duminică, 27 iunie 2010

CM Fotbal: Anglia - Germania

"Ori de cîte ori jucăm cu ei, englezii încă se cred în al Doilea Război Mondial. Au trecut atîtea decenii de atunci şi ei continuă să sape şi acum tranşee". Remarca îi aparţine preşedintelului lui Bayern, Uli Honess, şi explică în mare măsură imensa rivalitate dintre cele două mari naţiuni fotbalistice. Dar asta nu-i totul.

Mama tuturor rivalităţilor din sport, cum e văzut clasicul Germania - Anglia, a fost cultivată peste ani de presa din ambele ţări, prin comentarii bombastice şi aluzii care mai de care mai spumoase. Unele chiar sub limita bunului simţ. Dar şi alimentată de marile bătălii date de astă-dată pe terenul de fotbal la Mondiale, la Euro sau în calificări. (Sursa: gsp.ro)

Optimile de finală ale Campionatului Mondial din Africa de Sud programează astăzi primul șoc de la această ediție, Germania-Anglia, un adevărat clasic al fotbalului. Suflarea fotbalistică de pretutindeni așteaptă cu mare nerăbdare ciocnirea din această după-amiază de pe arena Free State din Bloemfontein, care reprezintă un nou episod dintr-un serial fără sfârșit al cărui subiect îl reprezintă imensa rivalitate dintre cele două națiuni.


Vorbim despre o rivalitate născută în cel de-al Doilea Război Mondial care a fost alimentată peste ani de marile bătălii care s-au dat pe terenurile de fotbal la turneele finale de Campionat European sau Mondial. De această dată, decorul și actorii vor fi alții pentru că orgoliile sunt și vor fi la fel de mari.

Este pentru a doua oară când cele două mari forțe ale fotbalului se vor duela la o mare competiție în ultimii 20 de ani. La Mondialul din Italia 1990 şi apoi la Euro 1996, nemţii i-au bătut pe englezi la penalty-uri, ultima dată chiar la ei acasă. Cinci ani mai târziu englezii și-au luat revanșa pe care nici ei, dar nici nemţii nu o vor uita niciodată. În preliminariile CM 2002, Anglia învingea la Munchen cu un neverosimil 5-1 şi îşi netezea drumul către Coreea de Sud şi Japonia. Ultimul meci direct a fost amical şi a fost câştigat tot de Anglia cu 2-1, şi tot în deplasare. Peste toate aceste confruntări rămâne însă finala de neuitat de la Mondialul găzduit chiar de Anglia în 1966. "Leii britanici" au cucerit atunci singurul lor titlu mondial după o victorie cu 4-2 obţinută graţie unui "hat-trick" al legendarului Hurst şi a unui gol controversat despre care nici acum nu se ştie exact dacă a fost sau nu...

Pentru meciul de diseară, antrenorul Joachim Low va conta din nou pe atacantul Miroslav Klose, care și-a ispășit etapa de suspendare după cartonașul roșu primit contra Serbiei, însă nu-i va putea folosi pe Cacau care acuză probleme medicale, și mai ales pe Schweinsteiger, care are șanse infime să joace împotriva Angliei din cauza unei leziuni la coapsă. De partea cealaltă, Fabio Capello îl va putea titulariza pe Carragher, revenit după suspendarea pentru cumul de "galbene", acesta urmând să facă pereche în centrul apărării cu Terry.

lhttp://www.jurnalul.ro/stire-cm2010/cm-2010-live-germania-anglia-17-00-547897.html