Timpul chitarelor electrice - o carte de exceptie scrisa de Doru Ionescu, carte pe care din pacate, nu am reusit inca sa o am. Poate dupa ce se va tipari editia a II-a.Pentru a intelege starea de fapt a muzicii romanesti actuale si incotro ne indreptam (cu totii, artisti sau public), trebuie mai intai sa recuperam trecutul. Doru Ionescu a facut un prim pas, poate cel mai important, in aceasta directie. Cartea sa, Timpul chitarelor electrice, este rezultatul a cincisprezece ani de activitate mass media, axata pe subiecte rock si folk. Mai mult decat a aduna intre coperti o munca deja facuta, lucrarea, luata ca intreg, are la baza puncte de vedere aparte. Metoda de abordare propusa raspunde in mod direct circumstantelor in care s-a nascut Jurnalul de calatorie in arhiva TVR.
Disting un nivel epic, acela al pasilor intreprinsi de ziaristul, omul de radio & televiziune si nu in ultimul rand scriitorul Doru Ionescu in cautarea, gasirea si identificarea unor materiale video prin arhivele TVR, dar si in obtinerea interviurilor cu personajele cartii sau adunarea bibliografiei pentru articole, emisiuni, Timpul chitarelor. Pe un alt palier sunt interviurile: continutul lor ii prezinta pe cei care au adus in Romania sunetul electric, cu toate consecintele sale. In spatele acestor interviuri, o munca uriasa de realizare a lor, dar si de selectie, ordonare, etc. In fine, dimensiunea documentara, monografica si de antropologie culturala, domenii ce se intersecteaza, plaseaza cartea in galeria lucrarilor de specialitate indispensabile unei cercetari in aceasta zona.
Lipsa unui punct de referinta general acceptat sau interpretarile tendentioase ale pretinsilor initiati sunt ceva la ordinea zilei in patria lui Caragiale. Deoarece parerile pe marginea subiectului depasesc masiv numarul textelor onorabile aflate in circulatie, autorul se expune din start riscului de a-i fi rastalmacite cuvintele. Spiritul oral al redactarii, experienta puternic subiectiva si tonul monografic – confesional pot genera unele delimitari de continut. Cititorul ar putea uita de asemenea, ca in numeroase randuri are de-a face nu cu ideile scriitorului ci cu ale personajelor intervievate, in principiu mai interesate de propria imagine decat de raspunsul la intrebarile puse. Doru Ionescu accepta buna credinta a subiectilor, mergand exclusiv pe varianta criticii pozitive. Adaugand faptul ca selectia, atent facuta, ocoleste exemplele negative, lectura in necunostinta de cauza acrediteaza ideea ca Romania ar fi un Eldorado al rock-ului. Asadar atentie : nivelul cartii il depaseste pe cel al muzicii autohtone ! O prefata tehnica, in care sa se puncteze aspectele de mai sus, apare drept conditie prioritara pentru editia a doua.
Cu toate “problemele” semnalate, Timpul chitarelor electrice poarta din punctul nostru de vedere numarul unu in privinta investigarii fenomenului si mentalitatii rock din Romania. Odata cu trecerea timpului, importanta acestei carti va creste exponential. In afara de salvarea de la distrugere a unor bobine (de film) cu Phoenix, Sfinx, Rosu si Negru, Mondial, Progresiv TM, si asa mai departe, Doru Ionescu a salvat de la uitare o multime de alte lucruri nevazute: amintirile celor in cauza despre rock-ul de la noi. Este vorba de un intreg, complex si irepetabil fenomen generat de emisiunile Remix Underground. Fara acest salutar brainstorming nu ar fi fost posibila recuperarea in sistem a unor informatii despre muzica noastra, atat de vitregita sub secera si ciocan.
Cartea nu se adreseaza doar iubitorilor sau cunoscatorilor de muzica, celor ce au trait perioada, ori pasionatilor de istorie recenta. Pentru a te bucura de randurile sale este de ajuns sa parcurgi la intamplare un paragraf (eventual printre rafturile unei librarii) si vei dori sa afli mai multe. Latura delectiva se intalneste magistral cu cea instructiva. Dupa o astfel de lectura, cunoscatorul va reconsidera ceea ce stie (chiar daca nu va recunoaste), iar omul neutru la muzica isi va schimba atitudinea fata de “sunete”.
Editura care a publicat cartea este HUMANITAS EDUCATIONAL ceea ce vorbeste de la sine despre recunoasterea de care se bucura autorul cu subiectul sau. Interesant este ca, in sfarsit underground-ul incepe sa fie luat in consideratie ca alternativa viabila a stilurilor academice, oficiale. Astazi (aproape) nimeni (de la noi din tara) nu se mai indoieste de faptul ca valoarea si nonconformismul se pot accepta reciproc. Din nefericire, decenii de-a randul, oamenii de nadejde ai patriei noastre au considerat ca inamicul public cel mai de temut este omul cu plete, blugi si chitara. De vina in asemenea cazuri este numai ignoranta, alimentata de refuzul adevarurilor incomode. Cunoasterea inseamna putere. Cunoasterea unei istorii scutite de elemente programatice sau ideologice, altfel spus a faptelor, asa cum au fost. Iata punctul forte al initiativei Ionescu – Humanitas : adevarul mai presus decat legenda. Iesirea (in sfarsit) din labirint.
Consideram prefata lui Robert Turcescu – interesanta, dar neadecvata cartii de fata – exclusiv un factor de publicitate. Durata de viata a lucrarii, credem noi, va depasi aripile (conjuncturale ale) faimei de care se bucura vedeta mass media citata, in momentul aparitiei editoriale. In aceeasi idee, ne intrebam de ce era nevoie (pe coperta patru), dupa cuvintele lui Andrei Oisteanu si de cele ale lui Florian Pittis? Uneori mai mult nu inseamna mai bine.
Autorul a rezistat tentatiei de a se prezenta in calitate de atoatestiutor si a impune monopolul pe subiect. Problemele tratate sunt departe de a fi fost epuizate. In lipsa documentatiei (temeinice, facute in epoca), suntem la dispozitia memoriei, ce tinde sa deformeze trecutul. Interviurile, care sunt centrul de greutate al cartii, au fost dirijate spre recuperarea cat mai exacta a celor intamplate. Precum un arheolog, Doru Ionescu a facut in demersul sau cat a putut si paradoxal, a obtinut chiar mai mult decat se putea!
Nu-i putin lucru sa-i vezi laolalta, in acelasi club, pe "greii" folkului si rockului romanesc: Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mircea Florian, Doru Stanculescu, Doru Tufis, pe Misu Cernea de la Sfinx, Nelu Dumitrescu de la Iris, Costin Petrescu, fost Phoenix, Iulian Vrabete de la Holograf. La sfarsitul lunii trecute ei s-au aflat printre numerosii artisti si cronicari muzicali ce s-au strans in "Club A" - locul de intalnire al artistilor rebeli ai anilor 60-70 - nu pentru a participa la un concert sau festival, ci la lansarea unei carti, in care personajele sunt chiar ei. "Daca deschizi cartea la o pagina oarecare, vezi un nume acolo, ridici ochii in sala si zici: "Uite, ala e"", a spus maestrul de ceremonii al serii, Florian Pittis, care a subliniat de la bun inceput ca, spre deosebire de multe alte intamplari prezentate sus si tare in mass-media, aceasta reprezinta cu adevarat un eveniment.Mare pasionat al rockului, fost chitarist, Doru Ionescu a fondat si condus timp de cinci ani o revista, "Rocker", cu mare succes in randul tinerilor ahtiati, la inceputul anilor 90, de informatii si trairi muzicale. Dupa diverse colaborari in radio si televiziune, din 2000 devine redactor muzical la Tvr, pentru care realizeaza o serie de reportaje si filme despre mari concerte si festivaluri, dar si emisiuni spectaculoase, ce aduc la lumina imagini si fapte ce pareau de mult uitate, marturii ale istoriei miscarii underground, ale folkului si rockului din Romania.
Departe de a se considera o istorie a rockului romanesc, "Timpul chitarelor electrice" este un puzzle de declaratii, dezvaluiri, amintiri, informatii precise ce ne lasa sa ghicim, sa simtim putin din efervescenta, din atmosfera cu totul speciala a muzicii ce aducea culoare, speranta si un aer de libertate in acei ani cenusii. Portrete emotionante ale unor oameni care au insemnat mult in evolutia muzicii actuale si care nu mai sunt printre noi, precum legendarul Dj Cornel Chiriac sau Dorin Liviu Zaharia, un hippie pursange, primul care s-a preocupat in muzica lui de filonul folcloric, istorioare despre cum a fost descoperita Anda Calugareanu, despre cum a luat nastere muzica electronica in Romania, cu Dan Andrei Aldea si Adrian Enescu in prim-plan, despre colaborarea intre geniul teatrului, Liviu Ciulei, si cel al rockului, Dan Andrei Aldea, de la Sfinx, despre cum s-a tras, in doua nopti, celebrul disc de debut al Iris-ului si cum se prelungea, in anii 80, turneul de 42 de zile al Compactului la 150 de zile pe an, cu doua-trei concerte pe zi, iata doar cateva din amintirile care dau farmecul cartii lui Doru Ionescu. Din pacate, numerosi artisti, precum Vali Sterian, Liviu Tudoran, Iuliu Merca, Nicu Vladimir se mai regasesc doar in paginile cartii si in amintirea celor prezenti la lansare.
Iata cateva din aprecierile personajelor cartii, prezente pe scena "Clubului A" la aceasta lansare.
IULIAN VRABETE: "Sunt foarte emotionat pentru ca am prilejul sa ma intalnesc aici cu oameni ce au trait in aerul, in atmosfera acelor vremuri ale chitarelor electrice. Inainte de a citi cartea, sunt sigur, avand in vedere ce a facut Doru in ultimii ani, ca "fotografia" acelor ani va fi cat se poate de sincera si de frumoasa. Multumim, Doru!".
MIRCEA BANICIU: "Eu prefer sa cant decat sa vorbesc, dar pot sa spun ca ma bucur ca am participat la aceasta sarbatoare, caci sunt sigur ca nu numai lansarea, ci si cartea in sine este o sarbatoare. Se vorbeste in ea de cea mai frumoasa perioada a vietii noastre, toti eram tineri, studenti, plini de vise, cand am urcat prima oara pe scena. Speram sa fim si noi pomeniti in aceasta carte, nu numai Florian Pittis". (Pittis "inteapa" la randul sau: "Uite cine vorbeste de chitare electrice, Baniciu!")
COSTIN PETRESCU: "Imi doresc ca munca aceasta extraordinara a lui Doru sa fie de bun augur si pentru ceilalti jurnalisti. Este momentul ca ei sa se intrebe ce-i de facut, pentru ca muzica de astazi nu merge deloc in directia cea buna, iar ei ar putea schimba ceva".
FLORIAN PITTIS: "Ori de cate ori vad emisiunile uluitoare ale lui Doru, sunt convins ca nu platesc degeaba abonamentul Tv. Interesant este ca aceasta carte este scrisa de un individ cu spirit rock care nu a trait aceasta perioada, ci a descoperit-o. Sunt bucuros ca pe carte scrie volumul I si sper ca acest timp al chitarelor electrice sa nu fie la "a fost odata", ci la prezent".
UN INTERVIU CU DORU IONESCU
- Ai trecut, in zece ani, de la chitara la condei si apoi la munca in televiziune...
- Formatia cea mai cunoscuta in care am cantat, Crepuscul, a luat cateva premii prin 88-89, insa un an mai tarziu, cand am vazut cum stau lucrurile cu muzica, am decis sa fac ceva pentru trupele tinere, pentru miscarea underground. Asa am ajuns in presa scrisa si am infiintat revista "Rocker". Munca in televiziune este total diferita de ceea ce facusem pana acum. Singur nu se poate rezolva nimic, tot ceea ce faci, faci in echipa, daca nu ai echipa nu existi in televiziune. De aceea, in carte, alaturi de muzicieni, apar si oamenii din echipa mea. Echipa e formata cateodata din trei oameni, alteori din 100. Cam atatia au lucrat la un episod de o ora din documentarul Phoenix, ce a avut peste 20 de intervievati. Multi dintre cei din echipa sunt iubitori de rock, asa ca au pus umarul cu drag, au stat cu mine peste program, si-au depasit cu mult atributiile de serviciu, ca sa iasa o treaba buna.
- Care sunt satisfactiile acestei munci, satisfactiile unui animator rock?
- Satisfactiile sunt uriase. Nici daca ajungeam star rock, campion mondial la tenis de masa, astronaut, asa cum imi doream cand eram mic, n-as fi avut atatea bucurii ca acum. Am o mare placere sa ajut, cu experienta si cu auzul meu fin, scolit - am studiat pian si flaut la scoala de muzica - formatii tinere. De asemenea, ma bucur enorm cand gasesc prin arhive ceva ce se credea pierdut sau filmari ce nu au trecut de cenzura si nu au fost difuzate niciodata. Cativa dintre protagonistii cartii nu au vrut sa creada ce am descoperit pana nu le-am aratat, si atunci au fost teribil de emotionati. Multa lume, nu neaparat mari melomani, se bucura de atmosfera ce razbate dintr-o ora de documentar, pentru ca se reintalnesc cu atmosfera tineretii lor. Am multe ecouri din strainatate, de la romani plecati in anii comunismului, ce privesc cu lacrimi in ochi emisiunile de pe Tv International. Foarte emotionant a fost pentru mine sa-i vad pe toti aici, protagonistii cartii si ai emisiunilor, la lansare, desi ii sunasem cu doar doua zile inainte. Chiar daca nu fac parte din generatia lor, m-au primit cu bratele deschise, m-au cautat sa-mi arate fotografii, sa-mi povesteasca tot felul de intamplari. Primul episod a fost ca o carte de vizita. Este cartea lor, a celor din generatia aceasta cu totul speciala, pe ei ii reprezinta, eu doar am scris, am transmis mai departe. Cartea e scrisa de doi ani, insa am terminat-o foarte greu, mereu apareau noi informatii, adaugiri. Chiar daca am avut grija ca la fiecare capitol sa transpara evolutia artistilor, n-am vrut sa iasa o istorie la rece, ci, asa cum scrie si pe coperta, un jurnal de calatorie.
- Poti sa alegi cateva personaje ale cartii care te-au impresionat in mod deosebit?
- Cartea se deschide cu un capitol dedicat lui Cornel Chiriac, un "monstru" nu doar al radioului romanesc, ci si al celui european. Noel Bernard, directorul "Europei Libere", imi povestea ca primea la redactie sute de scrisori de la ascultatori ce nu stiau o iota romaneste, dar erau impresionati de vocea lui Cornel Chiriac si de selectia de muzica pe care o facea. Nu ma asteptam sa gasesc atatea informatii despre el, sa ma intalnesc cu atatia prieteni si colegi ai sai. Un alt personaj fabulos este Dorin Liviu Zaharia, "Chubby" pentru prieteni, un varf al underground-ului romanesc, care a scris muzica a peste zece filme, incepand cu Nunta de piatra a lui Veroiu si Pita. Aparea pe scena intr-o camesoaie romaneasca uriasa, pana la glezne, barbos si cu parul lung... Lui ii va fi dedicat viitorul meu documentar. Fascinant este si Valery Oiesteanu, fratele lui Andrei Oiesteanu, care a strabatut tot traseul unui hippie autentic, a fost in Tibet, apoi in Franta si in cele din urma s-a stabilit in East Village, cartierul boemei new-yorkeze.
- Ce emisiuni ale tale pot fi vazute in perioada aceasta?
- Incepand din martie, TVR va transmite in miez de noapte o reluare a tuturor documentarelor realizate pana acum, iar pana atunci continua, pe TV Cultural, "Remix Rock Forever", "Pop Cultura" si "Playback".
http://www.formula-as.ro/2006/706/pop-rock-31/timpul-chitarelor-electrice-6783
