Dacă privim viaţa într-un mod mai obiectiv putem spune că aceasta poate fi comparată cu un şir de decizii: să alegi între ceea ce este bun şi ceea ce este rău, între ceea ce este bun şi ceea ce este foarte bun, între adevăr şi minciună. Toate acestea ne vor influenţa următorul pas din viaţă. Ca şi tineri avem de făcut alegeri foarte importante pentru viaţa noastră, cum ar fi: la ce facultate să merg, ce carieră să urmez, impunerea valorilor care trebuie respectate, religia în care mă regasesc, alegerea partenerului de viaţă. De multe ori dorim să vedem dinainte rezultatele deciziilor noastre ca să ştim ce să alegem pentru a fi mai bine. De atâtea ori pronunţăm “Dacă ştiam”, “Aş vrea să dau timpul înapoi”. Dar ne dăm seama că e prea târziu şi trebuie să ne asumăm consecinţele.
Multe dintre personajele biblice despre care se spune că au umblat cu Dumnezeu au avut de luat decizii foarte importante atât pentru ele cât şi pentru binele poporului. Dacă ne gândim la Moise… om de care au depins milioane de oameni. O singură decizie greşită şi totul ar fi fost pierdut. Dar a avut călăuzire din partea lui Dumnezeu. Adam şi Eva, un cuplu care a luat o decizie greşită de pe urma căreia are de suferit omenirea întreagă.
Dumnezeu a pus în mâna omului acest liber arbitru… să decidă el pentru viaţa lui. O vorbă din popor spune: ”Cum îţi aşterni aşa dormi”. Dar este foarte important să cerem călăuzirea Domnului în toate deciziile majore pe care le avem de luat, şi nu numai în cele majore ci şi în amănuntele vieţii de zi cu zi.
“Putem să luăm decizii nefăcând nimic, dar până la urmă şi aceasta este o decizie” - Gary CollinsArticol scris de Sabina Hreniuc, la:
http://revista.tanarcrestin.net/arhiva/07/eseuri/decizia-iti-apartine.html