Am plecat din România în 1974, legal, prin căsătorie. Aveam 28 de ani. I-am scris lui Cornel Chiriac la München, la sediul postului de radio şi n-am primit nici un răspuns. Apoi, în primăvara lui 75, am citit în ziar despre moartea lui şi despre presupusa asasinare de către spioni. M-am speriat. După vreo cinci săptămîni am primit un telefon de la un domn care se recomanda Valeriu Pop, administratorul departamentului românesc de la Radio "Europa liberă". Cînd am auzit cine era, am trîntit telefonul. După vreo săptămînă, a sunat însuşi Noel Bernard. M-a rugat să nu închid telefonul. Avea în faţă scrisoarea mea către Cornel Chiriac. I-am spus să-mi dea numărul de telefon de la radio ca să sun eu înapoi. A început să rîdă: "Vreţi să mă verificaţi, nu-i aşa?". Am sunat la informaţii, am cerut numărul de la "Europa liberă" din München, numărul corespundea, aşa că l-am sunat înapoi pe Noel Bernard. Am aflat că aveau nevoie de un redactor muzical. În scrisoare erau datele mele şi un CV. Reieşea de acolo că fusesem cel mai bun DJ din România.
M-am întîlnit cu Noel Bernard, a fost un fel de concurs pentru post la care au mai participat Moni Bordeianu, primul solist de la Phoenix, care era pe undeva prin Chicago şi care trimisese o emisiune-pilot, şi Camil Petrescu, fiul scriitorului, care a trimis la rîndul lui o emisiune de la New York. De emisiunea lui Camil mă temeam cel mai tare. Din punctul meu de vedere, emisiunea lui era cea mai bună, însă Camil Petrescu nu voia să vină în Europa... aşa că m-au ales pe mine.
Eu sînt singurul de la Radio "Europa liberă" care a păstrat toată corespondenţa cu ascultătorii. Regula la radio era că atunci cînd terminai cu listele de by request, trebuia să dai scrisorile la arhivă. Eu, în schimb, am păstrat toate scrisorile, căci am aflat că cei de la arhivă, după o anumită perioadă, le distrugeau. Am cîteva mii de scrisori, în doi saci mari de plastic. Îşi luau pseudonime. Vampirul de fier, Lăcrimioara alias Văduva veselă din Galaţi, Bel-ami din Produleşti, Othello 1600, George alias Lordul de Suceava, Valy alias Contele de Fălticeni, Blue pirate... aveau tot felul de pseudonime din astea pentru că erau rockeri, depecheri sau mai ştiu eu ce. Dar şi altele mai inteligente, cum ar fi Supusul firii înţelepte. Îmi scriau des Trotinetă şi Tricicletă din Cetatea de foc a Reşiţei industrializate.
În perioada mea de început, atunci cînd încă mai trăia Noel Bernard, scriau oameni în vîrstă: "Domle, mai terminaţi odată cu muzica aia de idioţi, pentru că în ţară sînt probleme, iar noi vrem să ascultăm comentarii politice!". Bernard a venit într-o zi la mine în emisiune şi a spus că noi sîntem un post de radio pentru România şi transmitem pentru mai multe categorii de vîrstă. Deci şi tineretul ne interesează. Cei care reclamă că dăm prea multă muzică să nu uite că aparatul de radio are şi un buton din care poate fi închis! Astea au fost cuvintele lui. A fost extrem de ferm. El intuia de fapt că emisiunile mele formau o pătură de ascultători foarte tineri care, în timp, începeau să asculte şi emisiunile politice.(Sursa)
