Am ajuns acasa

Saptamina trecuta a venit Andrei, prietenul meu Andrei, care acum locuieste in America. A stat numai o saptamina, timp in care ar fi trebuit sa ne intilnim in Vama si sa facem o baie ca pe vremuri, dezbracati de absolut orice haina de pe noi, deoarece, cum spunea Andrei odata, "nu ne e rusine cu corpurile noastre".

Vremurile si viata au facut in asa fel incit nu am putut sa ajung si eu in Vama si in concluzie, nu m-am putut i9ntilni cu Andrei. Mi-a parut rau, insa, un telefon primit de la Andrei, mi-a mai indulcit putin supararea... Suna telefonul, ma uit pe display, vad ca ma suna Andrei, ii raspund, la care Andrei imi spune pur si simplu: "Dorule, am ajuns acasa!"...

Mai e ceva de comentat la afirmatia asta a lui Andrei? Teoretic, n-ar mai fi nimic de zis, insa practic, dupa ce am auzit cu cita bucurie mi-a spus Andrei ca a ajuns acasa, aproape ca nu ma mai puteam stapini... L-am si rugat de fapt, sa nu ma mai faca sa pling... La care Andrei mi-a raspuns foarte natural: Pai plingi... de ce sa nu plingi? Daca asa simti, plingi, prietene...