentru ca la Munchen era si exista inca o foarte buna scoala de film, o academie de film, iar pasiunea mea atunci si obiectivul meu era de a studia regie de film, lucru pe care incepusem si in Romania sa-l fac, pe langa studiul de baza care era cel de la Facultatea de Limbi Germanice, eu faceam Germana – Engleza. Atunci nu puteai sa faci doua facultati dintr-odata sau trei cum se fac astazi, iar la Academia de Teatru si Film se intra pe vremea aceea ingrozitor de greu, asa incat am inceput sa studiez aici regie de film la un Cineclub, care era foarte bine organizat, cu clase de regie, de operatorie, de tot ce trebuie si am avut si norocul unui profesor foarte bun ca pedagog, ca profesor, regizorul Lucian Bratu. Asa am ajuns la Munchen, iar la Europa Libera a fost absolut intamplator. Cineva mi-a sugerat, avand o ruda prin alianta la Europa Libera, sa ma duc sa stau de vorba cu aceea persoana.
Nini: Si ati fost sa vorbiti?
Dl. Tofan: M-am dus, am vorbit, aceea persoana era administratorul Departamentului Romanesc, si m-a dus imediat la Noel Bernard care mi-a spus: “-Stai aici si hai sa vedem ce putem sa facem”. Asa am ajuns la Europa Libera in mai 1973. Nu am fost angajat de la inceput. Anii 1970 au fost pentru Europa Libera o perioada dificila cand a existat o campanie extrem de puternica a tarilor comuniste si a serviciilor secrete inpotriva Europei Libere. Planul respectiv il am astazi la birou. Era o actiune concertata a serviciilor secrete cu exceptia Romaniei; Romania facea parte separată din povestea aceasta de anihilare a Europei Libere prin actiuni politice de tot felul si actiuni specifice. Deci, era o perioada foarte grea, posturile erau blocate, radioul era sub atacuri politice permanente. Era si perioada acelei politici de destindere care a urmat razboiului din Vietnam si a fost caracteristica regimului Carter intre 1976 si 1980. Am fost angajat colaborator, colaborator permanent, facand de toate.
Nini: Cum ati ajuns sa faceti emisiuni muzicale?
Dl. Tofan: La un mement dat, tin minte, cred ca erau plecati in vacanta toti realizatorii de emisiuni muzicale si cineva a trebuit sa faca o emisiune “Top twenty” (Top 20). Si pentru ca eram cel mai tanar din toata redactia au zis: “-Tu esti cel mai potrivit”. Habar nu aveam sa fac emisiuni muzicale; nu facusem asa ceva niciodata. Tin minte ca a fost un semiesec emisiunea aceea. Nu cred ca era in direct, cred ca era inregistrata dar se facea inregistrare 1:1, adica nu puteai sa reiei si trebuia sa dozezi foarte bine, ceea ce experienta iti spune cum se face, prezentarea celor 20 de titluri, pe care unele le sareai; n-aveai loc sa le dai pe toate 20. Cred ca mi-a iesit foarte prost timming-ul la ceea emisiune.
Nini: Apropo de emisiuni muzicale, cand l-ati cunoscut pe Cornel Chiriac?
Dl. Tofan: Atunci l-am cunoscut pe Cornel cu care am facut si niste emisiuni de sambata seara, sau de vineri seara mi se pare, impreuna. Nici nu mai stiu cum se numea emisiunea, dar cineva mi-a spus ca are o inregistrare.
Nini: Pentru d-voastra, cine a fost cel mai important om de la Europa Libera?
Dl. Tofan: Pentru mine, cel mai important om, din punct de vedere profesional si care a contat enorm pentru mine, a fost Noel Bernard.
Nini: De cine va mai aduceti aminte din perioada cand ati ajuns la Europa Libera?
Dl. Tofan: Tot acolo l-am cunoscut pe regizorul de teatru Vlad Mugur. Il pomenesc pe Vlad Mugur pentru ca si el a lucrat cu Cornel Chiriac si o sa va spun cum. Vlad Mugur era unul din cei mai cunoscuti regizori romani. El a plecat din Romania in 1972. Foarte interesant ca in perioada aceea au plecat foarte repede toti regizorii mari din Romania care si-au dat seama ca se strange surubul ideologic dupa 1971 si ca nu vor mai putea sa lucreze in Romania. Au plecat aproape toti in cativa ani: Penciulescu, Pintilie, Ciulei, Andrei Serban, Essrig, Giurchescu. Vlad Mugur era la Europa Libera pentru ca inca nu-si gasise un loc intr-un teatru din Germania. Era destul de proaspat sosit acolo si facea o emisiune de cultura la Europa Libera. Era o emisiune foarte, foarte buna, era un om deosebit de talentat, nu numai la punerea in scena ci si la scris. Ca om de teatru 100%, Vlad nu putea sa-si abandoneze meseria, chemarea. Cu prima ocazie cand a gsit un post, un angajament ca regizor intr-un mic teatru din sudul Germaniei, de la granita cu Elvetia, intr-un orasel care se cheama Konstanz. Si-a dat demisia de la Europa Libera desi era in relatii foarte bune cu Noel Bernard, care il aprecia foarte mult. Noel a inteles care este chemarea lui Vlad si dupa aceea a venit intotdeauna la premierele lui Vlad la teatru. Deci, Vlad Mugur a plecat la acel teatru si a vrut sa ma ia cu el ca asistent de regie, sa devin asistentul lui. Am fost asistentul lui Vlad Mugur 2 ani de zile, in primul an facand naveta intre Munchen si Konstanz. De luni pana vineri eram la teatru, iar in week-end eram la Munchen si faceam emisiunea intitulată Programul Politic. Acest aranjament mi l-a facut chiar Noel Bernard ca sa pot face si una si alta, mai ales ca acel teatru mic nu avea post de asistent de regie, deci nu puteam sa fiu platit si in consecinta trebuia sa castig bani de undeva. Dupa un an de zile a existat posibilitatea sa fiu angajat la acel teatru, nu ca asistent de regie, ca nu exista acel post, ci ca regizor tehnic, si atunci am plecat de la radio, unde inca nu eram angajat, eram tot colaborator permanent. Si desi Noel Bernard a incercat din greu sa ma convinga sa nu plec, am plecat totusi si am lucrat un an de zile numai la Konstanz la teatru, exact anul in care Vlad Mugur la o montare a vrut ca Cornel Chiriac sa faca ilustratia muzicala a spectacolului. Cornel a venit de cateva ori la teatru ca sa vada cum arata repetitiile, cum arata montarea, sa discute cu Vlad Mugur. Tin minte ca era dimineata, aveam repetitii dimineata si intr-o pauza de repetitie eram in hol, unde ne adunam la cafenea, cand Vlad Mugur a primit un telefon de la Munchen in care ni se anunta moartea lui Cornel Chiriac.
Nini: Cand v-ati reintors la Europa Libera?
Dl. Tofan: Asa dupa cum am mai spus, de fiecare data cand aveam o premiera cu Vlad Mugur la teatru, Noel Bernard si Ioana Magura veneau cu masina de la Munchen. Dupa aceea mergeam impreuna la un restaurant si de fiecare data Noel ma intreba daca nu m-am lamurit cum e cu teatrul, daca m-am saturat de teatru si vreau sa ma intorc la Europa Libera. Momentul respectiv a intervenit in vara lui 1976, cand Vlad Mugur a primit un angajament ca regizor la un teatru mult mai mare din Germania si a trebuit sa plece de la Konstanz, iar eu nu as fi putut sa plec cu Vlad lal- acel teatru si nu aveam alta alternativa decat sa ma intorc la Munchen. Deci, am pus mana pe telefon, am sunat pe Noel si i-am spus ca acuma, da, m-am hotarat si vreau sa revin. M-am intors la Munchen si am fost angajat in foarte scurt timp.
Nini: Unde ati inceput sa lucrati?
Dl. Tofan: Am inceput sa lucrez la Sectia de stiri si am devenit redactor de stiri. Am fost redactor de stiri 4 ani, si in 1980, atunci cand seful sectiei de stiri – Radu Gorun (Mihai Cizmarescu il chema) a fost promovat adjunct al lui Noel Bernard, eu am fost numit seful sectiei de stiri. Am condus aceasta sectie timp de 10 ani, pana in 1990, cand am devenit la randul meu director adjunct al departamentului. Era imediat dupa “Marele deranj” din decembrie, si pe tot parcursul anului 1990 obiectivul meu a devenit transformarea sectiei de la Munchen intr-un post de radio romanesc; asta am incercat sa realizez.
Nini: Si ati reusit?
DL. Tofan: Primul pas pe care l-am reusit abia la inceputul lui 1991 a fost sa vin in Romania si sa infiintez redactia noastra din Bucuresti. Am pus-o pe picioare de la zero si am strans acolo o echipa foarte reusita, foarte buna, de oameni care erau atunci foarte tineri ziaristi. In anii care au urmat am avut satisfactia sa vad cum foarte multi dintre ei au confirmat de o maniera exceptionala chiar, ca profesionisti. Fie ca au ramas in jurnalism, fie ca au devenit scriitori, fie ca au intrat in business, au fost oameni de o calitate foarte buna. Sunt nume foarte cunoscute astazi cum ar fi: Marius Oprea, cel care a infiintat si a condus Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, sau scriitorul Filip Florian, sau oameni care au ramas in meserie si sunt astazi directori de programe la Radio Guerilla, cum este Sorin Faur, oameni care lucreaza inca pentru posturi de radio straine cum este Horatiu Pepine, care lucreaza pentru Deutsche Welle, oameni care lucreaza in alte domenii, in business cum este Gilda Lazar sau Alexandra Gatej, oameni care au ramas in jurnalistica cum este Radu Calin Cristea, un foarte cunoscut comentator. Am condus acest birou pana in 1994 cand mi-am dat demisia de la radio; am terminat acest capitol dupa 20 de ani in momentul in care la Munchen, unde era sediul radioului, s-a anuntat ca se inchide la Munchen, se restructureaza si se muta la Praga. Era un semnal clar ca radioul nu va mai juca rolul pe care l-a avut candva, evolutia lui de dupa 1990 m-a dezamagit pe mine foarte mult, nu a fost la inaltimea asteptarilor si nu a facut fata cerintelor momentului din diverse motive. Nu vom intra acum in amanunte, asa ca mi-am luat la revedere, i-am parasit si m-am apucat de altceva. Eu am facut cu Cornel Nistorescu, in 1993-1994, Radio Total.
Nini: Aveati experienta anterioara.
Dl. Tofan: Da, desi radioul Europa Libera a fost un radio cu totul special, un gen irepetabil.
Nini: De unde a plecat ideea infiintarii IRIR?
Dl. Tofan: Institutul Roman de Istorie Recenta nu este o idee care mi-a venit mie. El exista de 12 ani, deci din anul 2000; este o fundatie, de fapt. Suntem o entitate privata. Aceasta fundatie a fost infiintata de un cetatean strain, cu bani straini; nu a fost o initiativa romaneasca.
Nini: Cine a fost persoana respectiva?
Dl. Tofan: Acest cetatean strain este fostul ambasador al Olandei la Bucuresti, Coen Stork. El a fost ambasadorul Olandei in Romania din decembrie 1987 pana in mai 1993, deci a prins si sfarsitul regimului Ceausescu cand a jucat un rol foarte important, fiind un diplomat sui-generis care a jucat rolul de protector si sustinator al dizidentilor romani in aceea perioada. El i-a ocrotit, i-a ajutat, i-a protejat (s-a pus foarte rau cu Securitatea din aceasta cauza) pe: Andrei Plesu, Mircea Dinescu, Gabriel Andreescu si altii. Ii sprijinea si ii proteja prin faptul ca era in permanent contact cu ei. Aceasta era o protectie vis-a-vis de Securitate, ca un diplomat strain stie ce se intampla. Ii invita foarte des la el, la resedinta lui sau la ambasada, ba chiar facea un lucru interzis de regulile si uzantele diplomatice: a folosit valiza diplomatica pentru a scoate din Romania documente ale dizidentilor pentru a le transmite in Occident. Astfel, un foarte cunoscut interviu pe care Mircea Dinescu l-a acordat unui ziar francez, cred ca era Liberation, in primavara lui 1989, facut la Bucuresti. Autorul interviului nu a vrut sa riste sa ia cu el inregistrarea stiind ca va fi perchezitionat si ca i se va lua, a lasat-o aici si a fost scoasa din tara de Coen Stork. Coen Stork a fost dupa 1990 foarte apreciat pentru lucrul acesta. El este cel care in 22 decembrie 1989 s-a dus la Mircea dinescu acasa cand inca avea securistii la poarta si, pentru ca nu a fost lasat sa intre, i-a strigat din strada in franceza: “S-a terminat!”. Ceausescu fugise cu elicopterul. Dupa 1990 s-a publicat si o carte, o carte interviu facuta de Gabriel Andreescu cu Coen Stork; cartea se cheama “Cel mai iubit dintre amabasadori”. Coen Stork a intrat intr-o relatie foarte stransa cu romanii si cu Romania, iar in anul 2000, cand era deja la pensie, s-a intors la Bucuresti, a facut rost de un grant din partea Ministerului de Externe al Olandei de o jumatate de milion de dolari si cu banii acestia a finantat si infiintat IRIR. A foat prima entitate de acest gen, privata si deci, independenta din Romania, ceea ce este si astazi. Toate entitatile care au de-a face cu studiul istoriei recente, ca este vorba de Institutul pentru Revolutia din Decembrie, ca este vorba de Institutul pentru Studiul Totalitarismului si toate celelalte, toate sunt finantate din surse oficiale, intr-un fel sau altul. Sau ca se cheama Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului care-i finantat de guvern, toate din acesta cauza beneficiaza de bani de la stat, dar sunt supuse si interferentelor politice, care se rasfrang, evident si negativ, asupra activitatii lor. Deci, noi suntem singura entitate independenta din acest punct de vedere. Eu am preluat conducerea institutului in 2008, cand l-am gasit in stare deplorabila, abandonat, dupa ce se epuizase finantarea initiala; fondurile se terminasera si nimeni nu a mai putut sa faca rost de bani si l-au abandonat. Mai exista doar pe hartie.
Nini: Unde ne aflam acum?
Dl. Tofan: Acum suntem in biblioteca institutului si puteti vedea o parte din biblioteca noastra. Avem o biblioteca impresionanta, de mii de volume, avem colectii de documente, arhive. Misiunea mea a fost ca din 2008 sa incerc sa readuc la viata acest institut, sa-l pun din nou pe picioare si sa relansam activitatea. Noi ne sustinem numai din donatii private; nu avem alta sursa de venit si din acesta cauza viata noastra nu este intotdeauna foarte simpla.
Nini: As dori sa-mi spuneti cate ceva despre cartea “Afacerea Tanase”.
Dl. Tofan: Cartea “Afacerea Tanase” este inca in lucru.
Nini: Am crezut ca este deja finalizata.
Dl. Tofan: Nu, dar se va face si un film documentar despre “Afacerea Tanase”. Institutul a scos de curand doua carti la Editura Adevarul. Aceste carti au fost lansate recent la Targul Gaudeamus.
Nini: Am fost si eu acolo, erati impreuna cu dl. Cioroianu.
Dl. Tofan: Da. Una dintre carti este scrisa de Virgil Tanase, deci chiar de eroul acestei faimoase afaceri de acum 30 de ani. Aceasta carte se numeste “Leapsa pe murite”; este o carte autobiografica, excelent scrisa, foarte interesanta, pe care o recomand oricui. O recomand insistent; este ca un roman politist. De fapt, autorul Virgil Tanase si-a si numit-o “un roman adevarat”, iar unul din capitolele acestei carti descrie din perspectiva lui, ceea ce s-a numit “Afacerea Tanase”. In 1982, la Paris, un agent al Securitatii care traia in Franta de mai multi ani, implantat in Franta ca, “cartita”, cum se numeau, primeste ordin sa-i execute pe Paul Goma si pe Virgil Tanase; la pachet, o dubla comanda de lichidare. Aceasta a fost faimoasa “Afacere Tanase”. Este foarte complexa, o cercetez de cativa ani de zile, pot spune ca i-am descoperit si secretul, “cheia” acestei afaceri. Toate vor urma sa fie explicate in carte si in filmul documentar.
Nini: As dori sa treceti la “Lista lui Secu”.
Dl. Tofan: “Lista lui Secu” este un proiect foarte dificil, foarte laborios. El a fost inceput la IRIR chiar de la inceputul existentei institutului din 2000-2001 si vrea sa fie un fel de nomenclator al tuturor celor care au lucrat in Ministerul de Interne in toti anii perioadei comuniste. Ca au fost ofiteri de Securitate, ca au fost in sistemul represiv penitenciar, si va da-ti seama ca este o munca enorma de identificare, de verificare a datelor despre fiecare fost securist.
Nini: Cum aveti acces la aceste date?
Dl. Tofan: Datele astea se pot obtine in multe feluri si in primul rand se pot procura de la CNSAS unde noi avem acreditare, mergem si studiem documentele. Sunt date care trebuie verificate pentru ca nu poti pune acolo orice auzi sau spune cineva.
Nini: Da, pentru ca poti sa acuzi o persoana care nu a avut nicio tangenta cu situatia in cauza.
Dl. Tofan: Evident, plus ca la noi se face o munca stiintifica, nu cum ar face niste amatori care au auzit ca “Cutarescu” a facut si a dres si-i pun numele pe o hartie.
Nini: As dori sa dezvoltati un pic proiectul “Opriti muzica”.
Dl. Tofan: “Opriti muzica” este un proiect dedicat lui Cornel Chiriac, un proiect despre Cornel Chiriac. Stim ce rol cu totul special a jucat Cornel Chiriac pentru cateva generatii de oameni din Romania si ce influenta extraordinara a avut el. Stim de asemeni ce sfarsit a avut Cornel Chiriac iar lucrurile acestea nu pot fi lasate la o parte sau trecute cu vederea asa usor. Noi am inceput prin a studia dosarul de la CNSAS al lui Cornel Chiriac, dar acest dosar, dupa parerea mea este incomplet, cum am observat in multe cazuri ca se intampla cu dosarele de la CNSAS. Inainte ca sa ele ajunga la CNSAS au fost periate si s-a scos din ele ce era mai incriminant, mai neplacut pentru servicii. Desi, am putea sa ne intrebam: “Oare astazi ce sens ar avea ca Serviciile Secrete din Romania sa protejeze fosta Securitate?” Ne putem intreba, nu? Ei, lucrul se intampla, totusi. Se intampla in mod evident si poate fi ilustrat prin N cazuri de dosare de la CNSAS care au fost periate. In cazul dosarului lui Cornel Chiriac sare in ochi faptul ca se gasesc acolo foarte multe materiale despre perioada lui in Romania, deci pana in 1969 cand a fugit, si nimic despre cei 6 ani pe care el i-a petrecut la Europa Libera de parca nu i-ar mai fi interesat. Au fost anii cand i-a interesat in cel mai inalt grad ce face Cornel Chiriac. Nicio urma in acel dosar. Tot ce ar fi putut cumva sa incrimineze fosta Securitate pe acest palier al urmaririi, observarii sau actiunilor impotriva lui Cornel Chiriac lipseste. Asta este o mare problema pentru ca noi incercam sa reconstituim din diverse alte surse ce s-a intamplat atunci si mai ales ce s-a intamplat in 4 martie 1975, cind Cornel a fost asasinat. Este un proiect in lucru. Un album ocazionat de acest interviu poate fi vazut aici:
