Cum să completezi orchestra fără concurs ?! - Domnule Celibidache, se spune că sunteţi omul care nu pune preţ pe ceea ce spun ceilalţi despre el. De aceea las la o parte toate superlativele care se folosesc în mod curent despre dumneavoastră, ca să-l întreb pe omul Celibidache, pe românul Celibidache, ce gândeşte şi ce-l frământă acum, când se află pe pământul pe care s-a născut?
- Dumneata vorbeşti în termeni mai elogioşi decât mă aşteptam... Frământă... Nu mă frământă nimic.
- Ce gândiţi?
- Un milion de lucruri...
- Unul dintre ele, în aceste zile petrecute în România.
- Activitatea mea din ţară este legată de ideea de a putea ajuta orchestra să crească, astfel încât să ajungem să posedăm un instrument cu care să ne putem exprima. Or, din punct de vedere uman nu se poate să existe o deschidere, o colaborare mai necondiţionată decât cea care există. Noi am avut probleme mari de înzestrare cu material tehnic care au rămas în acelaşi punct în care le-am găsit când am venit data trecută. Eu am făcut atunci un raport, dar domnul ministru n-a putut să reuşească să completeze acel minim de material tehnic de care avem nevoie. Sigur că ţara are probleme economice serioase, dar nu putem să ne arătăm nicăieri cu o orchestră care n-are instrumentele pe care ar trebui să le aibă, cu o orchestră incompletă ca personal... Se aplică criterii complet discutabile în repartiţia din orchestră. Nu s-au făcut concursuri. Cum să completezi orchestra fără concurs?!
- Păstraţi un veritabil accent moldovenesc. Care sunt impresiile după această revenire în România?
- Nici o impresie nouă... Mă simt foarte român şi am găsit o seamă întreagă de oameni care se simt şi ei foarte români. Şi-n apa asta mă simt foarte bine.
Cum lucrează sunetul asupra spiritului uman...
- Concepţia dumneavostră despre muzică...
- Eu n-am nici o concepţie despre muzică.
- Teoria dumneavoastră...
- N-am nici o teorie.
- S-a scris şi se scrie mult despre concepţia dumneavoastră...
- Se scriu multe lucruri de către ignoranţi, oameni care nu înţeleg ce se întâmplă, adică urmând o tradiţie intelectuală de a considera muzica asemenea unui fenomen static şi deci cu nici un fel de şansă de a descoperi adevărata ei esenţă... Eu n-am o teorie şi nici o concepţie...
- În esenţă care este părerea dumneavoastră despre muzică?
- Asta nu se poate spune într-un interviu. Există o întreagă viaţă în care te documentezi, faci cercetări care duc la rezultate neinterpretabile, deci ştiinţifice... Cauţi să afli din punct de vedere filosofic, pe de o parte, cum lucrează sunetul asupra spiritului uman, şi pe de altă parte care sunt condiţiile în care sunetul este recâştigat de cosmos de la care a fost furat de om.
- Cum lucrează astăzi sunetul asupra spiritului uman?
- Cum a lucrat întotdeauna. Dar asta nu putem discuta acum. Este obiectul unui studiu profund care a început acum şaptezeci de ani şi care încă nu s-a terminat.
- Refuzaţi înregistrările pe disc.
- Da.
- De ce?
- Imposibilitatea de a reduce spaţiul sonor la două dimensiuni.
- Ce rămâne din ceea ce faceţi dumneavoastră?
- Nimic.
- De ce?
- Prin natura însăşi a lucrului. Ce rămâne din frumuseţea matale? Două fotografii.
- Vorbeam despre artă...
- Şi asta-i tot artă. Tot despre frumos vorbeşte.
- Nu credeţi că arta dumneavoastră are dreptul să rămână?
- Arta nu-i ceva în sine ca să aibă drepturi sau datorii. Arta este ce faci mata din senzaţiile care te mişcă. Arta rămâne în om. Orice om poate să treacă de la valorile pe care le-ating senzaţii de orice natură ar fi la transcenderea senzaţiilor. - Cum se pot transmite aceste valori?
- Transmite, nu se pot. Eu pot să trezesc în mata nevoia de a face şi mata muzică. De altfel când un concert reuşeşte, şi sunt mulţi care-şi dau seama de asta, au făcut şi ei muzică, sau au corelat şi dânşii cum am corelat şi eu asta pe scenă...
