skip to main |
skip to sidebar
Victimizarea la romani - Partea a V-a: Sistemul, barbarii de tirani și
reacțiunea
România este o ţară săracă din Europa, în fapt cea mai puţin dezvoltată ţară din Uniunea Europeană. Altfel spus, România este una dintre ultimele ţări în topul celor mai dezvoltate ţări de pe mapamond. Parcă aşa sună un pic mai bine! Românii sînt însă deştepţi, harnici, ospitalieri, viteji, demni, mîndri, oneşti, şi au o ţară bogată în resurse naturale. Sau cel puţin aşa învaţă ei la şcoală. Spune-i unui român că nu-i aşa şi o să ai o probabilitate ridicată de a te confrunta cu o reacţie vehementă. Argumentele vor curge şiroaie, începînd cu imnul naţional în care nişte despoţi necivilizaţi au răsărit din neant şi au asuprit un popor atît de luminat şi de înzestrat, adormindu-l. Primarul unui orăşel îmi explica acum cîţiva ani cum românii nu sînt mai corupţi decît alţii, însă vin ăia din UE pe capul nostru şi ne acuză, că „sîntem mai mici şi ultimii sosiţi“ şi de aia se iau de noi, pe cînd „la ei e şi mai rău“. Dacă încerci însă să afli de unde vine acest rest de corupţie, fie el şi mai redus decît în alte părţi, o să trăieşti o revelaţie interesantă. Nimeni nu e vinovat de a fi corupt, exceptînd un grup restrîns de politicieni – mafioţi şi oligarhi –, în fapt toată clasa politică, în afară de unul, mare luptător, ale cărui nume şi meserie diferă în funcţie de martorul ce îţi relatează povestea: ba e căpitan de navă, ba mare iubitor de Dumnezeu, cioban şi patron, ba fost securist cinstit, ba fost nomenclaturist luminat, ba cine ştie ce profesor naiv pe care îl prostesc toţi ăilalţi. În rest, toţi politicienii sînt corupţi, iar toţi ceilalţi nişte îngeraşi, hăcuiţi sistematic de cei cîţiva întinaţi fără scrupule. Corupţia – ţi se va spune – este omniprezentă în sistemul medical. Nu există însă nici un medic care să fie responsabil de ea, ba, mai mult, nici măcar corpul medical, în ansamblu, nu are de-a face cu perpetuarea corupţiei. Sistemul e de vină. Calitatea învăţămîntului lasă de dorit. Proaspăta clasare, în studiul PIRLS (un studiu care evaluează abilităţile de lectură, .pirls.bc.edu), a elevilor de clasa a IV-a pe ultimul loc din Europa, în ce priveşte cititul nu face altceva decît să confirme o realitate pe care începuseră să o intuiască cu toţii. De altfel, studii de genul acesta sînt disponibile încă din a doua parte a anilor ’90, toate plasînd elevii români de clasa a IV-a sau a VIII-a pe ultimele poziţii în Europa. Ceea ce li s-a reproşat însă mai mereu pînă în prezent a fost metodologia. Ea era de vină pentru rezul-tatele noastre slabe, fiind centrată pe lumea vestică. Glumind, se poate spune că vecinii noştri cu rezultate mai bune – precum bulgarii, ungurii sau cei din Republica Moldova – au nişte „pile“ la metodologia asta! Altfel, dacă stăm să căutăm un vinovat pentru calitatea redusă a educaţiei şcolare, o să găsim rapid vinovatul. Acesta nu este însă localizat la nivelul unui individ sau grup, ci este vorba de mai vechiul nostru inamic: sistemul. Sistemul acesta, dacă mă gîndesc bine, trebuie că e un fel de rudă cu barbarii ăia de tirani care tot ne anesteziază prin imnul naţional. Şi tot rudă cu ei trebuie să fie şi UE, care, invidioasă pe fermierii noştri, ne-a acuzat doar pe noi de gripă aviară. Aşa cum mi-au explicat mai mulţi cetăţeni, membri de vază ai societăţii, unii fiind chiar decani prin varii facultăţi româneşti, de fapt toate ţările aveau aviară, dar numai pe noi ne puneau să omorîm păsările, ca să se ofilească vajnica noastră industrie de zburătoare şi să asigure piaţă de desfacere pentru zburătoarele lor de calitate proastă. Pînă de curînd, dacă o echipă mînca bătaie la fotbal, de vină erau arbitrii, calitatea terenului, accidentările din alte meciuri, cartonaşele roşii sau faptul că adversarii au îndrăznit să nu se dea la o parte. Nu conta faptul că adversarii jucau pe acelaşi teren, că accidentările puteau fi prevenite, cartonaşele evitate etc. Mereu apărea un baubau din acesta, rudă cu „sistemul“, care voia să ne dea nouă în cap, că eram mai mici şi mai înzestraţi. Mai nou, e de bonton să anunţi mai întîi vina echipei tale şi apoi să acuzi existenţa unei conspiraţii a celorlalte echipe şi a arbitrilor, care se îndreaptă, evident, împotriva ta. Am invocat pînă aici, ironic, cîteva exemple despre cum românii caută mereu un vinovat pentru necazurile pe care le au şi despre cum îl găsesc mereu pe acesta într-o realitate exterioară. Sociologic vorbind, explicaţia este relativ banală. Există o tradiţie a civilizaţiilor umane de a plasa responsabilitatea evenimentelor negative în exterior. Forţe supranaturale şi inamici perpetui sînt cei care caută să împiedice dezvoltarea celor buni. Acesta este fundalul oricărui basm, în care eroii pozitivi se confruntă cu forţele răului. Mai mult, oamenii sînt buni prin definiţie, singurii răi în interiorul colectivităţii de apartenenţă sînt de regulă cei care primesc acest rol, cu alte cuvinte, cei care sînt plasaţi în funcţii de conducere. Foarte simplist, acesta este modelul societăţii tradiţionale. Modernitatea a mutat însă accentele: indivizii au devenit din ce în ce mai autonomi şi mai stăpîni pe viaţa lor. Ei au mai multe libertăţi, dar şi responsabilităţi. Vina pentru disfuncţionalităţile societăţii poate fi regăsită în interiorul societăţii şi corectată în consecinţă. Sistemul ca atare este prea puţin important. El este făcut de oameni şi prin urmare oamenii îl pot schimba. Tiranii nu pot exista fără suportul oamenilor, suficient de independenţi pentru a-şi putea alege şefi asemenea lor. O clasă politică şi un sistem corupt reflectă prin urmare o societate căreia îi este mai la îndemînă să trăiască cu corupţia decît fără ea. Nu există nicăieri în lume o societate complet modernă, postmodernă sau tradiţională. Pretutindeni vom regăsi deopotrivă indivizi mai tradiţionalişti, convieţuind alături de oameni mai moderni sau orientaţi mai degrabă către postmodernism valoric şi ca mod de viaţă. Chiar şi în societăţile cele mai moderne, vom regăsi stereotipuri ale victimizării. Pe de altă parte, schimbarea nu este una rapidă, modernitatea nu vine dintr-odată ca o „reacţiune“ care să pocnească şi să alunge vinovăţia „sistemului“ şi să proclame responsabilitatea fiecăruia. Probabil va mai trece ceva timp pînă vom realiza cu adevărat că sîntem săraci pentru că sîntem slab educaţi, avem o productivitate redusă, infrastructură inexistentă, un consum disproporţionat, nu ne îngrijim sănătatea aşa cum trebuie, nu ne spălăm suficient de des şi multe astfel de rele pentru care doar Noi sîntem responsabili.
România este o ţară săracă din Europa, în fapt cea mai puţin dezvoltată ţară din Uniunea Europeană. Altfel spus, România este una dintre ultimele ţări în topul celor mai dezvoltate ţări de pe mapamond. Parcă aşa sună un pic mai bine! Românii sînt însă deştepţi, harnici, ospitalieri, viteji, demni, mîndri, oneşti, şi au o ţară bogată în resurse naturale. Sau cel puţin aşa învaţă ei la şcoală. Spune-i unui român că nu-i aşa şi o să ai o probabilitate ridicată de a te confrunta cu o reacţie vehementă. Argumentele vor curge şiroaie, începînd cu imnul naţional în care nişte despoţi necivilizaţi au răsărit din neant şi au asuprit un popor atît de luminat şi de înzestrat, adormindu-l. Primarul unui orăşel îmi explica acum cîţiva ani cum românii nu sînt mai corupţi decît alţii, însă vin ăia din UE pe capul nostru şi ne acuză, că „sîntem mai mici şi ultimii sosiţi“ şi de aia se iau de noi, pe cînd „la ei e şi mai rău“. Dacă încerci însă să afli de unde vine acest rest de corupţie, fie el şi mai redus decît în alte părţi, o să trăieşti o revelaţie interesantă. Nimeni nu e vinovat de a fi corupt, exceptînd un grup restrîns de politicieni – mafioţi şi oligarhi –, în fapt toată clasa politică, în afară de unul, mare luptător, ale cărui nume şi meserie diferă în funcţie de martorul ce îţi relatează povestea: ba e căpitan de navă, ba mare iubitor de Dumnezeu, cioban şi patron, ba fost securist cinstit, ba fost nomenclaturist luminat, ba cine ştie ce profesor naiv pe care îl prostesc toţi ăilalţi. În rest, toţi politicienii sînt corupţi, iar toţi ceilalţi nişte îngeraşi, hăcuiţi sistematic de cei cîţiva întinaţi fără scrupule. Corupţia – ţi se va spune – este omniprezentă în sistemul medical. Nu există însă nici un medic care să fie responsabil de ea, ba, mai mult, nici măcar corpul medical, în ansamblu, nu are de-a face cu perpetuarea corupţiei. Sistemul e de vină. Calitatea învăţămîntului lasă de dorit. Proaspăta clasare, în studiul PIRLS (un studiu care evaluează abilităţile de lectură, .pirls.bc.edu), a elevilor de clasa a IV-a pe ultimul loc din Europa, în ce priveşte cititul nu face altceva decît să confirme o realitate pe care începuseră să o intuiască cu toţii. De altfel, studii de genul acesta sînt disponibile încă din a doua parte a anilor ’90, toate plasînd elevii români de clasa a IV-a sau a VIII-a pe ultimele poziţii în Europa. Ceea ce li s-a reproşat însă mai mereu pînă în prezent a fost metodologia. Ea era de vină pentru rezul-tatele noastre slabe, fiind centrată pe lumea vestică. Glumind, se poate spune că vecinii noştri cu rezultate mai bune – precum bulgarii, ungurii sau cei din Republica Moldova – au nişte „pile“ la metodologia asta! Altfel, dacă stăm să căutăm un vinovat pentru calitatea redusă a educaţiei şcolare, o să găsim rapid vinovatul. Acesta nu este însă localizat la nivelul unui individ sau grup, ci este vorba de mai vechiul nostru inamic: sistemul. Sistemul acesta, dacă mă gîndesc bine, trebuie că e un fel de rudă cu barbarii ăia de tirani care tot ne anesteziază prin imnul naţional. Şi tot rudă cu ei trebuie să fie şi UE, care, invidioasă pe fermierii noştri, ne-a acuzat doar pe noi de gripă aviară. Aşa cum mi-au explicat mai mulţi cetăţeni, membri de vază ai societăţii, unii fiind chiar decani prin varii facultăţi româneşti, de fapt toate ţările aveau aviară, dar numai pe noi ne puneau să omorîm păsările, ca să se ofilească vajnica noastră industrie de zburătoare şi să asigure piaţă de desfacere pentru zburătoarele lor de calitate proastă. Pînă de curînd, dacă o echipă mînca bătaie la fotbal, de vină erau arbitrii, calitatea terenului, accidentările din alte meciuri, cartonaşele roşii sau faptul că adversarii au îndrăznit să nu se dea la o parte. Nu conta faptul că adversarii jucau pe acelaşi teren, că accidentările puteau fi prevenite, cartonaşele evitate etc. Mereu apărea un baubau din acesta, rudă cu „sistemul“, care voia să ne dea nouă în cap, că eram mai mici şi mai înzestraţi. Mai nou, e de bonton să anunţi mai întîi vina echipei tale şi apoi să acuzi existenţa unei conspiraţii a celorlalte echipe şi a arbitrilor, care se îndreaptă, evident, împotriva ta. Am invocat pînă aici, ironic, cîteva exemple despre cum românii caută mereu un vinovat pentru necazurile pe care le au şi despre cum îl găsesc mereu pe acesta într-o realitate exterioară. Sociologic vorbind, explicaţia este relativ banală. Există o tradiţie a civilizaţiilor umane de a plasa responsabilitatea evenimentelor negative în exterior. Forţe supranaturale şi inamici perpetui sînt cei care caută să împiedice dezvoltarea celor buni. Acesta este fundalul oricărui basm, în care eroii pozitivi se confruntă cu forţele răului. Mai mult, oamenii sînt buni prin definiţie, singurii răi în interiorul colectivităţii de apartenenţă sînt de regulă cei care primesc acest rol, cu alte cuvinte, cei care sînt plasaţi în funcţii de conducere. Foarte simplist, acesta este modelul societăţii tradiţionale. Modernitatea a mutat însă accentele: indivizii au devenit din ce în ce mai autonomi şi mai stăpîni pe viaţa lor. Ei au mai multe libertăţi, dar şi responsabilităţi. Vina pentru disfuncţionalităţile societăţii poate fi regăsită în interiorul societăţii şi corectată în consecinţă. Sistemul ca atare este prea puţin important. El este făcut de oameni şi prin urmare oamenii îl pot schimba. Tiranii nu pot exista fără suportul oamenilor, suficient de independenţi pentru a-şi putea alege şefi asemenea lor. O clasă politică şi un sistem corupt reflectă prin urmare o societate căreia îi este mai la îndemînă să trăiască cu corupţia decît fără ea. Nu există nicăieri în lume o societate complet modernă, postmodernă sau tradiţională. Pretutindeni vom regăsi deopotrivă indivizi mai tradiţionalişti, convieţuind alături de oameni mai moderni sau orientaţi mai degrabă către postmodernism valoric şi ca mod de viaţă. Chiar şi în societăţile cele mai moderne, vom regăsi stereotipuri ale victimizării. Pe de altă parte, schimbarea nu este una rapidă, modernitatea nu vine dintr-odată ca o „reacţiune“ care să pocnească şi să alunge vinovăţia „sistemului“ şi să proclame responsabilitatea fiecăruia. Probabil va mai trece ceva timp pînă vom realiza cu adevărat că sîntem săraci pentru că sîntem slab educaţi, avem o productivitate redusă, infrastructură inexistentă, un consum disproporţionat, nu ne îngrijim sănătatea aşa cum trebuie, nu ne spălăm suficient de des şi multe astfel de rele pentru care doar Noi sîntem responsabili. 
