duminică, 4 iulie 2010

Ungurii ne aşteaptă cu autostrada la graniţă

În timp ce ungurii sunt aproape de finalizarea lucrărilor la porţiunea de autostradă care face legătura cu România, la noi lucrările sunt în "stadiul zero".
Atenţie, vine autostrada! Acesta este mesajul pe care îl primim de la vecinii noştri maghiari. În timp ce ungurii urmează să finalizeze autostrada care face legătura dintre Budapesta şi Arad, autorităţile române nu au demarat nici măcar procedurile de licitaţie pentru tronsonul Arad - Nădlac. Potrivit site-ului CNADNR, lucrările la acest tronson ar fi trebuit să înceapă în trimestrul III din 2009. Am ajuns în trimestrul III din 2010, iar ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, recunoaşte că pe această porţiune nu s-a făcut nimic."Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a depus cererea de finanţare la Autoritatea de Management care i-a dat aviz favorabil. Aceasta a fost trimisă mai departe la Comisia Europeană", reiese dintr-un comunicat remis de CNADNR pentru Realitatea.net. "Valoarea estimată pentru construirea autostrăzii Arad –Nădlac este de 1.106.931.960 lei, fără TVA. Proiectul va fi finanţat de Uniunea Europeană prin Fonduri de Coeziune în procent de 85% şi de Guvernul României 15%. Fară asigurarea finanţării pentru construirea autostrazii Arad-Nădlac, CNADNR nu poate contracta niciun constructor", mai reiese din comunicat.


Cum de la alţii se poate şi la noi nu? Nu este greu de răspuns. De vină este criza, au lăsat să se înţeleagă reprezentanţii Companiei. Şi totuşi, dacă ne uităm la vecinii noştri unguri, am putea fi invidioşi, pentru că se pare că ei au descoperit secretul pe timp de criză. Printre multele exemple pe care le putem da la capitolul lucrări întârziate se află şi Podul de la Vidin. Un pod destul de controversat între autorităţile române şi cele bulgare, ultimele fiind mult mai avansate în ceea ce priveşte lucrările. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, declara la începutul lunii iunie, la Calafat, că bulgarii au folosit o "minciunică" privind întârzierile la construcţia podului Vidin-Calafat. El a făcut referire la faptul că firma bulgară, care execută podul peste Dunăre, a invocat stadiul întârziat al lucrărilor care revin părţii române. El a mai spus că stadiul lucrărilor care revin părţii române nu poate împiedica ridicarea construcţiei de care se ocupă partea bulgară, adăugând că ce se întâmplă pe malul românesc nu împiedică cu nimic lucrările pe malul bulgăresc. Construcţia celui de-al doilea pod peste Dunăre, Calafat-Vidin, ar trebui finalizată anul viitor. Compania spaniolă Azvi-Vimac JV, care se ocupă de lucrările care-i revin părţii române, are termen de finalizare a contractului până în iunie 2011."În acest moment, proiectul este în faza de exproprieri. Până acum, exproprierile s-au făcut în proporţie de 96,63%, urmând începerea lucrărilor", a declarat pentru realitatea.net Carmen Dincă, şef Serviciul de Comunicare al CNADNR.


http://cotidianul.ro/118700-Ungurii_ne_asteapta_cu_autostrada_la_granita