Nea Vania

Eu am debutat în fotbal cu nea Vania. A fost poate cel mai corect ziarist pe care l-am cunoscut. A ţinut, întodeauna, cu jucătorul - Nicolae Dobrin

Un ultim omagiu celui care a fost un adevarat senior al fotbalului, un gentleman al gazonului, dar si unul din marii favoriti ai lui Ioan Chirila. El nu a stiut sa loveasca, nu a stiut sa-si franga linia printr-un efort inestetic, nu a stiut sa trimita o minge in tribuna, nu a cultivat zeflemeaua pe teren, tot ceea ce a facut a fost un sir de epigrame de salon, in care replica vulgara, era exclusa.

A fost unul dintre cei trei, despre care Ioan Chirila a spus:

Am fost si sunt contemporanul celor trei: Ilie Nastase, Nadia Comaneci, Nicolae Dobrin. A fost sansa unui cronicar… fara ei maratonul meu ar fi fost unul oarecare.

Fragmentul ce urmeaza este din cartea “Zile si nopti pe stadion”, de Ioan Chirila, scrisa si aparuta la editura de turism in 1985. Il publicam cu gandul la Nicolae Dobrin si la Ioan Chirila ale caror drumuri s-au intalnit si acolo sus…. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! - Iarina Demian

“Si pentru ca sunt convins ca va e dor de Dobrin, sa ne amintim impreuna de foarte tanarul Dobrin. (Convorbirea noastra a avut loc la 12 noiembrie 1969 - in preajma meciului cu Grecia,dupa care echipa nationala avea sa fie sigura ca pleaca in Mexicul “Mundialului”…)
La numai 22 de ani, Dobrin era doborat, in dimineata aceea la Snagov, de o puternica criza de sciatica…
- Crezi ca ai sa joci, Dobrine?
- As da orice. As primi sa mi se faca 100 de injectii. Eu, care nu suport injectiile. As vrea sa joc chiar daca imediat dupa meci ar trebui sa intru in ghips pana la gat, o luna sau chiar doua…
- Stiam ca nu te doare prea mult gandul ca nu joci la “nationala”.
- Trebuie sa ma apar si eu intr-un fel. Ca sa-si inchipuie ca nu vreau eu, nu ca nu vor ei.
- De cand joci fotbal, Dobrine?
- De cand ma stiu. Dar tin minte numai de la patru ani. Si mai stiu ca am inceput pe Maracana, langa fostul stadion, intre copaci.
- Ai fost mereu inaintas?
- Nu. Am fost mai intai portar. Abia pe la cinci ani, cand ne-am mutat pe terenul de baschet, si cand n-a mai fost nevoie de portar… trageam si noi intre stalpii panourilor… abia atunci am luat mingea la picior.
- Si cu ce jucati?
- Cu o minge de trei lei si douazeci de bani. Spargeam doua pe zi. Mie imi placea sa joc si cu cei mari. Si trebuia sa platesc bir, cumparandu-le o minge de noua lei si saptezeci.
- Si la juniori?
- Nu mi-a placut la juniori. La noi, pe Maracana, se juca mult mai bine ca la juniori… Ti-era mai mare mila sa-i vezi pe juniorii de la “profesionala” jucand fotbal… Tare se chinuia nea Fane(n.a.-Stefan Vasile) cu ei.
- Si totusi, pana la urma ai jucat.
- Pentru ca intr-o zi, nu stiu din ce cauza, trupa nu s-a mai adunat. Si m-a prins nea Fane. Zice: “Cati ani ai, ma <>? . “Doisprezece ani.” “Ma, tu minti. Astia spun ca ai 20.” “De unde bre, nea Fane?” “Cum de unde? Toti spun ca vii pe-aici de vreo 10 ani… Ia fa bine si du-te acasa sa-mi aduci buletinul.” ”N-am buletin, nea Fane.”Si i-am adus certificatul de nastere.
- Cum a fost jocul?
- Nici n-a fost joc. Am driblat tot timpul. Cei de la “profesionala” nici nu stiau sa stea in “tenisi”.
- Si cat ai jucat la juniori?
- Nici nu am jucat. Am debutat la echipa intai la 15 ani neimpliniti, intr-un joc cu Clujul. Am pierdut cu 5-1 si am cazut din divizie. M-a bagat tot nea Fane. Dar a fost un singur joc. Abia peste un an aveam sa intru definitiv. Cu “Gil” Mardarescu. Cineva din conducere, cand a auzit ca nea Gil ma baga in echipa, la intaia, a zis :”Ma Gil, esti nebun sa bagi aschia asta in echipa?
- Si?
- De bagat, tot m-a bagat. Si am jucat bine. Am dat primul gol. Cu UTA. Sa vedeti, insa, minune, dupa meci. (Nici nu-mi venea sa cred.) Cel care m-a facut aschie l-a imbratisat pe nea Gil si i-a spus: “Ai vazut, Gil, ce inspirat am fost cand ti-am spus sa-l bagi pe Dobrin in echipa?”
- Si Gil?
- N-a mai zis nimic. Cand ii era lehamite, tacea.
- Cat timp ai acordat fotbalului, Dobrine?
- Pai, sa zicem…tot timpul. Stiu ca am jucat fotbal si in pat… sub plapuma, pe intuneric, cu fratele meu.
- Care e cel mai frumos joc al tau?
- Cel de la Ludwigshaffen, cand am pierdut cu 1-0…
- Cand Sepp Herberger…
- Da, mi-a strans mana.
- Si ce ti-a spus?
- Nu stiu, dar a spus de bine.
- Ce jucator iti place cel mai mult ?
- Eusebio.
- De ce ?
- Nu stiu. Dar il simt eu ca stie tot…

… Din nou Eusebio, pe care Dobrin il va reintalni nu o data, de-a lungul anilor… Asa cum si noi il vom reintalni pe Dobrin…”

http://www.ioanchirila.ro/index.html